Are you a carrot, an egg or a coffee bean?

A young woman went to her mother and told her about her life and how things were so hard for her. She did not know how she was going to make it and wanted to give up. She was tired of fighting and struggling. It seemed as one problem was solved, a new one arose.

Her mother took her to the kitchen. She filled three pots with water and placed each on a high fire. Soon the pots came to boil. In the first she placed carrots, in the second she placed eggs, and in the last she placed ground coffee beans… She let them sit and boil; without saying a word.

In about twenty minutes she turned off the burners. She fished the carrots out and placed them in a bowl. She pulled the eggs out and placed them in a bowl. Then she ladled the coffee out and placed it in a bowl. Turning to her daughter, she asked, ’ Tell me what you see’.

‘Carrots, eggs, and coffee,’ she replied…

Her mother brought her closer and asked her to feel the carrots. She did and noted that they were soft.. the mother then asked the daughter to take an egg and break it. After pulling off the shell, she observed the hard boiled egg.

Finally, the mother asked the daughter to sip the coffee. The daughter smiled as she tasted its rich aroma. The daughter then asked, ‘What does it mean, mother?’

Her mother explained that each of these objects had faced the same adversity: boiling water. Each reacted differently. The carrot went in strong, hard, and unrelenting. However, after being subjected to the boiling water, it softened and became weak.The egg had been fragile. Its thin outer shell had protected its liquid interior, but after sitting through the boiling water, its inside became hardened.The ground coffee beans were unique, how ever. After they were in the boiling water, they had changed the water.

‘Which are you?’ she asked her daughter. ‘When adversity knocks on your door, how do you respond? Are you a carrot, an egg or a coffee bean?

Think of this: Which am I? Am I the carrot that seems strong, but with pain and adversity do I wilt and become soft and lose my strength?

Am I the egg that starts with a malleable heart, but changes with the heat? Did I have a fluid spirit, but after a death, a breakup, a financial hardship or some other trial, have I become hardened and stiff? Does my shell look the same, but on the inside am I bitter and tough with a stiff spirit and hardened heart?

Or am I like the coffee bean? The bean actually changes the hot water, the very circumstance that brings the pain. When the water gets hot, it releases the fragrance and flavor. If you are like the bean, when things are at their worst, you get better and change the situation around you.

When the hour is the darkest and trials are their greatest do you elevate yourself to another level? How do you handle adversity?  Are you a carrot, an egg or a coffee bean?

May you all be coffee beans 🙂

Anunțuri

Cât dureaza să te îndrăgosteşti?

Click’n’read!

Nu am avut niciodată curajul să întreb cum e, ce anume ar trebui să fac prima oară,  sau ce să-i spun când senzaţia o sa se termine. Singurul lucru de care eram conştientă era faptul că puteam să mă dau de gol şi asta mă înnebunea de-a dreptul.Simpla lui prezenţă îmi provoca o stare de amorţeală în locuri pe care nu ştiam că le deţin, mă facea să respir mai greu decât de obicei, îmi făcea inima să bată cu 3 bătăi în plus pe minut, în timp ce eu, mai mult sau mai puţin conştientă de gesturile mele, îmi feream degetele de mâna lui care mărşăluia conform unui plan de luptă către cotul meu, timid sprijinit de perne.

Privirile ni se fugăreau ca în copilărie, dar niciunul din noi nu era destul de adult ca să stabilească regulile; gesturile începeau să ne semene atât de mult, încât la un moment dat nu mai ştiam să facem diferenţa dintre mâna ta şi a mea…Mi-ai luat mâna într-a ta şi brusc ştiam să încercuiesc toate răspunsurile corecte; ţi-am multumit zâmbind, dar nu a fost de-ajuns. Ştiam că dacă mai făceam un pas nu mai era cale de întoarcere. De fapt asta chiar aşteptam, să ştiu că sunt pierdută, că nu am firimituri de pâine care să mă ajute să găsesc drumul înapoi- vroiam să mă simt ca şi cum aş fi fugit de acasă, ca şi cum aş fi lăsat în urmă fata aia raţională şi preocupată tot timpul de ce anume e impus să însemne „bine” şi ceea ce  e programat să însemne „rău”.

Nu mai era cale de întoarcere…deja mâinile tale îmi urmăreau conturul feţei, ca şi cum ar fi citit o hartă la lumina slabă a unei lumânări. Deja găsiseşi căi către o parte din tot ceea ce nu ştiai despre mine, dar ai închis totul într-o singură privire şi mi-ai dat de înţeles că trebuie să pecetluim secretul cu un sărut. La început a fost simplu gest birocratic, apoi o tentativă de adevăr, ca treptat să se transforme în senzaţia menită să te bântuie mai toată viaţa.Nu am ştiut de noi, ne-am revenit ca dintr-un somn, ne-am retras ca dintr-o stare de amorţeala acută şi ne-am zambit. Buzele noastre fuseseră singurele martore, iar acum parcă mânuite de nişte sfori invizibile, schiţau zâmbete complice.

Nu am avut niciodată curajul să întreb cum e, ce anume ar trebui să fac prima oară,  sau ce să-i spun când senzaţia o sa se termine.În sinea mea însă, mă tot intrebam: cât durează să te îndragosteşti?

Mie mi-a luat cu 3 bătăi în plus pe minut…

Misterul incepe cu litera F.Partea a 2 a!

Femeia calca in picioare orice logica. Incearca sa-i stai in cale, sa-i explici contrariul si cu siguranta vei…esua. Ia un loc, priveste spectacolul vijelios pe care ti-l ofera,pentru ca ar putea fi ultimul lucru cu adevarat intrigant pe care-l vezi inainte sa se calmeze si sa-ti spuna ca esti idiotul ei preferat.Desi e friguroasa, o vei vedea mereu purtand haine subtiri, desi iti ofera imaginea de femeie puternica, are nevoie sa fie alintata, desi e femeie, uneori se trateaza infruntand barbateste problemele de zi cu zi.Cauti cuvantul „orgoliu”?Deschide dictionarul, iar ca explicatie la acest cuvant vei gasi alaturi imaginea unei femei.Nu ma credeti?Just give it a try!Femeia prin definitie e lipsita de logica, dar care dintre voi mai e surprins de asta?

Femeia e cea care-l arunca pe barbat in marea dilema:erou sau casnic?Ea il vrea maret, dar face totul ca sa-l anexeze casei si dorintelor ei.Ea il vrea fixat si doar pentru ea.Ea este cea care si-l doreste superior altor barbati, dar face totul ca sa-l domesticeasca, impiedicandu-l sa intre intr-o cursa cu alti barbati,care fireste,l-ar scoate din competitie.Tot ea e cea care il „educa”,”invata” si pentru asta, nu are nevoie de niciun manual, de nicio programa.Femeia e un bici menit sa imblanzeasca orice caracter.Cum?Pai il foloseste,normal!(…si la propriu si la figurat…)

Femeia vede orice, iar cand vreodata se intampla sa nu vada, ea simte.In realitate complet sanatoasa, in acte complet oarba.Iti lasa impresii si piste false numai ca sa te dea peste cap, sa faci un pas gresit pentru ca mai apoi sa te pedepseasca pentru „mutarea” total neinspirata.Crezi ca esti un foarte bun actor?Mai gandeste-te… La fel ca si tine isi joaca rolul,numai ca  acela de orb, ea avand un atu fata de tine.Nu stii?Nevazatorii isi ascut celelalte simturi si nu numai.Te va sectiona si va vedea dincolo de tine, de scenariu, de toate scuzele pe care i le servesti.Femeia e orbul perfect:nu te vede pe tine,dar iti vede adevarata fata!

Femeile iubesc asa cum niciun  barbat nu va putea iubi vreodata.Nimeni nu stie de unde au atata putere sa ierte, sa-si stearga lacrimile, sa-si oblojeasca ranile, sa se ridice de jos si sa iubeasca in continuare omul care le-a gresit de nenumarate ori.Niciun barbat nu cunoaste sentimentul ocrotirii bataii de inima din strafundul fiintei si nici durerea cu care trebuie sa implineasca acel scop care scuza mijloacele de contraceptie.Femeia,dincolo de orice lucru care s-ar spune despre ea, e un mister, si indiferent cate metode de a le decodifica ar oferi „piata” nimeni nu poate sa puna punctul pe „i”.

Femeia e prea femeie uneori ca sa nu stie  cum sa planga si prea barbat ca sa primeasca ajutor.Sustine pe umeri acoperiti de saluri de casmir mii si mii de probleme, sute si sute de griji.Una dintre ele e barbatul, pentru ca fara el nu s-ar putea numi femei.Iar cealalta e iubirea pe care le-o poarta:pentru ca numai ele au puterea sa-si asume pacatul asta.Barbatii insa, isi asuma cealalta problema, si anume aceea ca misterul incepe cu litera F…

Misterul incepe cu litera F.Partea 1

 

 

 

Se nasc, cresc si mor sub ochii nostri.Prezenta lor nu ne e straina deloc, ba dimpotriva, ne e chiar familiara. Existenta lor dateaza cu mult inaintea piramidelor, iar in ciuda faptului ca oficial nu poarta titlul de minuni ale lumii, continua sa fascineze la nesfarsit, indiferent de epoca, de continent, sau conditii sociale.Cu ele incepe viata,si cu ele pornesti pentru prima data  in razboi.De ele te-ai lepada de trei ori inainte de cantarea cocosului si tot la ele te-ai intoarce de atatea ori cate zile ai.

Ciudate, razbunatoare, dureros de atragatoare, te iubesc pana la sufocare,te fac pe rand stapan, sclav, amant, sot, tata, iti schimba paradigmele, valorile morale, iti pun masti, te adora, te fac puternic, te lasa in patul lor, te ating usor pana la placere, te saruta pana la supunere si te lasa sa crezi ca le-ai ales, cand de fapt ele te-au ales pe tine.Pot face toate astea, ba chiar te vor transforma in  intreg universul lor…Tu ai sa fii toate astea, iar la un moment dat,daca vor considera,vei deveni nimic.Simpla pulbere de praf ancorata de tocul de 12 cm.Aceasta, dragilor, este femeia

Traim intr-o lume in care barbatul inseamna „a avea” si femeia „a fi”, in care femeia devine de cele mai multe ori bun de consum, se tortureaza ca sa fie mai sau cea mai cea in comparatie cu restul sexului feminin. Frumusetea conteaza foarte mult, in orice domeniu, indiferent de cat de unfair ar parea.Asta e realitatea, iar femeile au devenit constiente de asta si lupta „barbateste” cu tot ce au in dotare.Femeile folosesc rujul si rimelul cu aceeasi indemanare cu care soldatii, pe campul de lupta, isi curata si incarca pustile.Tocurile si decolteurile devin plauri de atac, iar datul gales din gene tactica de distragere a atentiei. Femeia e un mercenar in echipament din dantela.

Femeile disimuleaza. Barbatii le mint mai mult,pentru ca inseala mai mult. Ei se prefac ca spun adevarul, iar femeile se prefac ca-i cred. Se pricep sa joace roluri cu o naturalete infiorator de genuina. Uneori ai impresia ca privesti in ochi un sarpe rece si atingi o caprioara blanda. Femeie e un pradator, care din cand in cand se lasa  prins in catuse de blanita roz.

Daca sunteti curiosi despre celelalte ipostaze ale femeii, nu schimbati programul blogul.Restul to be continued…

A crede si a apartine…

Putine sunt lucrurile/persoanele in care cred cu adevarat si cu mult mai putine lucrurile/persoanele pentru care as fi gata sa renunt la orice,inclusiv la mine.Recunosc,uneori ma arunc intr-un joc,testez,fortez limite,dar nu cu intentii rele,ba dimpotriva,din pura curiozitate.Mintea unui e om e asa un mecanism stricat uneori,ca umple goluri nu cu realitati,ci cu iluzii personale.Iar asta e motivul principal pentru care ador sa o fac,sa vad pana unde il impinge imaginatia,sa vad cu ce mai isi mai peticeste minunatul Turn de Fildes si cum sare peste ecuatii numai ca sa ajunga la rezultatul corect.Aruncati cu pietre in mine pentru asta,dar cred ca altii au pacate mai mari…

Dupa cum am mai spus,nu cred in povestile de dragoste cu scantei la prima vedere,in voci de dincolo de nori ce-ti rasuna in urechi cand ti-ai gasit jumatatea,sau in palme citite de „femei cu har”.Nu cred in toate astea,dar cred in nevoia de a apartine cuiva;nevoie de a apartine care nu se traduce sub nicio forma cu ajutorul raportului stapan-sclav.Cred ca „dragostea” devine o poveste de dragoste,atunci cand cei doi raman impreuna indiferent de obstacole,de inselaciuni,de greseli pe care le considerai imposibil de iertat,de orgolii,de dureri sau ecuatii in care ieseai pe minus dupa fiecare cearta.Cred in greutatea cu care un om se rupe de ceva,indiferent de ceea ce presupune acel lucru;inteleg oamenii care spera ca lucrurile sa se schimbe cu pretul statutului lor.Imi plac juramintele,mai ales cele de genul „Voi ramane alaturi de tine indiferent de orice!”,dar asta e marea intrebare:”Oare chiar poti?”Cati dintre voi mai credeti in asta?

E un calvar sa iubesti,pentru unii chiar o munca sisifica,dar pot sa jur ca momentele alea,putine poate,in care totul merge cu o precizie de ceas elvetian te urmaresc toata viata,devin pansamente cu balsam pentru suflet.Admir persoanele care nu renunta chiar daca e insuportabil de greu,care aleg sa ramana impreuna si sa puna la punct fiecare greseala/vorba/gest care a ranit cumva,pentru simpla constientizare ca este singurul lucru real care ramane dincolo de orice.Isi apartin.Nu trebuie sa pleci pentru ca esti prea slab sa lupti,sau prea las sa gasesti cai de a  o face,sa pleci numai atunci cand celalalt nu a avut destula putere sa ramana.Sa pleci pentru ca nu apartii si nu-ti apartine.Sa pleci ca sa apartii,sa stii ca atunci cand iti juri ca nu o sa-l mai vezi niciodata,sa apara in clipa urmatoare si sa stea cu capul la pieptul tau pentru ca iti apartine;ca sa ai pe cine sa inveti ca esti alergic la cocos si care data viitoare cand iti face ciocolata calda sau iti face o surpriza dulce are grija sa evite ingredientul pentru ca stie ca iti face rau;ca sa ai cu cine sa te certi si pe cine sa ierti;ca sa ai pe cineva care iti arata ca gresesti;ca sa iti dai seama ca nu trebuie sa fii tot timpul rational.

Si ce daca sunt naiva,si ce daca nu trebuia sa fac aia sau cealalta,si ce daca nu trebuia sa iubesc ,si ce daca trebuia sa nu iert,si ce daca trebuia sa fiu indiferenta,si ce daca trebuia sa nu plec,si ce daca atatea teorii de oameni brusc deveniti psihologi si experti in domeniu,cand ei insisi nu isi pot rezolva propriile probleme.Atatea pareri sunt expuse pe tarabele gandirii lor,ca brusc ma constip mental.

Mai cred ca unele lucruri chiar nu sunt menite sa fie,oricat de mult te-ai chinui si ai transpira polizand niste colturi doar ca sa incapa masurilor tale;ca unii oameni sunt total paraleli in ceea ce priveste o mana de ajutor si ca nu exista decat schimb pe schimb.Probabil asta e motivul pentru care unii se plang de singuratate.NU exista ajutor neconditionat cum nu exista dragoste neconditionata,dar asta nu inseamna ca atunci cand faci un lucru din proprie initiativa trebuie sa reprosezi celor din jur ca le-ai facut un favor.Asta ce inseamna…ca esti ipocrit?Si ca de fapt de la bun inceput ai urmarit ceva.Si eu am ajutat oameni si n-am avut pretentia nici  sa mi se ridice statui, si nici sa imi ofere cine stie ce in schimb.Am preferat ca zambetul lor si faptul ca am facut un lucru bine sa-mi apartina si atata tot.

Cred in putine lucruri si asta nu inseamna ca si voi trebuie sa faceti la fel.

Eu nu pun punct!

Doi zero unu zero sau 2010,un an care si-a asteptat cumintel momentul de celebritate in spatele cortinei.A asteptat 365 de zile,iar pe tot parcursul acesta Timpul a avut emotii pentru discipolul sau,caruia in noaptea cea mare  i-a mai soptit din cand in cand cate ceva.Momentul a fost de un succes total,iar lumea intreaga a fost atat de impresionata incat a aprins cerul cu lumina miilor de artificii.O scanteie mi-a apartinut si sunt mandra de asta…

2009 a iesit din vizorul tuturor,a fost o vedeta de categoria inferioara si nu a beneficiat decat de publicitate negativa.Nimeni nu mai vrea sa vorbeasca de el,e un an mort.Unii au pus punct si au zis sa ia totul de la capat,dar mie nu mi-a placut niciodata sa fac asta.Eu nu pun punct,in cel mai rau caz puncte de suspensie,pentru ca imi place sa vad viata ca o continuitate,nu o existenta in frane.Nu cred in rezolutiile de la miezul noptii pentru ca niciodata nu mi-a placut sa fac planuri si sincer vorbind acum,cati dintre voi s-au tinut de promisiuni?Asa ziceam si eu…

Acestea fiind spuse tin sa anunt ca imi reiau activitatea,aici,in coltisorul meu umil si NU,nu am murit/disparut/evaporat/etc.Sper sa va mearga bine anul asta,ca mie mi-e cam teama de el:e ca si cum as manca un ecler cu inel de grenada in inima lui;si mai sper sa va tineti de planuri(asta,daca va place sa le faceti si le aveti bine stabilite) pentru ca  mulţi n-au nici un scop în viaţă. Plutesc aşa, în derivă, purtaţi de întâmplări, de noroc sau de ghinion şi dacă, ajungând la o vârstă înaintată, constată că viaţa lor nu are nici o valoare, că nu au nici o satisfacţie adevărată, ci doar mici surogate ce dau iluzia de fericire (un fel de pachete cu Fericire-Instant al căror mod de preparare ar suna cam în felul următor: Turnaţi conţinutul într-o tonă de alcool, adăugaţi puţin instinct sexual şi, după gust, nişte «pumni în figură» celor ce nu sunt de acord cu dumneavoastră că Pământul e plat sau că un «scorpion» nu se va înţelege niciodată, de nici un fel, cu un «taur»), dau vina pe Divinitate, pe Viaţă («Ce? Nu e ea o curvă? Hmm?»), pe vecinu’ de bloc ce tocmai şi-a luat maşină nouă («Din furat!» Ştie el foarte bine; el, care nu face nimic toată ziua decât să-şi păzească vecinul cum «fură») sau pe un domn pe nume Dracu’, care, în plicticoasa şi milenara sa viaţă, nu face nimic altceva decât să le pună lor, «adevăraţilor trăitori de viaţă pământească», beţe-n roţi, făcându-le traiul cât mai mizerabil”. Păi, la o aşa primire şi la o aşa perspectivă “luminoasă” de viitor omenesc, nici lui Dumnezeu nu i-ar da mâna să rişte o naştere pe această planetă!

Pana data viitoare…numai bine!

P.S:Chiar vroiam sa intreb si mi-ar face mare placere sa am cat mai multe raspunsuri din partea voastra la urmatoare intrebare:De ce „ma” cititi?Ce va place si va face sa mai treceti si alta data pe la mine?