De ce (nu)mai faci asta?

Se intampla din nou…

Se intampla din nou sa ma pierd cu totul, inexplicabil, cu ganduri, cu senzatii, cu replici si gesturi, cu amintiri si cuvinte. Le pierd pe toate dintr-o prostie si le inlocuiesc intr-o graba curioasa cu altele abandonate inconstient de voi, dar adoptate intuitiv de mine. Si apoi plang, ma plang, pentru ca imi duc dorul, pentru ca vreau tot ce era al meu inapoi, pentru ca nimic nu-mi vine mai bine decat propria mea identitate.

Apoi…

Se intampla din nou sa pierd nopti aiurea, alergand in mintea mea niste vremuri carora daca le zic „Piua!” nu se mai intorc inapoi. Oricum, cred ca asta e si motivul pentru care imi place sa fac asta de vreo patru nopti incoace; pentru ca stiu ca nu se mai intorc. Daca s-ar intoarce, atunci ar fi o problema. Nu le-as mai haitui eu, m-ar haitui ele pe mine, si asta imi mai lipseste: sa fiu bantuita de propriul trecut. Se intampla din nou sa ard nopti intruna si sa le beau cenusa in fiecare dimineata in loc de cafea, ca sa ma mint ca de fapt ele niciodata n-au existat, ca de fapt n-am pierdut nimic. E galagie in capul meu. Mi-as dori sa-mi taca dracului odata toate gandurile. Sa nu mai pierd nopti. Ca daca le-as cauta vreodata, le-as gasi pe toate la tine…

Apoi…

Se intampla din nou sa ne privim in ochi. De fapt, noi nu ne privim in ochi decat aici. Aici avem curaj. Toate cuvintele peste care treci acum cu privirea sunt de fapt ochii mei. Acum privesti adanc in ei. Hei! Acum de ce (nu)mai faci asta? Ai ferit privirea, dar acum citesti din nou. Da, privirea mea spune totul : ca imi lipsesti, ca te urasc, ca vreau sa plang, ca vreau sa rad, ca vreau sa te strang in brate. Stiu ca ma privesti, deci stiu ca citesti. Citeste in continuare! Simti? Acum te mangai, incet, ca si cum nu exista limita intre mine si tine. Simti caldura? Simti fiorul? Te mangai exact asa cum iti placea, exact asa cum nimeni n-a stiut sa o mai faca. Asta e singurul loc in care ma poti lua in brate. Fa-o daca simti asta! Acum, simti si tu ce simt si eu? E asa bine, ca atunci cand ajungi acasa si rasufli usurat. Fiecare silaba din cuvintele pe care le citesti e o bataie a inimii mele. Cate ai numarat pana acum? Da?! Si eu la fel…Vrei sa scriu in continuare? Vrei sa ma mai privesti? Daca da, iti scriu toate astea, si as scrie continuu ca sa nu iti mai dezlipesti ochii de mine vreodata, sa ma privesti asa cum ai facut-o cand ai venit ca sa nu mai pleci niciodata. Stiu ca citesti! Deci stiu ca ma privesti. Ai vrea sa ma saruti? Mai tii minte cum era? Cum incepea? Cum nu se mai termina? As vrea sa-ti dau ceva ce mi-ai dat tu mie, ceva ce nu poarta nume, care nu poate fi aruncat, uitat, ucis. Ceva pe care il poti lua doar personal. Ai vrea sa mai scriu ca sa mai stam putin  impreuna? Inca 5 minunte asa cum vroiam dimineata? Mai vrei? Gandeste-te bine, asta e singurul loc in care mai putem fi impreuna, fara sa stie nimeni, fara sa conteze, fara sa-ti ceri iertare. Asta e singurul loc in care te iert si in care te iubesc.

Acum trebuie sa plec… Ne vedem data viitoare? Acelasi loc, aceeasi ora?

Te intreb, dar stiu ca nu o sa-mi raspunzi: De ce  (nu)mai faci asta?

Reclame

5 gânduri despre „De ce (nu)mai faci asta?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s