13 cu tine.

Anunțuri

Natură pe jumătate moartă …

Nu e prima oară când ajung pe cont propriu în astfel de locuri. Şi nici nu mi-e teamă. Ba chiar aş avea curajul să merg mai departe în orice moment. Nu mă grăbesc deloc, nu vreau să pierd nimic pentru că de fiecare dată găsesc ceva nou: parfumul dulce-amărui  din aer, jocul molcom şi tacticos de umbre, adierea liniştitoare a vântului, aranjamentul interesant de simplu al scaunelor, colţurile elegant drapate ale feţelor de masă, ceştile de cafea şi ceai de culoarea biscuitelui de caramel ars şi linguriţele aşezate cuminte pe şervete impecabile de bumbac. Nimic mai simplu, nimic mai reconfortant …

Câteva mese sunt deja ocupate, semn că nu m-am grăbit îndeajuns. Păşesc pe piatra cubică asemeni scoicilor pe care oamenii le culeg de obicei de pe plajă şi-mi privesc paşii scurţi, leneşi, dar nerădători în acelaşi timp. Zgomotul înfundat al tocurilor se prelinge printre clinchete şi glasuri aproape mute, pierdute difuz printre note muzicale inteligent asortate atmosferei. Simt cum priviri fugitive mi se urcă dinspre gambă, şerpuind lin înspre genunchi şi mai apoi uşurel spre coapse. Şi se opresc. Fug ruşinate şi se scufundă în ceştile de pe masă ca într-un ocean mult prea liniştit. Pantofii de culoarea untului topit îşi continuă drumul atinşi în treacăt de draperiile din voal care ţin soarele la distanţă. Se opresc la masă de lângă tabloul care parcă  e cuprins de flăcări umede. Rochia albă se aşază pe scaunul marmorat, îşi potriveşte dimensiunile şi răsuflă liniştită în adierea vântului. Mâinile flămânde caută pe masă, privirea este încântată, iar vârful limbii trece senzual deasupra buzei superioare ştergând uşor rujul de culoarea piersicii pârguite, coborând spre colţurile gurii care arcuiesc în semn de mulţumire.

Privirea se mută în lateral, scrutând depărtările spălăcite, apoi analizează verdele crud al ierbii şi al frunzelor care salută  politicos păsările care ciripesc a fericire în zbor. Se opreşte pe masă privind ceaşca de porţelan în care pufăie ceaiul fierbinte de culoarea cuprului şi din care, din când în când, se nasc sterlici aurii de miere. Marginea ceştii pare marginea lumii, căci dincolo de ea totul se pierde, se estompează, moare. Tortiţa înflorită de porţelan se încolăceşte în jurul degetului ca un şarpe, dar nu-l muşcă, ci îl îmbrăţişează. În faţa mea eşti tu. Sau ce-a mai rămas din tine. Eşti dovada că orice suferinţă, imagine neplăcută dispare la un moment dat, sau e înghiţită de timp şi scuipată în spaţiu pentru trebuinţele altora care încă se mai hrănesc cu rămăşiţele trecutului. Şi încerc să îţi întind mâna, ca să te forţez, ca să mă conving, că nu trebuie să paralizezi ca să nu mai simţi că doare.

Şi dispari …

Tot ce mă înconjoară, natura este vie, imaginea ta însă … e moartă.

23.

De 1 iunie îmi serbez ziua de naștere și copilăresc în același timp.

23 … un număr ciudat, ca și filmul cu aceeași denumire.

După nebunia din trafic, aglomerația de copii de pe faleză și de prin parcuri am ajuns la birou. Am primit niște buchete superbe de flori din partea șefului, plus multe urări, plus…. mai urmează surprize pe parcursul zilei.

Birou, făcut rapid curățenie în apartament, pregătit, dus la coafor, îmbrăcat, ieșit în oraș, petrecut cu prietenii și între timp sper apărut noi surprize :))

La mulți ani tuturor copiilor!

Lightbulb!

“You can have it all. Just not all at once.”

 

Vorbele acestea m-au inspirat și m-au motivat de cele mai multe ori. I think that’ll do for my tattoo 🙂

Maybe on my wrist, or the back of my fingers 😀

Still thinking about my birthday party/night with friends/night at home with a nicely and decently cooked dinner thing …

1 to go to … what?

Mda, realizez cu inima strânsă într-un colț îndepărtat al interiorului meu că a mai trecut aproape 1 an. Mă simt ciudat, deși sunt mai „bătrână”,  fața și corpul meu spun fără nicio îndoială opusul …

Azi dimineață am alergat 3,5 km fără să-mi dau seama când s-au strâns toți pașii în acea mișcare care imită realitatea, sau fuga către și de ea. Cam așa e și cu vârsta oamenilor. Cei mai mulți dintre noi suntem într-o continuă vânzoleală și fugă, că uităm de noi, de nevoile noastre, de slăbiciunile sau neputințele care apar de nicăieri. Suntem forțați să rămânem tineri, sau cel puțin să pretindem că suntem, ca să supraviețuim.

Ciudat însă, unii dintre cei mai tineri ca noi, par de fapt mai bătrâni, mai epuizați, mai consumați. Oare suntem noi cei care trebuie să menținem echilibrul?

Da, și cum spuneam încă aproape un an. Trebuie să mă gândesc ce să fac vineri, ca să îmi sărbătoresc încă o trecere prin viață. Să fac ce simt eu că ar trebui, deși „vârsta” nu-mi permite, sau să șed liniștită la o masă pregătită de mine, alături de prieteni…

Mă mai gândesc …

Pauză…

Azi am râs. Am simțit că trebuie să râd. Nu de bucurie, ci pur și simplu. Un fel de gimnastică a feței dacă vreți, ca atunci când te trezești amorțit și simți nevoia să te întinzi ca o felină până ce auzi simfonia oaselor trosnind melodios a eliberare. Apoi m-am oprit din râs. Brusc. Și-am simțit că sunt cea mai liberă între cei patru pereți albi, care, îmi doresc să cred că mă protejează și nu mă țin captivă. Dar cine sunt eu să le cunosc adevăratele intenții când toată lumea știe că pereții au urechi, dar nu și gură.

M-am întrebat câți oameni au râs odată cu mine, câți  și-au dat seama că pereții nu sunt ceea ce pretind că sunt? E amuzant şi înduioșător să constați cât de tare îşi doresc oamenii să fie unici. Prin ceva. Prin orice. O dovadă cât de măruntă a irepetabilităţii. O dramă inedită. O boală rară. O întâmplare „de roman” rememorată până la tocirea completă. O dragoste nemaivăzută. O apariţie în Guiness Book. Orice. Numai să certifice o amprentă. Mândria de-a avea trei sâni, o tumoră imensă, un cancer atipic ori de-a fi cea mai bătrână mamă din lume.
Nu e nimic irepetabil și nimic inedit. Dramele noastre sunt invariabil înseriate. Orice imperiu ai cuceri, el se va risipi ori va fi cucerit de alții. Se spune că amprentele digitale sunt unice. Fals. Statistic vorbind, în orice moment pot găsi, undeva în lume, pe cineva având amprente identice cu ale mele. Ar fi o întâlnire interesantă…
Așadar, am încetat demult să-mi bat capul cu a fi unică. M-am obișnuit să constat că, definindu-mă în datele mele esențiale și în așa-zisele mele particularități, fac parte dintr-o serie cu un număr nedeterminat de membri.

Din ciclul: Vorba scurtă, bogăția omului ….

„It’s so hard to forget pain, but it’s even harder to remember sweetness. We have no scar to show for happiness. We learn so little from peace.”

— Chuck Palahniuk

„Just because a love can’t last doesn’t mean it wasn’t real, that it didn’t change you. You can’t go back, you won’t stay the same but I promise that one day, you won’t even want to.”

– Anais Escobar

„Laughter is the brush that sweeps away the cobwebs of your heart.”

— Mort Walker

„Don’t allow your wounds to transform you into someone you are not.”

— Paulo Coelho

„Even when I’m dead, I’ll swim through the Earth,
like a mermaid of the soil, just to be next to your bones. „

— Jeffrey McDaniel

„When things don’t work out in life, that’s out of your control but you have a choice, a moment, where you decide to build your own life. It’s putting aside your hurt, your pride, your anger and making things happen. It’s never easy but it’s usually worth it at some point.”

Anais Escobar

Ochii care nu se văd, se uită … după tine!

Când simţi că se schimbă ceva pe dinăuntru, poţi să faci orice, dar orice, pentru că nimeni nu va înţelege ce vrei să spui şi e normal să fie aşa, pentru că explicaţiile tale n-au nicio logică pentru toţi ceilalţi şi eşti conştient că toate cuvintele din lume nu te vor ajuta…

 

 

 

  • esti?
  • Aug 04 10:22 PM
    da
  • Aug 04 10:22 PM
    vreau sa te vad.
  • Aug 04 10:22 PM
    poftim
  • Aug 04 10:23 PM
    ?
  • Aug 04 10:23 PM
    cum adica
  • Aug 04 10:23 PM
    ?
  • Aug 04 10:23 PM
    asa..
  • Aug 04 10:23 PM
    esti  acasă?
  • Aug 04 10:23 PM
    s-a intamplat ceva
  • Aug 04 10:23 PM
    ?
  • Aug 04 10:23 PM
    nu..
  • Aug 04 10:23 PM
    si atunci…?
  • Aug 04 10:23 PM
    nimic din ce nu sa intamplat deja.
  • Aug 04 10:23 PM
    ai patit ceva
  • Aug 04 10:23 PM
    ?
  • Aug 04 10:23 PM
    esti bine
  • Aug 04 10:23 PM
    nu… nimic pe fondul asta
  • Aug 04 10:23 PM
    pe fond sufletesc.
  • Aug 04 10:23 PM
    nimic deosebit, doar am cedat acum
  • Aug 04 10:23 PM
    spune-mi ce s-a intamplat
  • Aug 04 10:23 PM
    :|
  • Aug 04 10:24 PM
    deci.. nu intelege nimic
  • Aug 04 10:24 PM
    m-a luat inima
  • Aug 04 10:24 PM
    si atat
  • Aug 04 10:24 PM
    si vreau sa te vad…