In vino veritas. Despre oameni asa cum sunt ei…Part 1


Reflectiile despre om au oscilat intotdeauna intre inaltarea si injosirea sa, intre caracterul pamantesc si cel ceresc al naturii sale – sau, altfel spus , intre orizontalitatea naturala si verticalitatea spirituala a destinului sau, intre gandul pesimist catastrofic al mortii si dorul de dezmarginire si nemurire. Unii s-au orientat catre nimicnicia si vremelnicia acestuia – „pamant esti si in pamant te vei intoarce”,in timp ce  altii au spus ca „oamenii sunt visul unei umbre”. Cel putin asta mi-au „spus” cartile, asa au fost proiectati oamenii din ele, purtand pe coloane vertebrale de simboluri grafice , calitati si defecte, care datorita frumusetii redarii si-au pierdut din impactul initial intentionat. Apreciez o carte bine scrisa, apreciez replicile mai taioase ca o lama, cuvintele care mangaie fara maini, silabele mai fine si mai dulci ca mierea, dar cand vine vorba de oameni, toate astea nu mai au valoare; ii vreau asa cum sunt, asa cum m-au ranit, asa cum m-au tradat, asa cum i-am parasit, asa cum i-am iubit.

E aproape ora 1 dimineata. Nu am somn, nu am stare, nu am moralitate, nu am mila. Eu nu vreau sa vorbesc despre oameni cum vorbesc scriitorii adevarati. Pentru ca nu sunt asa ceva,si nici macar  nu am gandit asta. Pur si simplu vreau sa vorbesc despre oameni asa cum ati fi vrut sa vorbiti si voi, dar nu ati avut curaj. Sa vorbesc pe limba sufletului tuturor, sa ma inteleaga fiecare bataie de inima, si la fiecare cuvant sa tresara ca la explozia unei bombe cu ceas.  Sa vorbesc ca si cum dupa ce-mi vars sufletul aici, in fata voastra, mor instantaneu, fara  sa mai aud vreo explicatie, vreo scuza, vreun regret… De ce?! Am spus-o deja, e aproape ora 1 dimineata, vi se pare ca as mai avea rabdare cu vreunul din voi?

Poate de vina e vinul…

Si asta nu e o scuza. E o realitate. E al treilea pahar ce ma priveste cu ochi goi, iar asta imi aduce aminte de o alta pereche de ochi la fel de goala. Dar nu mi-e dor de ea, ca dorul doare, si decat sa doara , mai bine sa moara  in urmatorul pahar. Toti vorbesc, rad in jurul meu;  si eu fac la fel, dar spre deosebire de ei, eu sunt cu mult mai departe, si ii privesc din exteriorul interiorului meu. Ii vad asa cum sunt ei, si rad de ceea ce incearca sa para, rad de ceea ce pana si eu incerc sa fiu. Cu cat ei stiu mai putin, cu atat mai bine.

Ma intreb ce s-ar intampla, ce as schimba, ce lumi as cutremura, ce iluzii as spulbera, daca as vorbi despre fiecare din voi, cei  pe care va cunosc, asa cum sunteti. Daca as da pe fata cartile, daca v-as demasca, daca v-as deconstrui, daca v-as invita la o piesa de teatru, iar drama sau comedia sa fiti chiar voi, voi cu toata viata voastra. Cum ar fi oare? Iar odata cu voi sa ma distrug si eu, cu toate zidurile mele, sa fiu asa cum am fost mereu si sa aveti o surpriza: ca nimic nu e schimbat … Da, am ascuns lucruri, da m-am comportat copilareste, da am facut sacrificii tampite, da am ratat ocazii, da m-am ridicat si am ras cu durere in suflet, dar nu am schimbat niciodata ce ma caracterizeaza, ceea ce ma defineste, ceea ce pe rand ati remarcat, apreciat, iubit, calcat in picioare . Acum am ajuns aici.  Cel care m-a descoperit acum 4 ani, care m-a pierdut acum 2 ani, si care m-a regasit de curand, m-a recunoscut si asta gratie faptului  ca am ramas la fel.  Si el e numai unul din zecile de persoane care au reaparut in viata mea parca de nicaieri.

Cum vorbim despre oamenii din viata noastra? Asa cum sunt ei…Stau turceste, asa, cum voi, oamenii din viata mea stiti probabil asta, si ma uit ca mi-ati lasat semne oriunde mi-as plimba privirea. Tu, baiatul innebunit dupa bani, faima si distractii care dau dependenta, mi-ai lasat niste urme de teama pe corp: sunt negre, ca niste gheare ce ma sufoca. Tu, fata cu par portocaliu si pasiune pentru vacute, tu mi-ai scurs dulceata prieteniei in sange: tot ce e legat de prietenie adevarata, de bunatate, de sprijin, ma duce instantaneu cu gandul la tine. Tu, soldatul razboiului interior, tu esti cel care mi-a aparat spatele intotdeauna, tu esti un ingerul, care in loc de  aripi poarta arma si e imbracat in uniforma militara. Voi, restul, care m-ati facut sa imi ingros platosa de piele, care m-ati fortat sa zambesc cu teama zilei de maine, care m-ati consumat nesatui pana la ultima lacrima, din cauza carora mi-e frica de imbratisari si batai sincron de inima  mai tare decat de moarte, voi sunteti doar o gramada fara contur, fara fete, fara amintiri. Aceiasi oameni cu suflete mici, si lipsuri cenusii mari, limitati atat sentimental cat si intelectual, si cu o teama de a depasi limita existentei de parca v-ar aresta politia pentru depasirea vitezei regulamentare de maturizare si trezire la realitate… Voi toti la un loc, mi-ati lasat lucruri de care s-a ales si se va alege praful. Voi nu traiti in mine decat prin ceea ce lasati in urma. Eu v-am lasat tot ce-am insemnat eu,toate trairile pe care nimeni nu s-a mai incumetat sa vi le  ofere,  sentimentul ca sunteti cineva dus pana la extrem, si ca din milioanele de oameni voi sunteti speciali prin simplul fapt ca unei persoane ii sunteti necesari mai mult ca orice. Ma inselam, intre timp am descoperit ca pe langa voi mai exista ceva si mai important: oxigenul…

Nu v-a spus nimeni ca traiti atata timp cat amintirea voastra e pastrata vie? Pe a voastra am ucis-o. Trebuia. Eram eu sau ea, iar una dintre noi trebuia sa moara. De data asta nu m-am mai gandit mai intai la voi, ci la mine. Credeti ca sunt egoista? Inseamna ca am atins rezultatul asteptat, doar am invatat de la cei mai buni…

To be continued 🙂

Anunțuri

Witty lazy afternoon music.

Vorbisem cu ceva timp in urma ca o sa postez toate melodiile pe care le stiu/le-am ascultat candva/ peste care dau si care au acel ceva, care se remarca fie prin linie melodica, fie prin puterea unor versuri de exceptie. Acesta este un alt cantec pe care l-am descoperit de curand, si ale carui versuri, sunt convinsa, ca nu au o insemnatate numai pentru mine 🙂

Enjoy your witty lazy afternoon music !

No I can’t take one more step towards you
Cause all that’s waiting is regret
And don’t you know I’m not your ghost anymore
You lost the love I loved the most

I learned to live half alive
And now you want me one more time

And who do you think you are
Running around leaving scars
Collecting your jar of hearts
And tearing love apart
You’re gonna catch a cold
From the ice inside your soul
So don’t come back for me
Who do you think you are

I hear you’re asking all around
If I am anywhere to be found
But I have grown too strong
To ever fall back in your arms

I learned to live half alive
And now you want me one more time

And who do you think you are
Running around leaving scars
Collecting your jar of hearts
And tearing love apart
You’re gonna catch a cold
From the ice inside your soul
So don’t come back for me
Who do you think you are

And it took so long just to feel alright
Remember how to put back the light in my eyes
I wish I would have missed the first time that we kissed
Cause you broke all your promises
And now you’re back
You don’t get to get me back

And who do you think you are
Running around leaving scars
Collecting your jar of hearts
And tearing love apart
You’re gonna catch a cold
From the ice inside your soul
Don’t come back for me
Don’t come back at all

And who do you think you are
Running around leaving scars
Collecting your jar of hearts
And tearing love apart
You’re gonna catch a cold
From the ice inside your soul
Don’t come back for me
Don’t come back at all

Who do you think you are
Who do you think you are
Who do you think you are

Da, asa ziceam si eu 😉

Cred ca mi-am pierdut mintile. Ofer recompensa celui ce mi le gaseste…

Imi cer scuze ca tocmai acum am gasit suficient curaj sa va spun toate astea; mi-as fi dorit sa o fi facut cu mult mai devreme…Unii spun ca exista totusi o cale de rezolvare, dar daca exista, eu  nu vad niciun semn care indica asta; nici macar un „STOP”, nici macar un „CEDEAZA TRECEREA”, sau sau cel putin „DRUM CU SENS UNIC”. Eu zic ca e grav si mi-e teama. Nu stiu cum sa va spun asta, dar…cred ca imi pierd mintile. Asta in cel mai rau caz. In cel mai bun caz, insa, cred ca se joaca de-a v-ati ascunselea cu mine…

E a 5 a zi cand ma trezesc singura, a 5 a  zi cand ceasca lui de cafea e neatinsa, a 5 a zi cand tot ceea ce imi mai ramane de la el e doar parfumul pe care-l simt ori de cate ori imi tin capul impovarat de ganduri in mainile mult prea satule de ecoul lor, ori de cate ori ma intind in pat incercand sa-l gasesc printre cearceafuri. Si caut, caut, caut indicii, caut de parca toata viata mea ar depinde de asta. Si mi se taie rasuflarea…nu e, nu e nicaieri. Ma simt de parca sunt victima unei glume proaste.  De parca totul a fost in inchipuirea mea, de parca el nici nu exista. Dar el exista, nu? Nu!? Trebuie sa existe, trebuie, aseara a stat tot timpul langa mine…trebuie sa existe…

De 5 zile, in fiecare seara, apare in fata usii cu o punga mare de hartie cartonata si un buchet mare de flori de camp. Imi place sa stiu ca il cunosc pe deplin, ca vinovata pentru fiecare zambet al lui sunt, da, doar eu, ca tot ce face, face pur si simplu, de-amorul artei cum ii place lui sa zica, ca de fiecare data cand stie ca am o replica cu care sa-l inchid. Lasa totul in pragul usii, isi trece mana prin par si asteapta…

„De data asta e randul tau!” si imi zambeste strengareste.

Ma uit la el si zambesc ca un copil rusinat ce se ascunde dupa gatul mamei. Subit, ma schimb total, si in mai putin de 3 secunde sunt deja in bratele lui, incolacindu-mi sufletul puternic in jurul taliei lui, sarutandu-l printre rasete…

„Iar ai intarziat…”

„Nu e vina mea…traficul e de vina..”

„Hai, nu mai conteaza, esti langa mine acum…Intra, nu mai sta in usa…”

Si in fiecare seara e la fel. Apare, ma face sa cred ca nu mai exista alt univers in afara de cel in care ne aflam numai noi doi, imi vorbeste de prezent si viitor, ma dezbraca de inhibitii, imi saruta fiecare centimetru de piele, ma adoarme pe pieptul lui, si imi sopteste ca abia asteapta sa ne bem cafeaua, dimineata. Iar dimineata dispare, dispare ca si cum n-ar fi fost. Jumatatea lui de pat e neatinsa, niciun rid, nicio cuta pe suprafata perfect intinsa a cearceafului. Florile , nici ele nu mai sunt, iar punga de hartie cartonata plina de carti nici nu stiu daca a existat intr-adevar, sau doar mi s-a parut. De un lucru sunt sigura: iar o sa-mi beau cafeaua singura…

Ma intreb daca existi sau nu, daca pur si simplu e doar un vis, o conspiratie pusa la cale de mintea mea care te doreste mai mult ca orice? Poate ca mi-am pierdut mintile, poate ca ele se ascund de mine, poate esti chiar adevarat. Si daca ar fi asa, mi-as da seama cine esti dintr-o mie de persoane. Iti cunosc parfumul, mirosul pielii, ritmul respiratiei…nu te-as confunda in veci. Lipsa ta valoreaza mai mult decat existenta altor mii de oameni. Existi, nu? Spune-mi ca da, spuneti-mi ca nu e doar un vis, ca nu mi-am pierdut mintile. Iar daca totusi am facut-o, sa stiti ca ofer recompensa celui care mi le gaseste…

Observatiile slash marturiile unei muritoare de rand.

Nu stiu daca stiti, dar sunt unul din cei mai incapatanati oameni pe care ii cunosc. Asta poate fi un lucru bun, sau de ce nu, un lucru extrem de prostesc.  De cele mai multe ori incapatanarea mea, conform incapatanarii de a nu renunta la aceasta incapatanare, s-a dovedit  a fi de mare ajutor in cele mai neinchipuit de intortocheate situatii. De data asta, incapatanarea mea m-a obligat, practic , sa ridic the white flag, si sa zic scrasnind printre dinti:  „I should’ve known better!”.  Multe din lucrurile pe care urmeaza sa le afirm, le stiam de mult, dar refuzam sa le admit existenta, logica, si chiar legatura pe care o aveau cu mine.  Realitatea nu ne-ar mai dezamagi atat de tare, daca am vorbi mai sincer despre ea 🙂

1. De foarte multe ori m-am plans vorbind ca o vaza care sta prafuita intr-un magazin de antichitati, ca  „pe vremea mea…”, se intampla nu stiu ce, in nu stiu ce fel, in nu stiu cat timp, desi, asta e vremea mea si continua sa fie. Astazi, incercand sa ma iau la tranta cu caldura infernala, am zis sa ma duc la piscina. Ajung, tipul de la intrare se uita la mine, eu ma uit la el, dupa care galant imi spune : „Nu ai mai mult de 16 ani, nu?!”. Ma uit la el, zambesc si zic : „Nu…”. Stiam ca fizic, induc in eroare multe persoane, dar nici in halul asta :)) 16 ani…Really? C’mon I’m twenty fucking one :))) In fine..am platit pret pentru copii, sper ca nu e o infractiune, dar pusca si cureaua mea lata e criza, ce Dumnezeu :))

2. Oamenii sunt mai buni cu cei care le fac cel mai mult rau, si mai rai cu cei care le fac cel mai mult bine.

3. Oamenii confectionati din materiale proaste, raman rebuturi pentru toata viata, indiferent de cate valuri de ani ar incerca sa le spele jegul. Sa nu credeti ca sunteti atat de speciali incat sa-i puteti schmba. Nu o faceti, investiti-va timpul in ceva mai bun, mai profitabil….un exemplu: Crosetati 😀

4. Cele mai frumoase cuvinte pe care le-am auzit in ultimul timp: „Mi-e dor de tine…”, „Abia astept sa ne intalnim!”

5. Cele mai urate cuvinte pe care le-am auzit in ultimul timp: „Insensibilo!”

6. Oferim, in general, cu mult prea multa usurinta calitatea de prieten unor oameni care nici macar nu isi pot da seama de ce nu poti sa plangi cand vrei sa o faci, si de ce plangi cand nu trebuie sa o faci. De obicei, oamenilor care nu merita sa fie numiti asa, le transmit ca pana ce vor termina ei de citit aceste randuri, mie deja imi va fi bine.

7. Dragostea nu moare de moarte naturala. Niciodata. O ucide gelozia, neincrederea, orgoliul, cuvintele spuse in plus, si absenta lor. Oamenii nu pricep ca pentru a scrie „Si au trait pana la adanci batraneti…” e nevoie de o viata intreaga, nu de 1 an, nu de 2, nu de 3…ci de  o intreaga viata consumata.

Lista va continua…dar pana atunci, am deosebita placere sa postez( bineinteles, cu acordul lui) o scurta,dar superba si de efect poezie, a unui bun prieten, fost coleg de liceu, si viitor Mihai Gainusa! :))

Sfârşit (?)

de Trandafir Bogdan

Am stat deja prea mult în doliu,

Jelindu-mi sufletul defunct.

O ultimă fărâmă de orgoliu

Mă îndeamnă insistent să pun şi punct.

Mă voi scufunda într-o tăcere dezarmantă

Deşi mai sunt de spus atât de multe.

Rămâne totuşi impresia halucinantă

Că sfârşitul acesta e de fapt unul în trei puncte.

Nu stiu ce efect are asupra voastra, dar pentru mine, caracterizeaza o anumita stare de spirit in care m-am aflat o buna perioada de timp.

Concluzii de week-end!

„Despre adevarata singuratate nu vorbim decat in soapta.Nu putem tine conferinte publice despre ea. Nu voi recunoaste decat in fata mea ca sunt singur. Si uneori prefer sa mi-o ascund si mie.Sunt destui cei care si-au facut o profesie in a studia raporturile lor cu singuratatea, devenind, daca nu amantii ei, preotii ei; sau cei care se duc in desert pentru a striga:” Iata cat sunt de singur!”, ca si cum ar merita laude pentru singuratatea lor.Adevarata singuratate se fereste de ridicol. Ea nu are decat rar nevoie de cuvinte. Si uneori nu mai are nevoie nici de regrete…”

„La urma urmei, ce rost au aceste obiceiuri de a imparti lumea in oameni sanatosi si suferinzi, cand ar trebui sa o impartim in cei care exista si cei care ard. Daca suferinta  a avut un rol important in cultura, l-a avut pentru ca a fost combatuta. Istoria artei nu e istoria ranilor, ci numai a ranilor transformate in lumina. Si nu suferinta a umplut muzeele si bibliotecile, ci lupta impotriva ei si a singuratatii . Nu datoram nimic bolilor si suferintei in domeniul adevarului, ci numai in domeniul curajului, asa cum nu datoram nimic singuratatii. Datoram totul celor care li s-au impotrivit. Nu datoram nimic absurdului. Nu datoram nimic nedreptatilor, ci acelora care le-au combatut.”

“Exista o singura metoda de-a determina pe cineva sa te iubeasca. Singura si sigura. Iubind! Iubind cu toata pasiunea, iubind cu adevarat, dragostea ta va ajunge, mai tarziu, dar va ajunge la cel pe care il iubesti. Si, intr-o zi, poate dupa mult mult timp, poate dupa ce vei fi uitat sau cand inca mai speri, dar cu siguranta, la un moment dat, inima i se va inmuia. Si atunci te va iubi si el!

“M-am intrebat atunci daca nu cumva e nevoie sa suferim ca sa discutam serios despre fericire. Daca nu cumva drumul spre Paradis trece obligatoriu prin Infern. Numai  cel ce a cunoscut deznadejdea poate intelege violenta luminii din pictura lui Van Gogh.“

2.

Cred cu tarie in cifra 2.

2 pantofi intr-o pereche, 2 cercei, 2 ochi sa te bucuri de culorile din jur, 2 maini sa daruiesti ce ai tu mai de pret, 2 aripi de zburat. Mi se pare ca totul e MAI … in 2. Mai usor, mai frumos, mai provocator, mai cald. E firesc, caci totul se dubleaza. Si chiar daca si nelinistile sau problemele sunt de 2 ori mai multe, rezolvarea lor e de 2 ori mai usoara si mai dulce.

Ciudat cum toti parem sa alergam dupa jumatatea cealalalta a lui 2 toata viata. Rasfoim cataloage intregi de relatii, privim vitrine intregi de potentiale jumatati, in fiecare zi. Si totusi… pentru 2 nu trebuie o filosofie mai mare decat 1. Fara pretentii, fara standarde, fara controlul calitatii sau norme de indeplinit. Ramane doar naturaletea lui 1. Admir copilasii care nu stiu decat ca 1+1=2. De fapt, e tot ce ai nevoie sa stii. Dar ei o stiu in mod deosebit bine. Ei nu se pierd in inmultiri, impartiri, integrale si alte minuni, ei sunt asa de mandri ca stiu aceasta simpla operatie. Si o repeta cu zambetul pana la urechi si sunt ferm convinsi ca, odata cu aceasta totul va veni natural in continuare.

Imi pare rau pentru saracii care ofera doar 0,99, imi pare rau pentru egoistii care isi vor inapoi 1-ul, imi pare rau ca nici macar o facultate speciala nu i-ar putea invata ceea ce nu stiu inca.


Imi pare rau ca trebuie sa fii asa destept sa stii ca 1+1=1.

Roses never fall in love!

Una din noile mele melodii preferate. Emilie Simon a reusit sa suprinda mai mult de un singur aspect intr-o singura propozitie, intr-o singura melodie. Nu e vorba de un simplu trandafir, e vorba de fiecare din voi…

Si ca sa termin in acelasi stil jucaus :” You can fall in love with a Rose, but a rose will never fall in love with you!”…Hai ca mi-a iesit :))

Auditie placuta!

You want to be my lover
You want to be my man
I am a flower
And I hurt your hands
Don’t say you love me
Don’t say you care
I’m not human
We will never be the same

You can carry on, like that
I will give you all, I’ve got
I’m not the one you’re looking for
Roses never, never, fall in love !

You could be a giant
You could be a child
I’m burried in the ground
And I never cry
Don’t say you love me
Don’t say you care
I’m not human
We will never be the same .

You can carry on, like that
I will give you all, I’ve got
I’m not the one you’re looking for
Roses never, never,
Roses never, never, fall in love !

Despre temeri, frici si spaime.

Tu, da tu, stii foarte bine ca la tine ma refer, cine altcineva inafara de perechile astea doua de ochi mai este aici? Iti zic eu: NIMENI! Deci, spune odata, nu te comporta de parca nu m-as referi strict la tine…ia spune, tie de ce iti e frica, sau teama, sau poate spaima? De ce faci pauza asta?! Aah,bine, bine, te las sa te gandesti…vrei sa spun eu prima? Da? Ok!

Cand eram mica aveam un sentiment ingrozitor de spaima de fiecare data cand ramaneam singura  in vreo camera in care erau si papusi. Le uram, nu le suportam sub nicio forma, si incercam prin orice metoda sa scap de ele. Nu ma intreba de unde spaima asta, cred ca a inceput de la  un cosmar, dar s-a terminat la capete de papusi taiate si aruncate la cosul de gunoi. Maica-mea credea ca am o problema serioasa, eu credeam ca asa am sa scap de ele. Eroare! Ele aveau sa faca parte din viata mea atata timp cat eu existam ca fata… Cu timpul, spaima de papusi a trecut si mi-am dat seama ca ea e conditionata de mine, nu eu de ea.

Mai tarziu avea sa-mi fie frica de procente, in special de 25%.  Desi parea departe, frica mi-a suflat in ceafa, m-a facut sa imi doresc lucruri/ persoane/ senzatii pe care nu mi le  doream, pe care mi le interziceam de parca ar fi fost vreun pacat. Frica de procente a durat mai putin decat spaima de papusi. De o saptamana am doborat-o si p-asta. Nu mai exista frica. Mi-am dat seama ca ea e conditionata de speranta mea, nu eu de aparentele ei.

Azi mi-e teama de imbratisari. Nu am mai imbratisat pe nimeni de mai bine de-o luna. Ultima oara cand am imbratisat pe cineva din tot sufletul mi-am pierdut doua lucruri: capul si inima. Capul mi l-am recuperat in perfecta conditie de functionare, chiar mai buna, chiar improved and up-to-date with jerks data. Inima insa, a avut de suferit. E prinsa in doua copci mici,dar macar e intreaga. Bate cu 5 batai in minus pe minut. Cand eu dorm ea viseaza, iar cand viseaza ea, n-am chef eu. Inca mi-e teama de imbratisari, iar asta pentru ca ma gandesc ca alte brate ar putea lua toata dragostea pe care candva am oferit-o si mai mult decat atat. Acum am si mai multa, la o intensitate MULT mai mare. Voi alegeti sa deteriorati calitatea dragostei pe care o tineti in voi din cauza unor incompententi sentimentali, eu aleg sa o aduc la un nivel superior, de o mai buna calitate, intr-o cantitate si mai mare. Nimic din ceea ce tine de mine, nu schimb in functie de altii. Candva iti spuneam ca nu as mai putea iubi pe nimeni cum te-am iubit pe tine? Aveam dreptate. Pentru ca pot chiar cu mult mai mult…

Ti-am vorbit despre temerile, fricile si spaimele mele…ia spune,TU te-ai gandit?

Ale tale care sunt?

Ceva.

Azi noapte te-am visat. Nu erai cineva, nici nu stiu daca erai ceva.

Vreau sa invat 4 lucruri noi pe zi. Ceva despre mine, ceva despre oamenii pe care ii iubesc, ceva despre lume si ceva despre un strain.

Pot sa stau gandidu-ma la acel ceva toata viata. Asta inseamna moarte. Sau pot sa ma ridic si sa fac ceva. Asta inseamna viata.

Sunt definita de ceva simplu: de felul cum tratez persoanele pe care le iubesc si pe cele pe care le urasc.

Am mai mult decat ceva : am un acoperis deasupra capului, o patura, o perna, un nume pe care oamenii il stiu si pe care il folosesc, un soare care rasare si apune, o inima care nu si-a gasit adapostul si un cap supraglomerat. Ideile imi pregatesc o petrecere…Sunt cea mai norocoasa persoana in viata!

Vreau sa ma joc de-a ceva, de v-ati ascunselea. Dar pana sa incep sa gasesc, trebuie sa ma hotarasc ce vreau sa caut.

Conversatia dintre degetele tale si pielea altcuiva- cea mai importanta discutie pe care o poti purta. Mai importanta decat acel ceva.

Cantecul pe care il ascult continuu nu e nimic altceva decat o fotografie pe care o ascult cu urechile…

Sunt milioane de metode prin care pot face sa sangerez. Dar ceva imi spune ca tu ai fost metoda mea preferata.