Ghidul cumpărătorului de cadouri

În urma interviului luat unui mascul, dotat cu cele mai năstrușnice idei. Acest interviu vine în ajutorul doamnelor care duc lipsă de idei pentru cadoul ideal de Crăciun 🙂

tumblr_meq3wuFkFJ1rdnyv1o1_500

Următoarea listă de idei se aplică în cazul în care victima este mascul. Pentru femele, nu știu, întrucât din întâmplare nu sunt femee și nici n-am talent la cumpărat pentru doamne și domnișoare.

  1. Nu haine. În nici un caz șosete amuzante cu temă crăciuniferică.
  2. Nu decorații de brad / casă – Ocupă loc. Aici intră și ‘bibelourile’ și orice se expune prin casă. În special dacă au temă crăciuniferică, deoarece înafara perioadei sărbătorilor nu prea se potrivesc în peisaj.
  3. Dulciuri, dar limitat. Cu toții adăugăm la gabarit în această perioadă.
  4. Alcoolul e oricând binevenit, cu condiția să fie ori vin ori tărie; trebuie neapărat să știi ce preferă victima.
  5. Vârsta nu trebuie întotdeauna luată în considerare; bineînțeles, nu iei uischi <18 ani. Eu unul asociez Crăciunul cu jucării, în principal. Aici treaba devine mai delicată, trebuie să cunoști persoana pe bune.
  6. Revenind la ideea cu jucării / jocuri de PC sau console (!) – nu e obligatoriu, iar dacă nu ai suficient talent pentru așa ceva, nu sări imediat cu ideea de a lua ceva practic. E Crăciun, nu începutul școlii. Ar merge ceva amuzant cu ceva practic, în combinație. Problema cu jocurile însă este iarăși delicată; asigură-te că nu există deja în colecție.
  7. Cărți, da, dar nu neapărat chestii serioase sau clasice. Oricum, revenim la ideea că trebuie cunoscută biblioteca țintei.
  8. Produse de îngrijire corporală: asta merge mai bine la gagici. Dar numai dacă au temă crăciuniferică, de exemplu aromă de scorțișoară cu măr sau ciocolată cu portocale.
  9. Muzică: mda, dar să fim serioși – Câți muzicofili din românica nu au deja calculatorul plin cu muzici absolut și perfect legal dobândite?
  10. Filme (am mai auzit și ideea asta): nu. Vezi #9; de asemenea, gustul la filme e mai obscur decât la muzică; Exceptie de la această regulă: pornache, dar mare atenție – trebuie să ai și tu, și porcul un dezvoltat simț al umorului, și să nu fie părinți sau copii prin preajmă.

Aștept cu nerăbdare alte idei.

Anunțuri

Mecanism la cald …

Doi oameni ale căror căi se vor întretăia vreodată,  la un moment dat, nu vor mai fi niciodată aceiași. Vor fi întotdeauna doi oameni noi, total diferiți de ceea ce îi definea înainte, între personalitățile, ideile și pielea cărora va exista nu doar un permanent spectacol de scântei, dar și o demonstrație de forță. Oamenii sunt proiectați să se consume și să se auto-consume. Să se topească în forme noi, să se prelingă, și să ardă. Să distrugă, doar ca să renască, să supună, doar ca să trăiască. Oamenii nu ruginesc, deși cei mai mulți par ziduri de fier; oamenii se clatină, deși par stânci de piatră. Oamenii nu sunt oameni, sunt mecanisme ce se creează  la cald, sau rece …

 

Povești de … speriat copiii (mari).

Când eram doar un simplu copil nu conștientizam chiar atât de bine sfârșitul, sau poate că o făceam, dar numai din punct de vedere pur conceptual. Știam că se sfârșea ora de joacă, se sfârșeau atențiile dulci din partea mamei, se sfârșea vacanța, se sfârșea orice se putea măsura într-un mod rațional și bine stabilit. Oamenii acum se tem de sfârșitul lumii. Ar trebui să răsufle oarecum ușurați. Sfârșitul lumii a început de mult, îl trăim, îi suntem martori, doar că nu vrem să acceptăm asta. Sfârșitul lumii nu e declanșat de Dumnezeu, sau de forțe nemăsurate ale naturii. Sfârșitul e declanșat de oameni…

Ca și când …

Știu cum e …

E ca și când m-ai avea la doar două atingeri distanță, dar mâna ți-e ocupată cu altceva, sau altcineva. Să nu mai vorbim de Orgoliul care,  scrâșnind acid printre dinți,  amenință și de această dată să apese trăgaciul la cea mai mică mișcare. Așa că te scuzi, dar e scuzabil, pentru că toți o facem la un moment dat. Scuzele sunt hainele pe care le îmbrăcăm în zilele în care alții aruncă cu pietre în noi. Au solzi de oțel pe care stau atârnate dorința de compasiune și înțelegerea, și sunt decorate cu priviri pierdute care cerșesc plecarea capului și înghițirea săbiilor. Suntem doar niște  oameni ce caută căi prin care fericirea proprie să nu creeze daune colaterale.  Dar asta e imposibil. Odată cu lacrimile celorlalți, în noi se naște un zâmbet. Fericirea cere întotdeauna sacrificii …

E ca și când ai impresia că nu-ți cunosc jocul, regulile sau trucurile. Suntem ca rugăciunile pe care le știm pe de rost și pe care ne temem să le rostim cu voce tare. Eu îți știu întrebările, tu îmi cunoști răspunsurile. Doar legătura dintre ele lipsește.  Și vocea care să le modeleze. Nu există liberul arbitru, suntem întotdeauna condiționați, de alții, dar mai ales de noi. Aleg să nu uit, pentru că mi-aș transforma viața într-o povară, într-un tranșeu în care aș sta la pândă la nesfârșit vânând amintiri rătăcite. Aleg să păstrez totul pentru că altfel m-aș demonta piesă cu piesă, până n-ar mai rămâne nimic din mine. Și la ce bun?  Aleg să rămâi, să rămân, să rămânem. Așa cum e, așa cum suntem. Nimic în lumea asta nu ne poate distruge , dar ne putem distruge singuri , tânjind mereu după lucrurile pe care nu le mai avem – şi gândindu-ne tot timpul la ele.

E ca și când trecem unul pe lângă altul și refuzăm să ne privim, uitându-ne mereu în direcția opusă și rugându-ne să se oprească senzația de vertij. Paloarea din obraji și pauzele lungi dintre cuvinte ne dau de gol, membrele își pierd coordonarea și brusc ne trezim că trăim în alta bucățică temporală în care nu are rost să căutam logica. E ca și când acum te-aș privi adânc în ochi căutând ceva ce e foarte posibil să nu mai găsesc, iar tu să-ți ferești privirea citindu-mă prin simple atingeri. E ca și cum aș fi acolo, dar  nu m-ai putea atinge….

_DSC0020