All cats are grey in the dark.

Privirea îmi este neclară, iar ochii mei sunt geamuri de  caramel. Îngheţate. Aburite. Pe care oricine schiţează impresii la întâmplare după bunul plac. Viaţa mea şi a tuturor se rezumă la simple guri de aburi care dispar înainte să ceară socoteală, la mişcări scurte şi bruşte de jucării mecanice şi la paşi scurţi şi grăbiţi către sine. Urăsc frigul şi felul insensibil în care se apropie de mine: cu fiecare atingere pielea mea devine vineţie, cu fiecare îmbrăţişare simt că nu pot respira, că-mi despică pietul, ca în final să mă lase pe jumătate vie şi pe jumătate amorţită ca pe o victimă pe care dinadins îşi doreşte s-o vadă agonizând. Dar n-am de gând să-i dau satisfacția asta şi merg mai departe ferindu-mă să privesc altundeva decât înainte.

Mă strigă şi cred că mi se pare, deşi vocea aia e inconfundabilă. Merg înainte, dar e tot mai aproape, îi simt mişcările şi greutatea paşilor în timp ce număr în gând. Mă ajunge şi deja îi simt parfumul tăiat de gerul de-afară; un parfum prea dulce pentru un bărbat, întotdeauna îi spusesem asta. Îmi pune trei întrebări la care nu ştiu să-i răspund. Toate dintre ele ţin de politeţe. Mă forţez să mă concentrez la vorbele care mi se adresează şi nu pot, la fel ca atunci când încercam să înţeleg de ce a făcut toate lucrurile alea şi nu reuşeam. Nu. Sub nicio formă. Înţeleg un singur cuvânt: “schimbat”. Oare la cine se referă? La mine, sau la el? Oricum ar fi, pentru prima oară sunt de acord cu el. TOTUL s-a schimbat la suprafaţă, dar de adâncuri mi-e teamă mie de fapt. Ele te înghit indiferent de mâna care te-ar salva…

Doar în prezent poţi să-ţi aminteşţi şi să râzi. Când vine vorba de  trecut singurul lucru de care eşti capabil e să plângi.