Lejer de weekend!




Well, that’s all folks! Have a nice weekend 🙂

Anunțuri

In loc de „Te iubesc!”

Nu vreau sa fac publicitate zilei de 14 februarie, ci doar va indemn sa va luati iubitul/iubita in brate si sa ascultati urmatoarele doua piese. Click & enjoy!

Si cum ar spune Mircea Radu: „Iubiti-va mult!” :))

I’m so excited I can’t get past one, two, three
I’m so impatient, it’s everything you do to me
A little fire mixed in good with desire
Makes my heart sing like a choir
I’m on a respirator whenever he leaves

Cause you stop my heart
I can’t focus on anything
Cause you stop my heart
And he gets it beating back again

Bum bum bum bum bum
You, you stop my
Bum bum bum bum bum
You, you stop my heart again

It’s never private, he tells the whole world ‘bout me
I can’t fight it, he’s taking all the air I breathe
It’s on purpose,, so take no list of this hurtin’
I just wanna keep on flirting cause I know that I deserve him

Cause you stop my heart
I can’t focus on anything
Cause you stop my heart
And he gets it beating back again

Bum bum bum bum bum
You, you stop my
Bum bum bum bum bum
You, you stop my heart again

You surround me like I wanna
Cause I love you
You will give this heart a murmur
If I lost you

Cause you stop my heart
I can’t focus on anything
You stop my my my my my heart
And he gets it beating back again

Bum bum bum bum bum
You stop my heart
Bum bum bum bum bum
You stop my heart
My heart!

It’s a little bit funny
This feeling inside.
I’m not one of those who can
Easily hide.

I don’t have much money
But boy if I did
I’d buy a big house where
We both could live.

So excuse me forgetting
But these things I do.
See I’ve forgotten if
They’re green or they’re blue.

Anyway the thing is…
What I really mean…
Yours are the sweetest eyes
I’ve ever seen.

And you can tell everybody
This is your song.
It maybe quite simple but
Now that it’s done
I hope you don’t mind…
That I put down in words
How wonderful life is
Now you’re in the world.

If I was a sculptor
But then again no.
Or a girl who makes potions in
A travelling show.
I know it’s not much but
It’s the best I can do.
My gift is my song and
This one’s for you.

Oh… (x8)

And you can tell everybody
This is your song.
It may be quite simple but
Now that it’s done
I hope you don’t mind (x2)
That I put down in words
How wonderful life is..
Now you’re in the world.

Unde se mai aseaza dragostea in oameni?


Imi place sa pun intrebari, dar urasc sa dau raspunsuri. Sau cel putin asa credeam pana acum.

Aveam impresia ca iti trebuie o limba cu totul si cu totul diferita de cea pe care o folosesti sa sapi in gandurile celorlalti  ca sa iti mesteci gandurile pana se transforma in cuvinte, cuvinte care mai apoi trebuie sa fie cantarite, scufundate in dulceturi sau venin, transformate in vibratii, in atingeri, in soapte, in arme, in ceea ce insemni de fapt. Cred ca mi-am calculat cuvintele o viata intreaga, le-am slefuit ca pe niste banuti valorosi de teama de a nu rani, de a nu ma rani, de a anula, de a ma anula. Daca am fost vreodata mai atenta cu ceva, cu siguranta am fost extrem de precauta cu toate cuvintele pe care le-am rostit pe tot parcursul vietii mele. Pana acum… De 4 luni invat abecedarul raspunsurilor, de 4 luni invat sa dau viata tuturor gandurilor pe care le am, fara sa le mai prelucrez, fara sa le mai filtrez, fara sa-mi mai fie teama ca m-ar putea sabota. De 4 luni ma inveti sa vorbesc o limba pe care intotdeauna am avut impresia ca o cunosc, dar pe care nu am inteles-o niciodata. Stiu ca ai vrea sa-ti vorbesc mai mult despre tot ce se intampla in mintea mea, dar pe cat de multe se intampla, pe atat de putine pot spune. De ce? O sa ti se para o prostie…dar de teama. De teama ca ti-ai da seama cat de mult te iubesc si ca poate intr-o zi o sa te folosesti de asta, de teama ca as putea lua lucrurile prea in serios, de teama ca poate as parea prea visatoare, de teama ca poate tot ce mi-as dori nu s-ar realiza. De teama, de o teama ciudata, ca teama aia pe care o ai atunci cand esti perfect constient ca nu ai de ce sa-ti faci griji si totusi o faci.

Vrei sa-ti spun la ce ma gandesc cand ma uit in felul ala la tine? Ma intreb cum de nu te-am remarcat eu prima, cum de nici macar nu te-am bagat in seama cand erai exact ceea ce aveam nevoie, cum de am putut atunci cand am avut  libertatea sa aleg sa fac cele mai proaste alegeri si cum de am fost atat de sceptica in privinta ta. Ma intreb cum de n-am remarcat ochii aia frumosi si blanzi, cum de am ignorat ceea ce cautam cu indarjire, cum de am subestimat un om atat de echilibrat, la care se aflau toate raspunsurile pentru intrebarile mele. Cand M-AI gasit ma intrebam unde se mai aseaza dragostea in oameni, pentru ca juram ca in inima nu, poate in buzunare, poate in portofele, dar in inima nu.  Si-ai aparut tu si mi-ai dat lumea peste cap, mi-ai aratat ce mi-ai promis dinainte sa ajung sa te iubesc : partea frumoasa a vietii!

Te iubesc!

Cand am rostit prima data aceste cuvinte am simtit cum imi ingheata sangele in vene, cum ma inneaca lacrimile. Pentru cateva clipe care au parut ore nu am reusit sa articulez niciun sunet. Nu indrazneam sa ma uit in ochii tai, pur si simplu plangeam, plangeam de parca as fi smuls cuvintele alea din mine, de parca ar fi durut. Dar nu dureau, doar ca nu-mi imaginam vreodata sa mai dau raspunsuri cu atata sinceritate.  Mai mult decat cuvintele in sine, ti-am citit dragostea in ochi si m-am speriat. Mi-a fost greu sa iti spun „te iubesc”. Si nu pentru ca nu era adevarat, ci pentru ca pentru prima data in viata am realizat ce greutate mare au aceste doua cuvinte.Dar te iubeam. Si te iubesc. Iti iubesc zambetul larg pe care il ai de fiecare data cand esti cu mine, iubesc sa stiu ca te fac fericit. Iti iubesc pofta de viata, si iubesc felul in care ma faci sa ma simt, sa rad, simt ca traiesc cu adevarat. Te iubesc pentru ca esti mereu alaturi de mine, indiferent de ce s-ar intampla. Te iubesc pentru ca ai incredere in mine, pentru ca nu esti niciodata gelos sau posesiv. Te iubesc pentru ca stii sa lasi de la tine atunci cand ne certam, stii sa ma calmezi cand sunt nervoasa, stii sa ma alinti cand sunt suparata si stii sa ma incurajezi. Te iubesc pentru felul in care ma atingi, pentru felul in care imi vorbesti, pentru felul in care ma privesti. Te iubesc pentru ca oriunde am merge playlist-ul se schimba intotdeauna pe melodiile noastre preferate. Iubesc sa stau de vorba cu tine, iubesc ca imi ceri mereu parerea in cele mai mici detalii la care esti intotdeauna atent si tii cont mereu de ce spun eu, iubesc felul in care te bucuri pentru mine cand realizez ceva si felul in care ma incurajezi sa imi indeplinesc visele. Iubesc felul in care ma strangi la piept, ma dezmierzi, felul in care imi stergi lacrimile cand plang de nervi. Iubesc faptul ca nu poti fi mult timp suparat pe mine si astfel certurile noastre sunt rare si scurte pentru ca nu as rezista mult fara tine. Iubesc totul la tine. Te iubesc pentru ca ai avut taria sa lupti pentru mine, te iubesc pentru ca ai avut curajul sa crezi in mine cand nici macar eu nu mai credeam.

Te iubesc pentru ca m-ai invatat sa te iubesc. Te iubesc pentru ca m-ai lasat sa te iubesc. Astazi, desi cuvintele astea au o greutate la fel de mare ca si atunci, astazi, nu imi mai este frica sa iti spun: Te Iubesc! Si nu te supara pe mine atunci cand tac si nu zic nimic. Linistea e sfanta, crede-ma! Linistea e cea care aduce oamenii impreuna, pentru ca numai cei care se iubesc cu adevarat pot sta unul langa altul fara sa vorbeasca si sa inteleaga tot. Asta e marele paradox.

Ma intrebi unde se mai aseaza dragostea in oameni? Iti raspund cu mare placere: de 4 luni, pot sa jur ca se aseaza in inima lor, in tacerea lor, in sarutarile lor, in felul in care se ating cu varful degetelor pictand harti ale iubirii ce raman pe vecie imprimate in piele. Dragostea ta se aseaza in mine, dragostea noastra se aseaza in noi.

In fiecare zi mai mult, in fiecare zi mai intens, de 13 ori mai frumos…

With/For/Because of you…

Everything tastes better. Even the coffee we drink together is sweeter than any other coffee that any other couple in the world drinks. We don’t use artificial sweeteners or sugar or anything else of this kind. We use love and that’s simply it!

If you think this is sweet it means you’ve never tasted our love!

Oamenii care nu mor niciodata. Part 2


In rai fara tine, e moarte, e gheata si-n iad langa tine e bine, e viata!

 

 

Peretii sunt niste gardieni imbecili, linistea e deghizata-ntr-un doctor cu par alb si ochi tulburi, iar luciditatea-mi scapa printre degete ca argintul viu. La inceput eram sigura ca mintile erau cele care imi mai apartineau in totalitate, acum nu mai sunt atat de sigura; ele fug de mine, eu le pierd urma. Azi a fost altfel, umbrele nu mai apar, nici a mea si nici a ta. Am pierdut-o si pe ea sau tot tu mi-ai furat-o si de data asta? Azi mi-au dat drumul pe hol si nu am stiut ce sa fac: incercam sa ma gasesc acolo unde nu mor niciodata, sa te simt cum sangerezi amintiri, putinele amintiri  pe care le-ai lasat in viata doar ca sa le ucizi si sa-ti hranesti pofta de ura. Pe holuri unii plangeau din senin, altii isi varsau amarul plantelor verzi din ghivecele violet. O batrana scria poezii cu rima pe hartie igienica roz. Avea saci intregi oriunde se ducea si in fiecare seara citea cate un sul unui auditoriu imaginar. La sfarsit isi lua sacii si se aseza pierduta langa ceilalti. Toti se condamnau la o moarte vie.

Am vazut intr-o oglinda ca incaruntesc. Tu nu mi-ai spus niciodata asta. Ceea nu-mi spuneai tu nu exista. Acum nici medicamentele astea nu ma mai ajuta. Singuratatea nu se vindeca, asta e clar! M-am gandit sa fug de cateva ori, sa scap de nebunia asta,nu ma poate opri un biet sedativ sau ideea ca tu nu existi. Fac treaba asta in deplina cunostința de cauza. Zilele le dorm ca noaptea sa-mi cos visele si sa rup cerul cu dintii. Dincolo de el sper sa gasesc calea de scapare. Ma gandesc sa ma sinucid, sa-mi innec logica, sa-mi decapitez speranta si sa ma-ngrop in resemnare. Daca nici eu nu reusesc sa ma gasesc, cum ar putea altcineva care nu exista sa ma gaseasca. Ma feresc de ceilalti pe holuri, urc treptele vechi de lemn mirosind puternic a lac, cantaresc greutatea peretilor galbeni apasandu-mi tamplele si respir  cu greu simtind cum ma loveste lumina in spate prin geamurile inalte si murdare de spital. Port o cruce de carne vie, o carne grea care vine toata de la tine.


Ating ultima treapta si ma simt ca o stana de piatra, ma simt ca tine, ca sufletul tau negru si uscat. Stau pe marginea cladirii fara sa-mi dau seama cand si cum am ajuns acolo, in acelasi timp fiind stupefiata de indiferenta asistentelor care nu si-au dat seama ca lipsesc. Privind pamantul de la 10 etaje mai sus am impresia ca sunt in Rai si ca mi-e bine, dar de fapt abia  astept sa ajung in Iad langa tine.  Nu ma tine nimic, aerul rece mai mult ma imbata, iar jos am impresia ca ma astepti tu, esti cu bratele deschise si cu ochii inchisi. Ma arunc…

Incerc sa-mi aduc aminte de unde-am murit si nu reusesc, incerc sa mi te-aduc aminte, dar nu pot sa disting nicio nenorocita de trasatura, cu fiecare etaj imi dau seama ca tu de fapt nu erai acolo jos cu bratele deschise, era doar o statuie mancata de ploaie, incerc sa fac ceva, dar pierd controlul, cad si cad din ce in ce mai repede, din ce in ce mai constienta de ce intampla, inchid ochii si ma rog sa visez, sa ma prind de ceva, sa nu simt impactul, sa nu ii aud cand imi aduna trupul dand vina pe mintea mea pierduta de mult. E ultimul etaj si deja simt durerea, simt cum mi se frang toate oasele, cum sangele meu incalzeste pavajul si cum tot ce mai ramasese lucid in mine se imprastie in o mie de cioburi. Totul e liniste, doar impactul corpului meu se aude imprastiind ciorile adunate pe crengile uscate ale teilor.

Nu simt nimic si deschid ochii. Am ajuns in Iad? Vad o multime de doctori cum se agita in jurul meu, cum vorbesc intr-o limba pe care eu nu pot sa o inteleg si nu pot sa scot absolut niciun sunet. Ii vad cum ma leaga si ma imbraca in haine curate, albe, de moarte, cum ma inchid in sanatoriu. Nu inteleg cum de am putut sa ajung din nou de unde am plecat, cum repet din nou aceeasi experienta fara sa-mi aduc aminte de unde-am murit si ce eram inainte sa fiu rapita din propria viata. Ajung din nou in incaparea cu patul cu bratele de metal si privesc pe geam. Langa teiul uscat te vad pe tine, ranjind! Asta e singura ta amintire despre mine. Eu traiesc in amintirea ta, total straina de ceea ce insemn eu cu adevarat, joc rolul asta bolnav la nesfarsit doar pentru ca tu asa ti-ai inchipuit scenariul. Inteleg ca oamenii care nu mor niciodata sunt cei care traiesc in amintirea altora, interpretand roluri care de multe ori nu li se potrivesc, dar care li se atribuie din incapacitatea altora de a vedea adevarul inainte de tot. Fie ca nu pot, fie ca nu vor…

Din moment ce joc rolul asta la nesfarsit inseamna ca inca nu m-ai uitat. As vrea sa mori ca sa ma uiti…dar stai, daca mori o sa traiesti in amintirea mea…

Vreau sa scap!

Vreau sa nu mai fiu un om care nu moare niciodata!

Tinie Tempah Wonderman ft Ellie Goulding – Wonderman


Wonderman TINIE TEMPAH feat. Ellie Goulding LYRICS

 


[Tinie Tempah – Verse 1:]
These haters couldn’t get to where I am with a full tank of petrol, uh
My uncle used to drink a can of kestrel when life got stressful, uh
What kinda person should you be when wanna make people to accept you, uh
What does it really mean when you dream of being famous and successful,
when you were born to be special,
Uh yeh and I went from the kid in class,
Text some radio DJs so they could bring me up
to the young rapper that everybody’s ringing up,
Got em looking for a sprinkle of that pixie dust
mad thoughts in my head when its blowin up
Like, are you really big enough?
I traded friends for fans
cement for sand
raise your hand the wonder man

[Ellie Goulding:]
See the bright lights shine in your face
I’m counting on you to take it all away (the wonderman)
I saw the chosen one their calling your name
Are you you
Are you you, The wonder man

[Tinie Tempah – Verse 2:]
Bored of being nameless
bored of feeling awkward
When you walk up in the mall and cant afford a pair of trainers,
Imagine when it changes, imagine satisfaction when you make it,
Its more than being famous,
More then the applause and more than any form of status,
More than the performances in 20 foreign places,
Benidorm, Vegas, many more praises,
Amen hallelujah “Tinie look what’s happened to ya?”
Yeh they love that attitude brand new and improved, yeh

And when the fans start grabbing you,
Show gratitude with a little brag or two,
Amen, hallelujah Tinie look what’s happened to ya,
Who can say they ran all the obstacles I ran, look
I traded friends for fans, cement for sand, raise your hand, the wonder man

[Ellie Goulding – Chorus:]
See the bright lights shine in your face
I’m counting on you to take it all away (the wonderman)
I saw the chosen one their calling your name
Are you you
Are you you, The wonder man

Come on come on the stars are where you belong
Come on come on follow your heart is gunna take you home
Come on come on the stars are where you belong
There’s no turning back from here

See the bright lights shine in your face
I’m counting on you to take it all away (the wonderman)
I saw the chosen one their calling your name
Are you you
Are you you, The wonder man

Oamenii care nu mor niciodata.Part 1

In rai fara tine, e moarte, e gheata si-n iad langa tine e bine, e viata!


 

Cand m-au inchis mi-au spus ca toate povestile mele sunt asemenea oamenilor palizi de pe strada printre care am tanjit o viata sa traiesc, dar de mintea carora mi-a fost intotdeauna teama.  Privirile lor mi-au sectionat umanitatea, greutatea cuvintelor lor mi-a zdrobit ideile, mi-au fracturat sentimentele senzatie cu senzatie, m-au lasat inconstienta si m-au anulat ca om, mi-au dat un alt nume spunandu-mi ca ceea ce am fost a murit si ca trebuie sa traiesc asa sau deloc. Mi s-a impus  sa traiesc nu printre ei asa cum imi doream, ci ca ei. Ma nascusem, ma pierdusem si murisem… Apoi… s-a intamplat ceva si m-am nascut din nou. Un om palid, captiv intr-un univers de bumbac moale, imbracat in hainele albe de batjocura ale singuratatii.

M-au legat ca pe o criminala de marginile reci de fier ale patului crezand ca in felul asta n-am sa mai scriu. Se inselasera…povestile mele nu erau ca oamenii palizi de pe strada, povestile mele erau ca mine, nu mureau niciodata. Legata de maini, dar nu si de idei, redusa la tacere, dar nu si in gandire, povestile mele prindeau viata, imi vorbeau, gaseau solutii acolo unde eu nu reuseam, ma duceau in locurile din care am fost smulsa si imi aduceau trecutul inapoi. Evadau cu mine, cu cele 21 de grame de suflet pe care le pierdusem la moarte. Eram constienta ca imi pierdusem tot trecutul, toata viata, dar in niciun caz mintile. Nu meritam sa fiu inchisa in sanatoriu…

Sunt zile in care incerc sa-mi aduc aminte de unde-am murit. Din ce stadiu, din ce moment al vietii. Spun „din” pentru ca nu eu am vrut asta. Am fost rapita, am fost smulsa, am fost rapita din propria mea viata. O aud cum ma cauta, cum ma striga disperata, cum isi zdreleste plamanii sangerand in tipete de teama, cum zgarie peretii sperand sa ma gaseasca dincolo. I-as raspunde, dar n-am glas, ma-neaca linistea cu goluri de aer, ma sufoca, ma impinge si ma acopera cu straturi de piele pana ce-mi dispar mai intai buzele, apoi limba… Imi imbratisez umbra si plang pe umarul ei. E rece si sarata si mai puternica decat mine. Miroase intotdeauna a fum de tigara si a parfum scump. Ziua nu e niciodata langa mine, doar noaptea, vine si-mi spune tot despre el, despre mine, cum ma cearta si cum incearca sa ma salveze si eu nu o las. Ii zic intotdeauna sa mai incerce si urmatoarea zi, si urmatoarea, si urmatoarea, poate ma convinge…si iar dispare o zi intreaga lasandu-ma in bratele de bumbac alb mirosind a medicamente si avand gust a carbonat de litiu. Peretii scot fum odata la 13 zile, miroase a carti arse.  Atunci cand arde cate-o carte, fumul e plansul unor cuvinte ce nu vroiau sa moara in cenusa. Le vad cum se scurg toate topite pe pereti, formand nume si cifre de mult uitate. Le notez pe toate pe geamul aburit si imi astept umbra. As fi vrut sa adorm langa ea si sa ma trezesc cu gandul in alta parte, in partea potrivita, partea plina de raspunsuri. Din ordinul cui sunt eu aici? Si  raspunsurile se ascund din nou intr-un colt, zacand tacute cu lacate ferecate la gura…

 

To be continued…