Soulfood !

Surpriza- surpriza!

Se pare ca toamna se apropie cu pasi repezi, iar asta nu face decat sa ma bucure enorm. Cred ca din cauza asta mi s-a schimbat si starea de spirit…in foarte bine!
( da stiu, atipic 🙂 ) Toamna e anotimpul meu preferat, remember? Asa ca v-am pregatit un mic video-list cu cateva din melodiile mele preferate, pe care obisnuiesc sa le ascult in dupa-amiezile bosumflate!

Enjoy !

In expresia goala…

Se spune ca un tablou iti poate insela simturile, dar ca o fotografie nu poate sa minta niciodata.

Interesant mod de a pune problema, dar eu cred ca  cei care au facut afirmatia asta cu siguranta nu auzisera de Photoshop 🙂 . Lasand  gluma la o parte, stiu ca ei nu s-au referit la „divele” care isi modifica pana la penibil pozele, din care parca striga cu disperare „Do me, please !!!” , ( pentru ca sa fim sinceri, asa cum exista melodii cu mesaj de tot c*c*tul, gen „I like your trumpet!” (Da pisi, am inteles, iti place trompeta lui!!!), asa exista si poze, precum cele anterior mentionate, din cauza carora, marturisesc sincer, ca mi-e rusine cu breasla mea feminina), ci s-au referit la povestea de dincolo de imagini, la realitatea de dincolo de realitate, la viata fotografiei si la fotografia care surprinde viata.

Cand m-am decis sa scriu din nou pe blog nu aveam o imagine foarte clara despre ce sau cum trebuia sa fie. N-as fi vrut sa scriu despre ceva sec, nici despre ceva stiintific, nici despre ceva politic, si cu siguranta n-as fi vrut sa am un limbaj de lemn. Vroiam ceva care sa-mi tina de cald, ceva care sa-i faca pe ceilalti sa revina cu placere si curiozitate, in dorinta de a se afla in siguranta, intr-un loc care sa li se para familiar si intim. Sa aiba senzatia ca sunt acasa, sau cel putin in drum spre ea…

Eram eu, monitorul, tastatura, noaptea si niste fotografii vechi, pe care le uitasem de ceva vreme pe birou. In fotografiile alea eram eu si o gramada de oameni, pe unii ii cunosteam, pe altii nu. Zambeam, paream extraordinar de fericita, si desi se putea observa ca eram obosita, inca eram in mijlocul actiunii. Daca n-ati fi fost martori la eveniment, probabil ati fi spus ca a fost cea mai tare petrecere, ever. Va spun eu, n-a fost . Zambeam, dar de fapt camera m-a prins cand ii zbieram cuiva in ureche ca cineva tocmai cazuse in baie, i se facuse rau. O falsa iluzie. A venit salvarea, not so funny…In fine, dupa asta, e adevarat m-am mai destins putin, poate chiar m-am distrat, dar in acel moment, cu siguranta nu eram extraordinar de fericita.

Uitandu-ma la fotografie si vazand toti acei straini in fundal, care cu siguranta au aceasta fotografie la randul lor, m-am intrebat oare cati oameni au fotografii in care aparem  si noi, in cate momente din viata celorlalti am intervenit, visele cator persoane se implineau si mureau in acel moment, in timp ce noi eram martorii lor fara ne dam seama ? Pentru cateva momente m-am simtit aproape de toti, indiferent ca ii cunosteam sau nu. Deja ajungeam sa imi fac scenarii in care ma intalneam cu unii dintre ei pe strada si strigau dupa mine : „Hey, uite-o pe tipa aia din fotografie!”, cu toate ca n-am fi schimbat personal doua vorbe niciodata. And then it hit me!  I am the Local Girl in the Photograph, that’s who I am!!!

Si apoi am inceput sa fac tot felul de conexiuni, in mintea mea scurtcircuitau sinapsele si prolepsele, ma simteam de parca as fi calcat pedala la podea. In momentul ala ma intrebam in viata cator persoane am aparut fie si trecator, vietile a cator oameni am influentat, vietile a cator oameni m-au influentat, ce s-ar fi intamplat daca nu i-as fi cunoscut, ce s-ar fi intamplat daca nu m-ar fi cunoscut. Pentru cateva momente m-am simtit aproape de toti, indiferent ca i-am cunoscut intr-adevar sau nu. Si asta am simtit ca trebuie sa fac si cu blogul meu. Sa-i aduc mai aproape de mine, indiferent ca-i cunosc sau nu. Sa-i fac sa se regaseasca in ceea ce scriu, iar eu sa ma regasesc in ei…

Dar fotografiile, dupa cum am spus si mai sus, pot fi uneori inselatoare. Cu totii stim those kinds of photos, where people are supposed to smile, say a fake little „Cheese”. Le urasc, nu-mi plac, sunt false pentru ca exact asta transmit. Which is worse than „I like your trumpet!”, if you ask me 🙂 . E ca si cum ai pune o masca, ai incerca sa surprinzi numai the perfect little moment, si restul sa arunci la gunoi. Adevaratele fotografii sunt cele  facaute cand nimeni nu se asteapta, cand nimeni nu e transformat in marioneta. Cu bune, cu rele, cu pistrui sau nu, cu defecte sau pete de lumina, amuzante sau intrigante, alea sunt fotografiile care conteaza, care surprind cu adevarat momentul.

Viata se aseamana foarte mult cu fotografia, pentru ca ea se dezvolta si evolueaza din negative.

Eu nu am ales sa scriu numai despre oamenii, lucrurile, ideile perfecte. Nu exista asa ceva. Toate astea sunt doar lucruri normale with a twist, care mai tarziu ne plictisesc pentru ca le aflam secretul. Imi place sa scriu mai mult despre ceea ce se evita de obicei, partea plina de defecte, care doare, care rusineaza, pentru ca asta e tinuta secret,  pentru ca de fapt asta ma apropie de oameni cel mai mult.  Asta ne apropie pe toti. Cu totii avem in comun defectul, indiferent de natura lui.

So that’s  the reason why my blog is named this way 🙂

P.S : Daca ati observat, aproape la fiecare post am atasat cate o poza si o melodie, care completeaza/ sugereaza o anumita stare. Nicio fotografie/melodie nu e pusa la nimereala. Toate au rostul lor. Depinde de voi, daca il vedeti.

(Un)Happy anniversary!

Daca m-ati fi  intrebat ce facea mai mult de jumatate din populatia globului pe data de 27 August 2009, v-as fi raspuns cu  sinceritate si umilinta ca nu stiu, dar ca pot foarte bine  sa intuiesc. Adevarul e ca nu m-ati intrebat, iar un raspuns pentru o intrebare inexistenta n-ar prea avea rost;  ca sa-mi potolesc insa orgoliul suferind de boala raspunsului pentru orice intrebare (pana chiar si pentru una inexistenta) si de criza  solutiei pentru orice problema, am sa va spun ce faceam eu cu certitudine in acel moment: ma nasteam!

Pe 27 August 2009 invatam sa respir corect pentru prima oara, porneam de la zero, ma reinventam, de parca 19 ani din viata mea nu existasera niciodata. Inainte de asta, nu-mi amintesc sa fi fost  altceva inafara de de revolta, durere, lacrimi si gol. Daca am existat vreodata inainte, cu siguranta nu mi-am apartinut niciun moment, poate doar altcuiva, dar cui, nu-mi aduc aminte. Si ar fi si spre binele meu sa nu vreau asta. Daca a existat  un cuvant care sa caracterizeze starea mea in acel moment, probabil „confuza” a fost cel mai potrivit. Nu stiam ce drum trebuia/ era spre binele meu sa aleg, dar stiam cu siguranta unde trebuie sa ajung. Pentru moment mi s-a parut indeajuns.

Daca m-ati intreba ce face mai mult de jumatate din populatia globului, astazi, 27 August 2010, v-as raspunde cu sinceritate si umilinta ca nu stiu, dar ca pot foarte bine sa intuiesc.Adevarul e ca nu m-ati intrebat, iar un raspuns pentru o intrebare inexistenta n-ar prea avea rost;  ca sa-mi potolesc insa orgoliul suferind de boala raspunsului pentru orice intrebare (pana chiar si pentru una inexistenta) si de criza  solutiei pentru orice problema, am sa va spun ce fac eu cu certitudine in acest moment: mor!

Pe 27 August 2010 inteleg ca cei care nu pot invata din istorie sunt condamnati sa o repete. Cand spun asta vreau sa stii ca ma refer si la tine. Mi-ar placea sa cred ca, poate, vreodata, o sa te pierzi printre randurile astea exact asa cum m-am pierdut eu pe mine de dragul tau. Nici nu te-ai obosit sa ma cauti..nu pentru mine, ci pentru tine. Nu e un repros, e doar compatimire. Au aruncat cu pietre-n mine pentru ca vedeam in tine „potential”. Mi-am dat sufletul, ca sa iti dau tie viata, ca sa ii conving, ca sa ma conving.  Acum eu sunt cea care arunca cu pietre  in ei: ei iti spun „poveste de dragoste”, eu te numesc „lectie de viata”. De ce? Pentru ca ai tinut cu tot dinadinsul sa distrugi orice urma de omenie. Ti-ai creat scenariul perfect, ca sa nu te doara greselile tale. Pe mine m-au durut… Sa te vad plecand din viata mea, nu m-a descurajat insa, in ceea ce priveste iubirea. De fapt daca stau mai bine si ma gandesc, m-a facut sa realizez  ca, daca pana si  langa o persoana total nepotrivita mi-am dorit din tot sufletul sa fiu, d-apoi  cum va fi cand voi intalni exact omul, nu pe care doar mi-l doresc, ci si de care am nevoie???

Acum vine si  randul tau M., fratele pe care mi l-am dorit dintotdeauna, te cert din nou, asa cum am facut-o si atunci, vineri seara. Numai ca de data asta vorbesc singura.  Nu m-ai asteptat, trebuia sa fiu pe locul din dreapta, trebuia sa fie altfel. Tot ce ai putut sa zici e „Lasa ca vorbim cand ajung acasa!”, nu aveam nevoie de asta, aveam nevoie sa fii acasa… Nu mai pot schimba nimic acum. Poate eu a trebuit sa traiesc, tu sa mori, cineva sa ramana si cineva sa plece. Sa stii ca am murit mai mult asa, poate nu fizic, dar pe interior am devenit instantaneu praf. Stii ca iti spuneam ca eu cred cu tarie in relatiile la distanta, cu toate greutatile care ar interveni, dar de data asta m-ai inchis: as putea trece peste orgolii si sa-l sun si sa-i zic ca uneori ii simt lipsa, as putea sa platesc o factura pentru care ar trebui sa muncesc 3 luni, numai ca sa stiu cum si daca se descurca la aia in tara, as putea sa ma cert cu ai mei si sa plec noaptea de nebuna  la celalalt capat de lume ca sa il vad, as putea multe, si stii si tu asta, ca doar la tine fugeam de fiecare data cand aveam probleme. Dar cum dracu sa vorbesc cu cineva, sa-l surprind, sa-i apar pe neasteptate in fata usii, sa-i las bilete cu „Mi-e dor de tine!”, sa-i spun „Noapte buna!”, sa-i ascult bataile inimii sa aud daca sunt sincron, cand … cand celalalt e  mort?  1-0 pentru tine….Asta e singura relatie la distanta care nu cred ca mi-ar reusi.

Am spus ca stiam unde trebuie sa ajung si ca pentru moment era indeajuns.  Inca n-am ajuns acolo, mai am de mers…

Intr-un an de zile multe s-au si nu s-au schimbat. Nu o sa enumar nimic, tin asta doar pentru mine. Atat ideile cat si greselile costa. Nimic nu e pe gratis. Nici macar memoriile frumoase, calde ca o ceasca de ciocolata si pufoase ca un pulover nou pe care-l imbraci intr-o zi de toamna. Pe toate le platim, indiferent ca acum sau mai tarziu. It’s called payment in full baby ! De tot ce s-a schimbat in bine la mine, vor beneficia probabil altii; vor avea tot ce-ai avut, insa varianta imbunatatita, ceva atat de bun, de care  nu ti-ai putea imagina vreodata ca ai avea nevoie. De data asta insa, o sa ma bucur eu mai intai de mine, si apoi altii. Nu mai vreau resturile nimanui. Nu poti avea pe nimeni in totalitate, asa ca  o sa-mi dau silinta ca de acum in colo macar eu  sa fiu numai a mea. Poti sa-mi zici cum vrei: cinica, straina, naiva, patetica, ironica, acida, te pot ajuta chiar cu lista. La sfarsit sa mi-o trimiti fax, ca sa nu fii nevoit sa asisti la rasul isteric de dupa lectura .

Iti vand un pont totusi.  Fereste-te  sa mai ajungi intr-o relatie care devine, mai devreme sau mai tarziu, o forma atroce de inchisoare, un razboi prin care doua persoane se autopedepsesc pentru faptul de a fi impreuna. Be afraid, be very afraid! Karma is indeed a bitch 🙂 Nu incerc sa dramatizez nimic, nici sa cosmetizez vreun fapt, e purul adevar, iar  ca sa scap de povara asta  si sa merg mai departe odata pentru totdeauna, trebuie sa fac putina curatenie, gen feng shui style, la mine in suflet. Mereu pastrez maruntisuri de care n-am nevoie, si ma incarc de voi toti. Vi le dau pe toate inapoi, nu am nevoie decat de mine, in mine, nu de alta identitate . Gata, cu tine am rezolvat-o! Trebuie sa accepti, sa ierti ca sa uiti, si sa uiti ca sa simti din nou.  Mai am vreo doua persoane in fata carora trebuie sa-mi descarc sufletul si oficial pot sa plec din gara asta. Mai am cateva statii si ajung acolo unde trebuie. Mereu imi spun asta: „Mai e putin, inca putin si gata…”. Pentru ca pana la urma nu conteaza de cate ori cazi, ci de cate ori te ridici.

27 August 2010. Azi e ziua in care mor putin.

Maine probabil 
o sa o  iau de la capat si o sa traiesc in continuare  inca una din cele 5 vieti ramase, cause „Life isn’t about waiting for the storm to pass. It’s about learning how to dance in the rain! „

So this is my blog anniversary.

Ar trebui sa suflu intr-un tort de lumanari. Dar n-am… Ironia sortii e ca trebuie sa ma duc sa-i  aprind o lumanare lui M.    Does this count?

(Un)Happy anniversary!

P.S:  Stiti de ce am ales ca blogul meu sa se numeasca  „Local Girl in the Photograph” ? V-ati gandit vreodata, macar, sincer ? De ce asa si nu altfel? Somebody? Anybody…? Intentionam sa va spun, dar tocmai m-am razgandit, pentru ca sunt curioasa, daca voi, manuta de oameni carora le sunt recunoscatoare ca ma citesc, reusiti sa gasiti un raspuns…Sunt curioasa daca cineva, chiar ar da un reply si si-ar expune parerea.

Chris Cornell- Scream

Take a minute to tell you right
And you can say what you want
Turn around every night
So now you’re always going off
Doesn’t matter what I done
Or if I even crossed the line
Is that the hollar going for blood
Girl, it doesn’t have to be a fight

Throwing out the blame when you know it ain’t my fault
Messing with my brain when you want to see me fall
There may come a time when I don’t bother you at all
It isn’t my call, it isn’t my call

Hey, why you keep screaming at the top of your head?
I say hey, why you keep screaming at the top of your head?
I say hey, why you keep screaming at the top of your head?
I say hey, why you keep screaming at the top of your head?

[There’s no need to scream, baby
I’m standing right in front of your face
Why?
I know sometimes we don’t get along
So Chris sing the second verse to you
Like this]

Take a minute to tell you now
Don’t have to raise my tone
Take the level and bring it down
I just want you to know
I got no trouble with what you said
I don’t even think you’re wrong
It’s how you say it
You lose your head
Girl I’m standing right in front of you

Throwing out the blame when you know it ain’t my fault
Messing with my brain when you want to see me fall
There may come a time when I don’t bother you at all
It isn’t my call, it isn’t my call

Hey, why you keep screaming at the top of your head?
I say hey, why you keep screaming at the top of your head?
I say hey, why you keep screaming at the top of your head?
I say hey, why you keep screaming at the top of your head?

Silence is golden
I used to think that silence was golden

Hey, why you keep screaming at the top of your head?
I say hey, why you keep screaming at the top of your head?
I say hey, why you keep screaming at the top of your head?
I say hey, why you keep screaming at the top of your head?
I used to think that silence was golden…

Behind every successful woman…

there is a substantial amount of coffee!

Enjoy your morning coffee!

Don’t forget to click and read 🙂

He was my cream, and I was his coffee – and when you poured us together, it was something.

-Josephine Baker

Starbucks says they are going to start putting religious quotes on cups. The very first one will say, ‘Jesus! This cup is expensive!’
-Conan O’Brien

Is it possible to get a cup of coffee-flavored coffee anymore in this country? What happened with coffee? Did I miss a meeting? They have every other flavor but coffee-flavored coffee. They have mochaccino, frappaccino, cappuccino, al pacino…Coffee doesn’t need a menu, it needs a cup.
-Denis Leary

Deja Brew: The feeling you’ve had this coffee before.



Coffee smells like freshly ground heaven.

-Jessi Lane Adams

Be a coffee-drinking individual – espresso yourself.



I think if I were a woman I’d wear coffee as a perfume.

-John Van Druten

Tyrone Wells – Wondering where you are

We all want to be loved…to be happy. So why aren’t we? Because we’ve become experts at sabotaging our own happiness. Feeling like victims, when in fact it’s the choices we make, the bad habits, the vices, the inability to show love and compassion. These are the things that tear us down. We’re not victims. We’re assassins when it comes to love and happiness.

[Verses 1]

Will you like to watch the sunrise?

Will you have blue or brown eyes?

What are the dreams you long to share

I hope you like Stevie Wonder

Are you afraid of thunder?

I close my eyes and say a prayer you’re out there somewhere

[Chorus]

I’ve been waiting all of my life for you

I’ve been wishing on every shining star

I’ve been watching out of my window

Wondering where you are

Wondering where you are

[Verses 2]

My heart’s my only treasure

Been saving it for your pleasure

Can’t wait to give my heart to you

We’ll walk this road together

That leads us to forever

I close my eyes and say a prayer you’re out there somewhere

[Chorus]

I’ve been waiting all of my life for you

I’ve been wishing on every shining star

I’ve been watching out of my window

Wondering where you are

Wondering where you are

Too many nights alone

And this house won’t be a home

Until I’m with you

And I’ve been waiting all of my life for you

I’ve been wishing on every shining star

I’ve been waiting all of my life for you

I’ve been wishing on every shining star

I’ve been watching out of my window

Wondering where you are

Wondering where you are

Wondering where you are

Wondering where you are

I’m wondering where you are

Wondering where you are

I’m wondering where you are

Wondering where you are…

Generatia Facebook-istilor!

„Generatie”.

Inainte, cand auzeam pronuntandu-se cuvantul „generatie”, faceam niste combinatii si permutari  de cuvinte in capul meu plin de conglomerate de tip sterotip, si de fiecare data ajungeam la rezultate gen: „Generatia lu’ Ceasca”, „Generatia gumei Turbo”, „Generatia Pro” etc, bla-bla-uri  care cu siguranta v-au staruit si voua enervant in urechi. Acum suntem in 2010, anul in care toate fetele sunt niste dive nascute cu lingurita de argint in bot gura si Louis Vouiton-ul spanzurat de antebrat, iar baietii  niste „grei”, niste „provideri mioritici”  care nu-si pot imagina viata altfel decat pe 4 roti, bine aromaterapitizati  si vesnic in micul combinezon de latex. Poate va intrebati de ce spun toate astea? In spate aud o voce ragusita.Nu, nu, nu din invidie, nu, nu din plictiseala. Si-au updatat toti statusurile pe Facebook! Asa am aflat.  O noua generatie se naste, o noua generatie face istorie. E Generatia Facebook-istilor!

Inainte de toate tin sa precizez ca si eu am cont pe Facebook, si nu, nu fac pe lupul moralist. Principalul meu obiectiv in ceea ce priveste FB-ul e informarea si mentinerea legaturilor cu vechi prieteni/colegi/rude, de care, cand si cand, ma mai interesez, ca sa stiu daca am vreo inmormantare la care sa ma duc sau nu. Ador coliva, ce sa fac!!! Glumeam, nu e vorba de asta, pur si simplu, la ce oameni sunt in zilele noastre, cand dai de unii cu care pur si simplu you’ve just clicked, e vital  sa ii pretuiesti mai mult ca  orice  pe lumea asta. Oricum la partea cu coliva sa stiti ca n-am glumit. Pe bune ca-mi place! Facebook-ul e o chestie draguta, atata timp cat nu il folosim ca sa ne facem de ca.. ei sa spunem de cacao 🙂

Ce ma scoate din minti/stupefiaza/uimeste/scarbeste/ si nu in ultimul rand si cel mai important, amuza, e faptul ca toti abuzeaza de FB ca sa dea papucii/ sa se desparta/ sa faca un circ cat casa/ sa-si spele rufele in public, de parca scandalul Bote-Bianca nu ne e indeajuns. FB-ul devine astfel un fel de claca online in care toti sunt prieteni cu toti, iar activititatea principala e datul in spectacol, si facutul de rahat, si nu, nu ma refer la ala turcesc.

Bun…Suntem  generatia Facebook, iar la asa un titlu glorios, e normal sa avem si responsabilitati pe masura, nu?  Spre exemplu: trebuie sa ne informam imediat prietenii in legatura cu ceea ce facem si deciziile pe care le luam in timpul unei zile din viata noastra; asta include atat emisiunile Tv la care ne uitam, ceea ce mancam, relatiile sentimentale pe care le avem,si mai ales cu cine, cat si dar mai ales despartirile.

Inainte de FB:  Te desparti de iubitul/ iubita ta. Le spui tuturor ca ati terminat-o, iti suni prietenii/prietenele cei/cele mai bune, iesiti in oras, mancati cutii de bomboane sau beti bere pana va faceti muci!

Dupa FB: Te desparti de iubitul/iubita ta. Ei isi schimba imediat statusul in „Single” ca sa para ca decizia a fost a lor. Care de fapt n-a fost, dar nu conteaza. Si chiar daca ar fi fost, de ce si-au schimbat statusul asa repede? In fine, primesti 45 de mesaje si wall posts in care esti intrebat daca esti ok/ ce s-a intamplat/ din ce cauza etc.

Inainte de FB:  Rupi toate fotografiile pe care le aveati impreuna, ii tai fata din toate pozele/ il mazgalesti, unora chiar le dai foc. Ahh, dulce satisfactie!

Dupa FB: Te apuci sa dai untag la 1,9987 poze in care apareati ca si cuplu. Iti ia pe putin cateva zile, iar asta nu e satisfacator deloc pentru ca nu include obiecte ascutite si foc. Iar pozele sunt inca intacte.

Inainte de FB:  Pui la cale planuri, ca sa te intalnesti „intamplator” cu el/ ea la evenimente/locuri unde obisnuiati sa mergeti impreuna, bineinteles dupa ce in prealabil ai avut grija sa faci tot posibilul sa arati fabulos.

Dupa FB: Postezi poze cu tine si prietenii tai, sau uneori cu niste persoane pe care inainte nu le suportai, adaugand descrieri cat se poate de penibile, avand totusi grija sa postezi unui prieten comun, un make-him/her-jelous status : „Vai sunt atat de obosita, dar am avut cea mai tare noapte ever! ❤ Ghio/ Vasilica ( acestea nefiind numele ex-ilor :))) )”, sau „E bine tare, ma!”, sau ” Asta da viata!” , etc.

Inainte de FB: Inca mai stii ce program are, si uneori il/ o mai verifici, sa vezi ce face: treci in treacat prin locurile pe unde obisnuia sa mearga etc

Dupa FB: Iti rezervi a Facebook stalking Day :)) Se pare ca ex-ul/a tau/ta nu a mai postat nicio poza dupa ce v-ati departit. Oare ce inseamna asta? Ca nu a mai facut nimic deosebit ca sa faca fotografii , sau ca e prea ocupat cu altcineva ca sa mai faca asta?!

Inainte de FB:  Incerci sa il/o eviti pe cat mai mult posibil, ca sa nu stii daca a trecut peste despartire sau nu.

Dupa FB:  Newsfeed-ul tau iti spune ca niste tipe tocmai si-au postat fotografii in care el este tag-uit. Iti petreci urmatoarele 3 ore verificand tipele/ tipii, cercurile de prieteni, pe cine cunoaste, unde iese etc. Apoi le dai search pe Google incercand sa afli daca au vreo relatie sau daca tipul/ tipa are un trecut dubios de care te-ai putea folosi.

Hmm, de parca despartirile nu ar fi suficient de dureroase si asa.

Tips & Tricks :))

-Daca v-ati despartit de curand, ati „oficializat” treaba asta pe Facebook/ Twitter si va regasiti in randurile de mai sus, va rog sunati-va niste prieteni si rugati-i sa exorcizeze ex-ul/ex-a din viata voastra.

-In plus, va sugerez sa nu aduceti injurii/ sa va descarcati pe pagina lui/ei de Facebook, pentru ca break-up karma is a bitch. Nu stii niciodata cand o sa se intoarca impotriva ta. Doar nu vrei ca tipul/ tipa cu care o sa iesi  in viitor sa descopere asta si sa creada ca esti vreun/vreo psihopat/a care o ia razna in astfel de momente.

-Nu incercati sa va razbunati. Stiu ca in imaginatia voastra razbunarea e dulce, dar in realitate poate avea consecinte foarte grave.