Cât dureaza să te îndrăgosteşti?

Click’n’read!

Nu am avut niciodată curajul să întreb cum e, ce anume ar trebui să fac prima oară,  sau ce să-i spun când senzaţia o sa se termine. Singurul lucru de care eram conştientă era faptul că puteam să mă dau de gol şi asta mă înnebunea de-a dreptul.Simpla lui prezenţă îmi provoca o stare de amorţeală în locuri pe care nu ştiam că le deţin, mă facea să respir mai greu decât de obicei, îmi făcea inima să bată cu 3 bătăi în plus pe minut, în timp ce eu, mai mult sau mai puţin conştientă de gesturile mele, îmi feream degetele de mâna lui care mărşăluia conform unui plan de luptă către cotul meu, timid sprijinit de perne.

Privirile ni se fugăreau ca în copilărie, dar niciunul din noi nu era destul de adult ca să stabilească regulile; gesturile începeau să ne semene atât de mult, încât la un moment dat nu mai ştiam să facem diferenţa dintre mâna ta şi a mea…Mi-ai luat mâna într-a ta şi brusc ştiam să încercuiesc toate răspunsurile corecte; ţi-am multumit zâmbind, dar nu a fost de-ajuns. Ştiam că dacă mai făceam un pas nu mai era cale de întoarcere. De fapt asta chiar aşteptam, să ştiu că sunt pierdută, că nu am firimituri de pâine care să mă ajute să găsesc drumul înapoi- vroiam să mă simt ca şi cum aş fi fugit de acasă, ca şi cum aş fi lăsat în urmă fata aia raţională şi preocupată tot timpul de ce anume e impus să însemne „bine” şi ceea ce  e programat să însemne „rău”.

Nu mai era cale de întoarcere…deja mâinile tale îmi urmăreau conturul feţei, ca şi cum ar fi citit o hartă la lumina slabă a unei lumânări. Deja găsiseşi căi către o parte din tot ceea ce nu ştiai despre mine, dar ai închis totul într-o singură privire şi mi-ai dat de înţeles că trebuie să pecetluim secretul cu un sărut. La început a fost simplu gest birocratic, apoi o tentativă de adevăr, ca treptat să se transforme în senzaţia menită să te bântuie mai toată viaţa.Nu am ştiut de noi, ne-am revenit ca dintr-un somn, ne-am retras ca dintr-o stare de amorţeala acută şi ne-am zambit. Buzele noastre fuseseră singurele martore, iar acum parcă mânuite de nişte sfori invizibile, schiţau zâmbete complice.

Nu am avut niciodată curajul să întreb cum e, ce anume ar trebui să fac prima oară,  sau ce să-i spun când senzaţia o sa se termine.În sinea mea însă, mă tot intrebam: cât durează să te îndragosteşti?

Mie mi-a luat cu 3 bătăi în plus pe minut…

Anunțuri

6 gânduri despre „Cât dureaza să te îndrăgosteşti?

  1. Doamne cate mii de principii pe blogul asta, adunate in gandirea unui singur om, ori in trairea sa. As putea sa fac o poveste cu ceea ce am gasit aici, atatea conceptii si trairii si melodii bune, parca uneori regasesc ceva aici.
    Sunt sigur ca vei citi ce am si eu aici
    ( http://son1ofthe3earth.wordpress.com/ ) si sunt sigur ca vom colabora.
    Wait you there, and good job

  2. @ Son of the Earth: already in my blogroll, si multumesc pentru vorbele tale bune!

    nu e placere mai mare decat cea pe care o ai atunci cand esti apreciat…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s