Poveste de iubire.

O alta poveste,de aceasta data de iubire…sau nu.Sau daca vreti,despre ceea ce se intampla cand dragostea ta nu e indeajuns de „inalta” pentru a satisface cerintele „partenerului/ei”.Urmariti pana la capat!

Anunțuri

Zile cu coada de cal…

Sunt zile in care imi place sa privesc lumea doar  de sub cearsaf, sa disting doar tuse groase,nu detalii; sa raspund doar cu „Nu” pentru ca amabilitatea a inceput sa ma oboseasca precum un bec batran legat la filament; sa  declar pijamaua port national pentru ca imi permite sa vad oamenii asa cum sunt ei:vulnerabili si slabi,cu obiceiuri ciudate si secrete rusinoase.

Sunt zile in care realizez ca degeaba ma chinui sa fac bine si sa fiu corecta, pentru ca asta nu inseamna in mod obilgatoriu ca „serviciul” mi se va returna; sunt zile in care sunt rationala si lucida si zile in care ma pierd in amanunte;sunt zile in care sunt sigura de cursul lucrurilor si zile in care scap de sub control pana si cele mai banale evenimente.

Sunt zile in care stiu ca sexul inseamna sa ti-o tragi pur epic,iar dragostea sa ti-o tragi cu sufletul, si zile in care nu stiu nici macar  sa fac diferenta intre ele.Sunt zile in care parul sta la locul lui si am impresia ca sunt mai draguta decat de obicei si zile in care ma gandesc daca nu cumva sunt prea batrana pentru vremea mea,desi e vremea mea.

Sunt zile in care ma indoiesc de tine si zile in care as renunta la tot doar de dragul promisiunilor tale;sunt zile in care am impresia ca esti una din erorile pe care le fac zi de zi,de dimineata pana la ora 10.30 seara,si zile in care mi-as dori sa traiesc numai in schimbul trei,cu o sticla de vin rosu si o gura de tine.Sunt zile in care ma gandesc ca fiecare clipa alaturi de tine e nepretuita si zile in care stiu ca pentru orice placere exista…MasterCard.

Sunt zile in care sunt asa cum ma stii si zile in care imi tin parul in coada de cal…

P.S:Ador zilele cu coada de cal:nimic nu e mai relaxant ca o viata fara rimel  si bucle…

Treziti-ma cand a venit vara…

Pentru cei care ma cunosc,ceea ce urmeaza sa spun nu e ceva iesit din comun:urasc iarna!

Niciodata nu mi-a placut anotimpul asta:ger,zapada,crivat,blocaje rutiere,nervi,agitatie,maini si picioare luxate,raceli parca rupte din Rai,asteptari si intarzieri,autoritati luate prin surprindere a mia oara,o viata parca in stand-by.Nu vreau sa credeti ca  imi asum rolul de Grinch,pentru ca in primul rand nu vreau sa sabotez Craciunul;nu am nimic cu sarbatorile astea de sezon,doar ca nu-mi place felul in care sunt interpretate.

Consider ca fiecare lucru pe lumea asta are o explicatie;ca si faptul ca sunt nascuta pe 1 iunie.E oare o coincidenta faptul  ca sunt nascuta in prima zi de vara?!Nu,sub nicio forma,ci dimpotriva asta intareste si mai tare cele spuse de mine in ceea ce priveste „afinitatea” fata de iarna.Singurele lucruri pe care le diger in sezonul asta sunt unele colinde,seara de Craciun si cea de Revelion.Pentru mine restul e detaliu…

Urasc iarna pentru ca imi ingheta mintea,imi face gandurile sa hiberneze,sa se ascunda de mine in colturile mai calduroase ale sufletului;pentru ca a devenit atat de comerciala,incat daca nu ar fi existat Craciunul,cu siguranta departamentul de marketing ar fi inventat unul ca sa scoata un banut;pentru ca e ca un amant prost care te lasa de gheata,desi ti-a oferit niste cadouri frumos impachetate;pentru ca scoate la iveala ipocrizia din oamenii care cred ca sarbatorile sunt singurele momente in care trebuie sa le arati celor din jur ca-i iubesti si ca-i ierti,asta dupa ce i-ai asezat la o masa incarcata de mancaruri care ar putea hrani zeci de guri cu adevarat infometate;pentru ca transforma oamenii in niste animale de prada atunci cand intra in supermarketuri:te calca in picioare,te darama,te sfasie,te distrug si asta pentru un simplu maruntis pe care daca acum 2 luni i l-ai fi  fluturat in fata ochilor,nu l-ai fi miscat cu nimic;pentru toata agitatia pe care o creeaza atat de plastic;pentru toate apelurile efectuate la urgente de mancaii suferinzi de indigestie;si lista poate continua…

Craciunul e Craciun de ani si ani de zile:nu conteaza zapada,nici bradul,nici globurile,nici masa plina,nici cadourile.Ceea ce conteaza si ceea ce face Craciunul Craciun de fapt sunt cei dragi:parintii pe care poate nu i-ai mai vazut de luni sau ani,iubita/iubitul plecat/a de care ti-a fost atat de dor,copiii care se bucura inca de inocenta acestui eveniment,sau poate copiii care acum au si ei la randul lor copii si vor sa le ofere putin din amintirea unei sarbatori de alta data.Ce e un Craciun fara toate astea?Va spun eu:o carapace fara testoasa!Noi dam viata sarbatorii pana la urma,cel putin asta cred eu…

Acestea fiind spuse,va rog din suflet,treziti-ma cand a venit vara…

Spune-mi ce culoare esti,ca sa-ti zic daca am chef de tine!

Sunt zile in care am nevoie de oameni mai mult decat au ei nevoie de mine.Imi vine sa-i strang pe toti intr-o gramada vesela si sa ne jucam de-a ora ceaiului:sa facem conversatii delicioase,sa radem prosteste pe teme superficiale, sa sorbim delicat din portelanuri scumpe,sa mancam prajiturele de unt – sa nu existe moment de liniste,doar un haos zumzaitor de viata.Alteori,imi doresc sa-i inghita pe toti o gaura neagra ca sa pot sta linistita;doar eu si gandurile mele.Dar cred ca la un moment dat tare m-as plictisi si cu siguranta as avea nevoie de ceva care sa ma readuca la linia de plutire.Si-am stat asa,cum stau copiii mici cand sunt bosumflati,cu bratele incrucisate si picioarele pe pereti,gandidu-ma la solutia perfecta.Si ma lovise!Nu,nu-mi trasese mama un facalet dupa ceafa ca stau ca neoama cu picioarele spanzurate,ci ma lovise vizual fluturele de pe perete.Intr-o secunda am sarit in picioare si-am zis:”Am nevoie de culori!!!!”

Poate suna ciudat,dar tare mi-as dori ca toti oamenii sa devina peste noapte culori.Asa s-ar rezolva o mie si-o mie de probleme.Nu ma credeti?Hai sa le luam pe rand.Buuun,fiecare om devine o culoare,bineinteles fiecare cu nuanta lui ca doar suntem atatia pe pamantul asta,cu specificarea ca trebuie impartita intre un barbat si o femeie.Deci avem una bucata femeie si una bucata barbat care au aceeasi culoare si aceeasi nuanta;o alta pereche formata din una bucata femeie si una bucata barbat de alta culoare,dar care impart aceeasi nuanta,si tot asa.Sa luam de exemplu urmatoare situatie:iti cauti jumatatea,innebunesti,iti smulgi parul din cap ca dai peste tot felul de dobitoace/dobitoci pentru ca nimeni nu ti-a spus ca treaba cu jumatatile e inselatoare.Daca oamenii ar fi culori ti-ai da seama ca ti-ai gasit jumatatea exact atunci cand ti-ai gasit nuanta potrivita:nici mai inchisa,nici mai deschisa,nuanta perfecta!Si astfel multe inimi ar fi salvate de la distrugere.

O alta problema:exista momente in viata noastra de fiinte chinuite,cand avem nevoie de anumite persoane,care au un anumit efect asupra noastra.Ce-ar fi sa fii amarat cu viata,sa dai cu banul daca sa te arunci sau nu(de pe blocul de desen),si sa vina la tine unul pe care nu-l cunosti neaparat foarte bine si asta sa fie pesimist,tristul-tristilor(intelegi voi ideea),apoi e ca si cum ti-ar da chiar  el branci de la balcon.

Mi-ar placea ca atunci cand sunt trista sa vina la mine in vizita o persoana oranj.Mi-ar transmite energie si as deveni mai optimista.M-as ridica din starea mea,as topai ca un iepuras Duracell,as incepe sa cant,sa pictez,sa sculptez,sa frec podelele si aragazul,fara sa obosesc cat de putin.Daca la usa mea ar fi venit vreo persoana neagra,as fi stiut ca pot sa-i trag un sut in partile moi ale corpului fara sa regret,pentru ca altfel mi-ar fi agravat situatia.

Daca as fi la un examen,nu as lasa sa stea langa mine decat o persoana albastra.De obicei persoanele astea sunt inteligente,gen tocilarele paletei de culori.M-ar calma,mi-ar da incredere in mine,pentru ca as stii ca nu o sa pic examenul.Asa as evita vreun coleg stresant,care m-ar intreba la fiecare minut:”Da’ la urmatoarea ce-ai scris?Da si mie…”

Daca mi-ar fi murit ficusul cu siguranta as fi sunat un prieten galben.Ei transmit fericirea prin toti porii.Cu siguranta am fi pus-o de o bauta in amintirea ficusului decedat.Persoanele galbene sunt genul de persoane care fac haz de necaz.

Daca as vrea nopti pasionale,mi-as cauta un iubit rosu.Sa trezeasca in mine tot felul de senzatii,sa ma faca sa pierd nopti la rand.Daca as vrea un iubit romantic,tandru si timid as cauta unul alb,care sa-mi transmita ce e mai pur si mai gingas.Ar fi asa amuzant!

Daca vreodata mi-ar fi rau,as suna o persoana verde.M-ar vindeca dintr-o miscare,si m-ar pune pe picioare.Si nici nu mi-ar cere prea multi bani…Iar daca as avea nevoie de o persoana pragmatica,de incredere si cu capul pe umeri,cu siguranta  as gasi toate astea intr-o persoana maro.

Ce frumos ar fi asa!Cate probleme s-ar rezolva,cat timp pierdut pe explicatii  date unor oameni care nu sunt potriviti pentru situatiile in care te afli ai salva…Totul ar curge natural si firesc,iar lumea ar fi un tablou colorat!Picasso ne-ar invidia…

Iubire in anotimpul rece.part 2

„…Si cand spun viata,nu ma refer decat la ea,nimic in plus sau in minus.Inainte consideram esentiale detaliile,acum nu pot decat sa le detest.Nu ma mai intreba nimic,te rog,eu doar spun “povesti”, nu incerc sa gasesc raspunsuri acolo unde de fapt nu mai este nimic.”

„Nu pot sa te inteleg…oricat de mult as incerca sa ma lepad de tot ce e rational si sa joc rolul bufonului nebun doar ca sa ma lasi sa trec de zidul pe care ti l-ai ridicat,nu reusesc nimic.Ma faci sa cred ca mi-am ratat menirea ca prieten al tau si e si mai dureros in conditiile in care te stiu de mai mult de zece ani…”

„Nu e vina ta…”

„Dar a cui?!”

„A cicatricilor…Odata cu prima aparuta,am asezat si prima caramida a zidului;si tot asa pana mi-am ascuns existenta ciuntita de toti ceilalti,indiferent ca au sau nu vreo vina.Sufletul meu nu e vreo biserica in care oamenii intra si ies cand vor,nu am nevoie de alte griji,dureri si dorinte,de care sa ma impiedic de fiecare data.Daca stai bine sa te gandesti,pana si bisericilor li se incuie portile la un moment dat.Si din acelasi motiv am facut-o si eu.Mi-e teama de hoti…m-am saturat sa mi se tot vandalizeze sufletul…”

Puse paharul pe treapta si isi aprinse repede o tigara.De obicei nu fuma,dar cand o facea, o facea fie pentru ca era nervoasa,fie ca cineva ii oferise una,fie era indragostita.Candva,cineva ii oferise o tigara;ea a refuzat,iar acea persoana s-a suparat,a plecat si a lasat-o singura,fara sa-i adreseze un cuvant si fara sa mai auda vreodata de ea.De atunci,a acceptat toate tigarile care i-au fost oferite,sperand ca va putea compensa cu ceva acel moment.Dar acum nimeni nu-i oferise nimic.Avea pachetul propriu,detinea controlul.Era indragostita…si vroia sa fumeze continuu in speranta ca va putea mentine iubirea arzanda.

La un moment dat usa se deschide si inca alte trei cupluri coboara  treptele de lemn.Muzica e redusa la tacere,luminile se sting peste tot si restul de oameni se ascund in cearsafurile albe puse la dispozitie.Isi lasa usor tigara pe treapta si isi aduna parul intr-o coada de cal.Parea mai relaxata asa,cu totul si cu totul diferita;tinandu-si genunchii la piept,aveai impresia ca dintr-o data devenise cea mai vulnerabila persoana din lume:rujul rosu se dusese de tot,deci si independenta simulata,pantofii cu toc erau aruncati dezordonat pe langa ea,asa ca pana si ultimul gram de putere confectionat la minut era strain de ea.

„Un singur cadou de Craciun am asteptat de la el.Doar unul singur:un semn,atat.Sa stiu ca exista,ca e acolo pentru mine.Nu vroiam sa-mi spuna ca ma va astepta toata viata,doar sa ma salute sa stiu ca nu e totul pierdut.Sa mai fie odata un anotimp rece cu suflete aburinde,arome de scortisoara si vin ca singur semnal de alarma al sarbatorilor suprasaturate de colinde schioape,surde,oarbe.Atat vroiam si puteam sa fiu si eu un copil care isi tine strans la piept cadoul mult dorit…”

„……”

„E tarziu,sa mergem sa dormim.Nu trebuie sa te prefaci ca te intereseaza viata mea de doi lei;nici mie nu-mi plac oamenii aia care cred ca persoana lor conteaza mai mult decat tot universul la un loc asa ca te scutesc de un chin..”

Si-a luat paharul cu vin,tigarile si pantofii si a intrat in dormitor.S-a trantit in pat si incerca sa reconstituie in mintea ei toate datile in care trebuiau sa se duca la teatru,cand de fapt ramaneau acasa sa faca disectie pe sentimente.Niciodata nu si-au sincronizat anotimpurile.Traise tot timpul o iubire in anotimpul lui rece,iar ei niciodata nu-i placuse iarna.

Life is not a movie, much to my dismay. You don’t always meet your soul-mate dancing in the rain or on the observation deck of the Empire State Building, but who wants to be in love with a story? The real thing is better.

Iubire in anotimpul rece…

Mi se spune X si stau pe strada pe care treci tu

Iesim si noi o data ? Nu spune nu… Te rog, spune da…

Nu o sa pierzi nimic,

Mai mult… vei castiga

Si daca…

Nu vrei de la inceput, nu ma spar eu

Imi place femeia care se lasa greu [ stii bine ]

Si totusi nu ma chinuii de cat putin,

Tu ai reusit sa imi trezesti spiritul latin,sangele latin

Culoarea celui mai tare vin…

 

…care acum nu-si mai face efectul deloc asupra mea.

Singurul lucru care ma mai imbata in momentul asta e atat de comun,ca pot sa-l tin intr-o cutie pe care o mai deschid cand si cand,si asta nu ca sa-mi aduc aminte de noi,ci de mine.Melodia se aude din ce in ce mai incet,si odata cu ea dispari si tu din mintea mea;te amesteci printre celelalte fete de o veselie plastica,surasul tau deja se confunda cu celelalte zambete pictate pe langa contur,din parfumul tau nu mai ramane nimic,bucati din el au fost inhatate de serpii de fum mancatori de suflete.De vocea ta ce sa mai zic…de mult nu pot sa o mai disting;e ca un disc vechi ce se impotmoleste la un singur vers,pe care,desi il intuiesc nu mi-l mai amintesc ca fiind firesc si natural.

Iau un alt pahar de pe masa,il beau cu scepticismul unui om incoltit de miracole ieftine si zambesc celor din jur.Candva nici nu stiau ca exist;acum se inghesuie toti in viata mea ca si cum as fi ultimul umar pe care-ar putea sa-si sprijine grijile.Melodia se schimba,usa se deschide…amintirile intra…usa se inchide…si ies.Cobor scarile de lemn si ma bufneste rasul.Ma sprijin de perete,tin cu grija paharul de vin intre cele doua degete cu care obisnuiai sa te joci,si ma asez pe a cincea treapta,fix langa tabloul ala ciudat pe care am incercat odata sa-l descifram cu aerul unor adevarati critici de arta.Stii de ce ma bufneste rasul?Pentru ca de data asta scarile nu scartaiau.Ai invidia momentul,tinand cont ca acum ceva timp nu mai conteneau din scartait si asta de fiecare data cand vroiai sa ma saruti.

Imi place aici…nu e multa lume,e racoare si intuneric.Intotdeauna am avut mai mult curaj asa,cand nu ma vede nimeni.Din cand in cand mai coboara cate un cuplu:un El si o Ea care-si sprijina alcoolii unul altuia.Asa penibili eram si noi?Zambesc in coltul gurii,imi retrag piciorul drept ca sa nu se impiedice de el si le urez o seara buna.Mai iau o gura de vin si incep sa-mi numar  alunitele…

„Hei,ce faci aici?Treci inauntru…nu ti-e frig?”

„Aaah,nu,nu mi-e frig,din contra.Tocmai de-aia am iesit…aveam nevoie de o gura de aer!”

„Dar ce s-a intamplat?Nu prea esti tu in ultima vreme.Spune-mi,ce s-a intamplat?”

„Ce sa se intample?Nimic…doar viata.”

 

 

To be continued…