Cititorul de ganduri pe buze.

Goale, seci, intunecate si infinite sunt drumurile asteptarii. Un fel de sinucidere repetata, bine pusa la punct, dar  cu finalitate ratata, un fel de bataie de joc pe care viata ti-o expune dur. Iar tu esti personajul principal. Si nici macar nu stii asta.

Dar aici nu e vorba de mine. Dumnezeu mi-a luat multe, m-a pregatit din timp,m-a calit, campul de lupta fiind de fapt inchipuirea realist detaliata. Ceea ce nu-mi trebuia si eu vroiam cu tot dinadinsul, a facut sa dispara ca si cum n-ar fi existat. E logic ca nu ai nevoie de echipament de alpinism, haine de iarna si bocanci cand vrei sa pleci in insule. Deci de ce le-ai cara dupa tine ?! Tot ce a fost pana acum a fost doar pregatire, intensiva pregatire, iar acestea sunt zilele pentru care m-am pregatit, zilele pentru care am asteptat, zilele pentru care am tolerat. Si acum sa fiu constienta de asta, atat de constienta, ma depaseste cu prea mult… Si-asa oamenii suporta cu greu povara viitorului. Prezentul ma ameteste pur si simplu, ma extaziaza, ma ia de gat, ma tranteste si ma lasa zambind si fara aer. E senzatia aia: sa fii deodata imens, dar imens de bogat, sa ai din tot ce ai vrut vreodata, sa poti sa incerci fiecare lucru si sa stii ca e adevarat, ca nu e doar un vis.

Ma simt atat de bogata… desi nu pot sa spun ca am ceva concret acolo in pumnul meu strans, acolo in sufletul abia trezit.Primesc ce imi doresc si nu e nevoie sa cer, sa astept, sa trec peste .Imi citesti gandurile pe buze, iar cand e furtuna in mintea mea, faci sa cante linistea. Mi-ai spus ca ceea ce vrea un bărbat  să creadă, e că o femeie îl poate iubi atât de mult încât n-o va interesa nici un alt bărbat. Si mi-ai mai spus ca asta e cea mai mare prostie pe care tot tu ai spus-o cuiva vreodata. Dincolo de nimic, intotdeauna va fi ceva…iar ceva-ul ala sunt eu, tu, si golurile pe care ni le vom umple reciproc.

 Eu ştiu să dau sens gândurilor lui vagi. El le dezvoltă pe ale mele. Îl aprind. El mă face să curg.

” Ce faci?…Unde esti ?”

„In drum spre tine, mai am putin…”

Se aude zgomot de acceleratie nervoasa. Ma intorc si il vad pe el..

„Spuneai ca mai ai putin, dar ma bucur ca esti aici acum, asta e tot ce conteaza…”

„Ce faci acum? „

„Sunt cu tine…”

„Trei zile de acum incolo numai asa vei fii…Hai sa alimentez! Plecam in lume! Ia spune, unde vrei sa mergem?”

„Citeste-mi gandurile pe buze…”

„Hmm…si mie imi place acolo…”

Anunțuri

Tot ce zboara,se mananca!

Nu ne despart decat o masa, o perdea de fum de tigara si doua prejudecati. Am incetat orice discutie, dar tu totusi continui sa imi tragi de limba gandurile, pentru ca stii ca orice ar fi, ele nu te vor minti niciodata; si ma privesti, ma privesti taios, dar cu respect, intrigat, dar cumpatat, si cu o precizie de ceas elvetian pe care o ador si o urasc in acelasi timp, imi intuiesti gesturile:

 „Abia ai stins-o…”

„Si ce daca, am nevoie de asta ,am nevoie mai mult decat orice altceva in momentul asta.”

„As prefera sa ai nevoie de mine, stii ca pot sa faca totul sa treaca. Un cuvant doar spune.”

„Prefer sa nu ma mai imbat cu apa chioara, lucrurile sunt mai simple decat mi-ar placea mie sa cred. A fost cea mai simpla ecuatie din viata mea, iar mie mi-a fost teama sa aplic regula…”

„Mie imi place matematica(rade)mai mult decat orice altceva. Imi place ca viata mea seamana cu un calcul, pentru ca in felul asta stiu ce trebuie sa fac. Nu-mi place sa bat campii, stiu ca daca e pe zero/da cu plus, se merita, dar daca e deja negativ, ies din cursa inaintea celorlalti. Nu-mi place sa pierd, si nimeni nu trebuie sa stie cand si daca am facut-o. E cel mai bine…”

„Nu-mi place matematica, la mine da cu minus…prefer sa scriu doua randuri despre asta si sa retez din doua vocale si trei consoane capetele lor, alea pline cu…”

Imi zambeste din priviri, iar toti anii lui imi dau de inteles ca mai am de invatat. Imi aduce cafeaua, stinge lumina si da muzica la maxim.

„E prea multa galagie in capul tau…hai sa ascultam si muzica!”

Ma uit la el si zambesc lasandu-mi amprenta buzelor pe ceasca de cafea.

„Esti tratamentul meu de doua zile, stii, nu? Te iau cu constiinciozitatea unui bolnav in faza terminala, care se agata de viata  strangand pumnul pana la sange. E ciudat cum te-am intalnit, e ciudat ca ai efectul asta asupra mea, si nici macar nu am nicio obsesie sau vreun deja-vu legat de asta…”

„Te stiam de mult, de dincolo de zambetul ala tapetat pe fata ta…Ne-a trebuit o singura seara ca sa ne descoperim. Bine, acum mai mult eu pe tine…”

„Imi place chestia asta…relatia dintre creierele noastre, dintre gandurile noastre. In sfarsit un partener de discutii pe masura mea. Nu am nevoie de altceva, e mult prea bine asa…”

„Iti ofer liniste, respect, intelegere, sustinere si distractia de care ai nevoie la varsta ta. Ai ratat multe, nici nu stii cate. Nu te gandi ca s-a terminat ceva. Viata ta abia acum incepe, si ar trebui sa fii constienta de asta…Doar ai 21 de motive sa existi. Unul dintre ele sunt eu…”

„Suna bine de tot…situatia imi convine. Tot ce imi oferi, primesti inapoi. Am inteles ca viata e mai mult de atat, e o nenorocita delicioasa care spune ca joaca dupa reguli, dar in secunda doi te trage in piept. Am impresia ca dinadins o face, sa vada pana unde putem duce. De-aia  iti spun mereu ca nu tot  ce zboara se mananca….”

Imi zambeste exact ca in momentele in care are  replica potrivita cu care sa-mi desfiinteze vorbele:

„Draga mea…in viata, tot ce zboara se mananca. Tot ceea ce conteaza e sa stii ce sa impusti…”

Imbecilitatea suna la 4 dimineata.

 

Tot ce a tinut vreodata de tine a fost lipsit de logica, fiecare principiu, regula, exceptie de la regula fiind contorsionata atat de puternic incat sa se potriveasca tiparelor tale. Promisiunile,regulile, deciziile pe care ai intentionat vreodata sa le tii, sa le faci, sau sa le iei erau nule din start, pentru ca si tu si (mai trist e ca si…) eu stiam ca nu vor deveni niciodata palpabile,nici macar la fel de palpabile ca pachetul de fum pe care sinucigas il imparteam.Ai facut ca istoria sa se repete, m-ai adus unde m-ai lasat,cu nonsalanata  ai spus ca nu poti, desi eu ar fi trebuit sa fiu aia care sa puna placa asta inca de toamna trecuta.

Povestea s-a incheiat.Si ce! Vai mare tristete, si nu pentru ca s-a incheiat, ci pentru ca mi-ai luat niste lucruri si ai lasat in locul lor niste goluri,pentru ca am luat 2 suflete de valoarea carora nu o sa fii niciodata constient pentru tine si le-am dus acolo jos in Iad,  pentru ca mi s-a interzis ceea ce tie iti era permis, pentru ca ai distrus acel lucru de care nu trebuia sa te atingi vreodata.Si nu, intentia mea nu e sa te desfiintez total cu toate cele care te caracterizeaza…mi-ar lua prea mult, iar timpul costa, nu neaparat bani, ci viata.

Istoria poate se repeta, dar eu nu mai sunt aceeasi. Incerc sa raman om si poate m-as chinui mai tare daca as avea si cu cine. Desi traiesc in extreme, de data asta am ales calea de mijloc, si e bine, din toate punctele de vedere, desi momentan traiesc unele senzatii la minimum. Sunt atat de superficiala cand vine vorba de trecut, incat ma apuca lenea de coerenta, vorbesc intr-o limba pe care numai bufonii o cunosc, ma bufneste rasul si ma face sa-mi dau seama cat de putin stiam din tot,si totusi cat de mult am reusit sa fac cu acel putin. In continuare, trec peste, iert si tolerez, dar imbecilitatea lipsita de logica, si mai ales aia care suna la 4 dimineata e ca picatura chinezeasca pentru mine.

Cu gandul sa raman  om cu suflet si nu o carcasa tropaitoare, am zis sa ingrop securea razboiului si sa-mi vad linistita de treburi, treburi care s-au finalizat in sfarsit foarte bine,onorabil chiar. Ajunsa in cele din urma alaturi de familie, care a stat cu sufletul cat un purice din cauza idioteniilor pe care le puteam scoate pe gura in ultima perioada „din dragoste,bre”, am reusit sa ma odihnesc dupa sirul neintrerupt de nopti nedormite, dar pline de viata. Asta pana la un moment dat….

Ora 4 dimineata.Telefonul suna.Numar cunoscut,insa  in mintea persoanei care suna  de mult nu mai stiu  ce se intampla.Ma trezesc.Trimit mesaj si intreb buimaca de somn ce Doamne iarta-ma se intampla.Primesc raspuns, ca  vroia sa vorbim, ca i s-a intamplat ceva, ca nu mai conteaza, ca noapte buna!  Uat da fac?!? Ma panichez putin si sun, si sun, si sun…aici intervine greseala mea.Trebuia sa zic : „Nu vrei sa raspunzi,Muiutz? Foarte bine…da’ pacat ca mi-ai stricat somnul nu de alta!”. Si eu dai si suna, fa-ti griji, ce a patit,dar vai, dar valeleu de ce nu raspunde. In fine,renunt totusi panicata fiind, si primesc raspunsul secolelor:”Te rog sa nu ma mai cauti.Nu mai face pe interesata cu mine.Imi pare rau ca te-am sunat la ora aia.” Nu va puteti inchipui expresia fetei mele  =))

 Din senin am izbucnit in ras (sincer v-o zic), apoi m-am enervat crunt si mi-am adus aminte de lipsa asta de logica de care va spuneam. Adica tot tu pisoias mic si betiv ma suni la 4 dimineata, si tot tu imi spui sa nu te mai caut? Cauta-te tu atunci tinere la mansarda ca eu zic ca e grav, sau daca ti-e rusine, eu zic sa-ti sugrumi/spanzuri/ciopartesti orice intentie de a mai apela numarul meu vreodata.Si ca sa fie treaba, treaba, tot el dom’le cu pretentii. Hai ca m-ai amuzat :))

Faptul care m-a enervat a fost ca imbecilitatea suna la 4 dimineata. Pe bune, nu puteai sa suni si tu  mai tarziu?

Mesaj de dincolo.

Salutari din Lumea Cealalta!

Nu cred ca va spun ceva nou, dar Romania e o tara plina de:

a)tampiti

b)hoti

c)cretini

d)ciobani

e)retarzi

f) toate variantele de mai sus

De ce? Pai, am avut parte de o experienta tare neplacuta, in sensul tehnologic al cuvantului. Pentru ca laptopul meu a intrat in lumea celor drepti, am fost nevoita sa apelez la mai multe persoane pentru a ramane la curent cu tot ce aveam nevoie, informatiile personale gen parola si alte prostii ramand in memoria lor(cred,dar m-am asigurat ca acest lucru sa nu se intample).  Asa ca intr-o zi ma trezesc ca nu pot intra pe mess, blog si alte conturi, parolele mele fiind schimbate 🙂 Ce e mai socant e ca cineva chiar mi-a folosit blog-ul si si-a permis sa adauge post-uri, de care eu nu am stiut, pana ce nu m-au anuntat niste prieteni…SOC!!! Pe aceasta cale imi cer scuze pentru toata panarama creata, in special lui femmeletale, si acest lucru il fac pentru ca am gasit comenturile care initial fusesera sterse. Altfel nu as fi stiut in vecii vecilor, AMIN! Imi cer mii de scuze pentru situatie, dar acum am remediat totul si sper ca nu o sa mai am parte de astfel de gesturi „prietenoase” .

Acestea fiind spuse, va anunt ca imi reiau activitatea aici…usor si sigur.

Pentru cei care m-au tot accesat ca nu imi pot vedea blog-ul…imi cer scuze,dar nici eu nu am putut :))

Va pup!

 Si bine v-am regasit!