Iubire in anotimpul rece.part 2

„…Si cand spun viata,nu ma refer decat la ea,nimic in plus sau in minus.Inainte consideram esentiale detaliile,acum nu pot decat sa le detest.Nu ma mai intreba nimic,te rog,eu doar spun “povesti”, nu incerc sa gasesc raspunsuri acolo unde de fapt nu mai este nimic.”

„Nu pot sa te inteleg…oricat de mult as incerca sa ma lepad de tot ce e rational si sa joc rolul bufonului nebun doar ca sa ma lasi sa trec de zidul pe care ti l-ai ridicat,nu reusesc nimic.Ma faci sa cred ca mi-am ratat menirea ca prieten al tau si e si mai dureros in conditiile in care te stiu de mai mult de zece ani…”

„Nu e vina ta…”

„Dar a cui?!”

„A cicatricilor…Odata cu prima aparuta,am asezat si prima caramida a zidului;si tot asa pana mi-am ascuns existenta ciuntita de toti ceilalti,indiferent ca au sau nu vreo vina.Sufletul meu nu e vreo biserica in care oamenii intra si ies cand vor,nu am nevoie de alte griji,dureri si dorinte,de care sa ma impiedic de fiecare data.Daca stai bine sa te gandesti,pana si bisericilor li se incuie portile la un moment dat.Si din acelasi motiv am facut-o si eu.Mi-e teama de hoti…m-am saturat sa mi se tot vandalizeze sufletul…”

Puse paharul pe treapta si isi aprinse repede o tigara.De obicei nu fuma,dar cand o facea, o facea fie pentru ca era nervoasa,fie ca cineva ii oferise una,fie era indragostita.Candva,cineva ii oferise o tigara;ea a refuzat,iar acea persoana s-a suparat,a plecat si a lasat-o singura,fara sa-i adreseze un cuvant si fara sa mai auda vreodata de ea.De atunci,a acceptat toate tigarile care i-au fost oferite,sperand ca va putea compensa cu ceva acel moment.Dar acum nimeni nu-i oferise nimic.Avea pachetul propriu,detinea controlul.Era indragostita…si vroia sa fumeze continuu in speranta ca va putea mentine iubirea arzanda.

La un moment dat usa se deschide si inca alte trei cupluri coboara  treptele de lemn.Muzica e redusa la tacere,luminile se sting peste tot si restul de oameni se ascund in cearsafurile albe puse la dispozitie.Isi lasa usor tigara pe treapta si isi aduna parul intr-o coada de cal.Parea mai relaxata asa,cu totul si cu totul diferita;tinandu-si genunchii la piept,aveai impresia ca dintr-o data devenise cea mai vulnerabila persoana din lume:rujul rosu se dusese de tot,deci si independenta simulata,pantofii cu toc erau aruncati dezordonat pe langa ea,asa ca pana si ultimul gram de putere confectionat la minut era strain de ea.

„Un singur cadou de Craciun am asteptat de la el.Doar unul singur:un semn,atat.Sa stiu ca exista,ca e acolo pentru mine.Nu vroiam sa-mi spuna ca ma va astepta toata viata,doar sa ma salute sa stiu ca nu e totul pierdut.Sa mai fie odata un anotimp rece cu suflete aburinde,arome de scortisoara si vin ca singur semnal de alarma al sarbatorilor suprasaturate de colinde schioape,surde,oarbe.Atat vroiam si puteam sa fiu si eu un copil care isi tine strans la piept cadoul mult dorit…”

„……”

„E tarziu,sa mergem sa dormim.Nu trebuie sa te prefaci ca te intereseaza viata mea de doi lei;nici mie nu-mi plac oamenii aia care cred ca persoana lor conteaza mai mult decat tot universul la un loc asa ca te scutesc de un chin..”

Si-a luat paharul cu vin,tigarile si pantofii si a intrat in dormitor.S-a trantit in pat si incerca sa reconstituie in mintea ei toate datile in care trebuiau sa se duca la teatru,cand de fapt ramaneau acasa sa faca disectie pe sentimente.Niciodata nu si-au sincronizat anotimpurile.Traise tot timpul o iubire in anotimpul lui rece,iar ei niciodata nu-i placuse iarna.

Life is not a movie, much to my dismay. You don’t always meet your soul-mate dancing in the rain or on the observation deck of the Empire State Building, but who wants to be in love with a story? The real thing is better.

Anunțuri

Iubire in anotimpul rece…

Mi se spune X si stau pe strada pe care treci tu

Iesim si noi o data ? Nu spune nu… Te rog, spune da…

Nu o sa pierzi nimic,

Mai mult… vei castiga

Si daca…

Nu vrei de la inceput, nu ma spar eu

Imi place femeia care se lasa greu [ stii bine ]

Si totusi nu ma chinuii de cat putin,

Tu ai reusit sa imi trezesti spiritul latin,sangele latin

Culoarea celui mai tare vin…

 

…care acum nu-si mai face efectul deloc asupra mea.

Singurul lucru care ma mai imbata in momentul asta e atat de comun,ca pot sa-l tin intr-o cutie pe care o mai deschid cand si cand,si asta nu ca sa-mi aduc aminte de noi,ci de mine.Melodia se aude din ce in ce mai incet,si odata cu ea dispari si tu din mintea mea;te amesteci printre celelalte fete de o veselie plastica,surasul tau deja se confunda cu celelalte zambete pictate pe langa contur,din parfumul tau nu mai ramane nimic,bucati din el au fost inhatate de serpii de fum mancatori de suflete.De vocea ta ce sa mai zic…de mult nu pot sa o mai disting;e ca un disc vechi ce se impotmoleste la un singur vers,pe care,desi il intuiesc nu mi-l mai amintesc ca fiind firesc si natural.

Iau un alt pahar de pe masa,il beau cu scepticismul unui om incoltit de miracole ieftine si zambesc celor din jur.Candva nici nu stiau ca exist;acum se inghesuie toti in viata mea ca si cum as fi ultimul umar pe care-ar putea sa-si sprijine grijile.Melodia se schimba,usa se deschide…amintirile intra…usa se inchide…si ies.Cobor scarile de lemn si ma bufneste rasul.Ma sprijin de perete,tin cu grija paharul de vin intre cele doua degete cu care obisnuiai sa te joci,si ma asez pe a cincea treapta,fix langa tabloul ala ciudat pe care am incercat odata sa-l descifram cu aerul unor adevarati critici de arta.Stii de ce ma bufneste rasul?Pentru ca de data asta scarile nu scartaiau.Ai invidia momentul,tinand cont ca acum ceva timp nu mai conteneau din scartait si asta de fiecare data cand vroiai sa ma saruti.

Imi place aici…nu e multa lume,e racoare si intuneric.Intotdeauna am avut mai mult curaj asa,cand nu ma vede nimeni.Din cand in cand mai coboara cate un cuplu:un El si o Ea care-si sprijina alcoolii unul altuia.Asa penibili eram si noi?Zambesc in coltul gurii,imi retrag piciorul drept ca sa nu se impiedice de el si le urez o seara buna.Mai iau o gura de vin si incep sa-mi numar  alunitele…

„Hei,ce faci aici?Treci inauntru…nu ti-e frig?”

„Aaah,nu,nu mi-e frig,din contra.Tocmai de-aia am iesit…aveam nevoie de o gura de aer!”

„Dar ce s-a intamplat?Nu prea esti tu in ultima vreme.Spune-mi,ce s-a intamplat?”

„Ce sa se intample?Nimic…doar viata.”

 

 

To be continued…

Eu cred in vorbele lor.

Click’n’read!

Am observat ca in ultima perioada am dezvoltat o placere putin ciudata si confuza de a reveni asupra lucrurilor care tin de trecut,de a le analiza si masura dupa sabloane si tipare numai de mine cunoscute.La sfarsit,cand aflu rezultatele si le scriu in condinca,ori zambesc in coltul gurii,ori ma rusinez si rad cu lacrimi,ori imi acopar ochii si incerc sa ascund treburile incriminatoare.Daca ati cunoaste contextul probabil nu i-ati spune placere ciudata,ci doar normala si inevitabila.Curatenia asta dinaintea sarbatatorilor m-a fortat cumva sa dau peste multe lucuri care ma defineau acum ceva timp:am gasit o punga cu zeci de scrisori pentru Mos Craciun,pe care mama le-a pastrat ca sa mi le arate „cand oi fi mare”,cd-uri cu inregistrari de la zile de nastere,lucrari si testari cu nota 10 pe ele,compuneri,desene cu „printese”,martisoare de la prietenele mele,poze in „dulcele stil clasic”,jucarii Kinder(mai stiti pinguinii aia?),si multe alte prostioare.Toate astea ma reprezentau acum cativa ani.Acum nu mai inseamna mare lucru.Cineva a venit le-a strans pe toate intr-o cutie,le-a trantit o stampila „Case closed”,si cu asta au incheiat capitolul copilarie.

Cert e ca eram un drac de copil,in care acum nu ma mai regasesc  sub nicio forma.

 

Pe langa toate astea am gasit o gramada de carti,dar multe de tot.Pe majoritatea le citisem in liceu,iar pe unele nici nu imi culcasem privirea.Din motive diverse si personale,nu prea am avut chef de nimic( in ultimile zile traiesc intr-o lalaiala continua si ma  intreb cand o sa mai rad din nou sincer si cu pofta),asa ca am luat teancul de carti si m-am pus pe citit,bineinteles alternand cu emisiunea mea preferata S.Y.T.Y.C.D.Am citit cu pofta,ca un om nesatul,sau ca unul care stie ca in curand se apuca de tinut postul,si am realizat ca unele dintre ele le citisem deja,de altele ma indragostisem de mult,dar le-am uitat,iar pe altele le-am „tatauat” cu insemnari de moment.Ma uitam la pixul de pe foile galbene si nu-mi venea sa cred ca acum cativa ani,tot eu,probabil in aceeasi pozitie,citeam aceeasi pagina,pe care am si insemnat-o.Mi se pare ca scrisul nu-mi apartine…acum e imblanzit si cizelat.Atunci era rebel si expansiv.

 

In fine…am citit cartile si am selectat o parte din vorbele lor.Jos aveti o lista intreaga.Sa vad daca va dati seama din ce carti sunt:

  • “Nici o răzbunare nu e mai cumplită ca aceea care izvorăşte din dragoste.”
  • “Recunosc,sunt un om ciudat,dar aşa sunt ,ce vrei?”
  • “Scăpasem ca un neghiob frânele din mâini şi acum mergeam la voia întâmplării.”
  • “În conştiinţa mea domneşte pustiul,acalmia,haosul-ca după o catastrofă.”
  • “Sunt unele lucruri în iubire care nu se pot spune decât în taină.”
  • “Cum să facem să ne salvăm iubirea de călăul ei -TIMPUL?”
  • “E de preferat iadul cu o femeie deşteaptă decât paradisul cu una proastă.
  • “Aleşii dragostei absolute sunt excepţii tot atât de mari ca şi geniile.”
  • “Marile pasiuni rămân necunoscute,se consumă în anonimat.”
  • “Îmi pare rău că m-a durut purtarea ta.”
  • “Imaginea e cel mai important lucru din viaţa noastră.”

 

  • “Dacă nu ai încercat niciodată, înseamnă că nu ai trăit niciodată.”
  • “Dacă iubeşti pe cineva lasă-l liber …dacă se întoarce e al tau ..dacă nu ..înseamnă că nu a fost niciodată.”
  • “Eu mă consider cel puţin egalul celor cu care vorbesc,dar în niciun caz din aceeaşi lume cu ei.”
  • “Numai haosul aruncă la suprafaţă întrebări dureroase.
  • “El şi ea erau Începutul şi Sfârşitul.”
  • “Căutarea reciprocă,inconştientă şi irezistibilă e însuşi rostul vieţii omului.”
  • “Numai imbecilii nu-şi schimbă părerea.”
  • “Viaţa nu se măsoară în ani,ci în secunde.”
  • “Daca nu ar fi proşti,deştepţii ar muri de foame.”
  • “Niciodată nu poţi şti ce se ascunde în spatele unei priviri.”
  • “Sunt om-nimic din ceea ce e omenesc nu e departe de mine.”
  • “Exista unii oameni care văd lucrurile aşa cum sunt şi se întreabă “de ce?”.Eu însa văd lucrurile cum ar putea fi şi mă întreb “de ce nu?”
  • “-De ce sunteţi voi aşa de complicaţi?
    -Pentru că am pierdut simţul simplităţii!”
  • “Să iubeşti nu înseamnă să renunţi la libertatea ta ci sa-i dai un sens.”
  • “…mici puncte de suspensie până anul viitor.”
  • “Tot ce e frumos e un vis!”
  • “Nu pot să ascund şi nici nu vreau.Îmi pare bine că ai suferit!”
  • “Îmi îngroş cât se poate epiderma sufletului să o fac impermeabilă.”
  • “Sufletul nu poate fi resetat.”
  • “Neglijenţă totală.Nepăsare oarbă.”
  • “A şti să râzi în clipele tragice înseamnă că stăpâneşti tragicul.”
  • “Cu tine şi formulele matematice se-ncurcă.”
  • “Viaţa unui om e un nesfârşit şir de erori.”
  • “Viata e scurtă şi n-ai timp sa te opreşti mai mult decât trebuie pentru că te calcă ceilalţi din spate.”
  • “Nimic nu e adevărat şi totul e posibil.”
  • “Şi basmele se termină dintr-un motiv.”
  • “Nimicul te aduce, nimicul te reia.”
  • “Explicaţiile nu modifică niciodată realitatea.”
  • “Când iubeşti eşti serios,pentru că durerea nu rade.”
  • “Cel mai mare omagiu adus dragostei e să o ascunzi cât mai bine.”
  • Ce o să-ţi spun nu e uşor de înţeles, e imposibil de admis,dar dacă ai vrea să-mi asculţi povestea,dacă ai vrea să ai încredere în mine ,atunci poate că vei sfârşi prin a mă crede şi asta e foarte important pentru că eşti,fără să ştii,singura persoană din lume cu care pot împărţi acest secret”

Nicio minune nu tine mai mult de trei zile.Concluzii la sfarsitul lor!

Multora dintre lucrurile pe care le fac nu le mai gasesc rostul si totusi continui… mi-e frica sa ma despart de ele, sa renunt pur si simplu, desi stiu foarte bine ca ma indrept catre nicaieri. De cate ori am incercat sa-mi pun ordine in viata, in ganduri, in sentimente sau in amintiri m-a inghitit haosul. Prezentul si trecutul se amesteca, regretele tarzii si neputintele actuale ma cuprind si imi dau o stare de furie si atunci ma apuc sa fac curatenie. E un impuls aproape inconstient al nevoii interioare de a face ordine, de a aseza toate lucrurile la locul lor, redandu-mi sentimentul de siguranta, ca si cum m-as pune la adapost de lumea exterioara aflata in permanenta miscare si dezordine.
……………………………………………………………………………………………….
Incerc sa stapanesc ceea ce se intampla in viata mea dar e clar ca lucrul asta ma depaseste.

Jurnal amar

 

Stiu ca e in natura noastra sa ne privim spatiul existential intr-un mod restrans,cu noi in centru,noi fiind tinta gandului tuturor oamenilor pe care ii cunoastem, dar aceasta galaxie pe care o construim e una grotesc de diforma si ireala.

De aia asa zisul scriitor modern scrie la persoana intai,singular.E greu sa scrii la persoana a treia singular.Ca pe vremuri.Ai nevoie de mai multe cunostinte decat orizontul propriei persoane.Trist.Poti pasi pentru un timp peste gardul limitarii tale provinciale si mai arunca o privire catre orizont,catre nemarginire.Multumesc.Apreciem.Unii sunt cam aroganti pentru niste fatalai,nu stiu,nu am inteles niciodata de ce.Probabil ne-am ales ca oamenii din jur sa ne serveasca ce vrem sa auzim?

Hate_Valentine_by_dariusmanihuruk
In ochii mei cel mai condamnabil este acel om constient de capacitatea sa,acela care nu face nimic pentru a oferi siesi si tuturor ceilalti o alta alternativa,o mai buna definitie si constructie a tot ce este si ce nu este.Si ne miram si scriem despre ororile devenite rutina insa noi le impingem sa existe.Patetic.Ca sa ma intelegi pe mine,trebuie sa filtrezi totul in mediul tau.Oare e recomandabil?Sa imi patezi amintirea in asa fel?Sa ma alterezi si modelezi dupa bunul plac,desi eu si acum ma impotrivesc? Niciodata nu o sa ma consider valoroasa tie.Nu as vrea,mai ales ca stiu ce consideri tu a fi de pretuit.

Nu o sa am de gand sa imi prostituez idealurile cu o viata de cacat.Sa se consemneze undeva.Parca scopul nostru era sa ne atenuam din greseli,din caderi,din esecuri.Ce dracu s-a ales de toate?

Un citat din Constantin Noica(pentru cei interesati recomand :Jurnal de idei):

“Toata viata noastra morala incape aici:intre fiul risipitor si fratele lui.Ne pierdem si ne caim;sau ne pastram si ne impietrim inima.E rau sa nu asculti.Dar e la fel de rau sa stii sa asculti si sa tii minte.”

Oare chiar vreau?Sa fiu completata de ceva ce condamn?

In my secret place…

Astazi nu vreau sa respect nicio lege,nicio conventie,niciun tipar!Vreau sa fiu bizara,sa nu am nicio noima,sa fiu candidatul perfect pentrul noul loc eliberat in spitalul  de psihiatrie pe langa care,de ani intregi si in mod inexplicabil,nu au crescut decat castani,desi primaria a plantat doar tei.Vreau sa aud doar liniste,sa ma mut cu tot ce am mai scump departe de gurile galagioase ale oamenilor,care,de ceva vreme incoace,ma obosesc cu toate lucrurile inutile si irelevante de care am incercat sa ma feresc pana acum ca dracul de tamaie.

Lust_by_Dominospassion

Nu am chef,sunt mult prea obosita ca sa mai pot fi organizata,sunt mult prea plictisita ca sa mai pot fi politicoasa,sunt mult prea racita ca sa eman pofta de viata.Am inceput sa vorbesc despre mine la persoana a3a,ca despre o cunostinta pe care o aveam de mult,dar pe care nu am mai avut ocazia sa o intalnesc in conditii normale.Imi place sa cred ca stiu totul despre ea,ca ii pot intui miscarile,dar e al naibii de enervanta…nu mi-a spus ca s-a schimbat,si acum iar trebuie sa fac din prezenta ei un studiu de caz.

There was only one thing, and only one thing I knew for sure, and it was that she loved the smell of coffee. She didn’t drink it, but she the loved the smell like no other. She would stop by the café on afternoons, close her eyes and smile, as the familiar smell would fill her soul. She would sit at the same table, always, the one closest to the stage, because I know that she loved sound of music almost as much as the smell of coffee.

Am inteles ca a plecat,de fapt am plecat to my secret place.Nu e o casa la marginea orasului intr-un cartier rezidential,nu e un apartament in cel mai select punct al orasului,e de fapt o cafenea in mijlocul padurii.O casa-cafenea construita la radacina celui mai batran stejar,cu ferestre mari strajuite de draperii care nu permit accesul realitatii si timpului,cu podele de lemn vechi ce scartaie sub piciorul celor rau-intentionati,cu lampi de alama ce arata doar adevarata fata a oamenilor,cu mini-paturi,in loc de scaune,cufundate in perne si pernite moi de puf,cu pereti vopsiti in culoarea cuprului si pe care atarna spanzurate momentele cele mai importante ale tuturor celor care au trecut prin viata mea,si in viata carora,imi place sa cred,ca am avut o anumita rezonanta.Barul din casa mea cafenea e nemaintalnit:in loc de bauturi alcoolice imbuteliate in sticle peste care praful deja s-a asternut,am diverse sortimente de carti,care mai de care mai pretioase.Imi place sa ma duc la barman si pe un ton de femeie plictisita si treaza la farmecele ei femine,sa comand o carte menita sa-mi ameteasca papilele gustative ale creierului,care sa-mi spele retina si sa o dezinfecteze de toate mizeriile la care a fost martora. La mine acasa,poti oricand sa mananci orice,indiferent de cantitate:nu te ingrasi,nu te doare stomacul,nu te afecteaza sub nicio forma.Daca vrei sa ma vizitezi,trebuie sa tii cont de niste reguli:

1.tinuta obligatorie:pijamale,pantalonii aia care au luat forma genunchilor tai,tricoul ala lalau la care nu renunti de 2 ani,halatul ala moale,papucii aia pufosi,orice se incadreaza in aceasta categorie.

2.liniste:veniti cu liniste vidata in cutiute mici.

3.lasati grijile acasa:nu am cuier in care sa le agatati.

In my secret place e suficient de cald,si totusi ploua suficient de mult.Avem suficiente briose cu afine cat sa hranim o viata de imaginatie,si suficienta iubire cat sa vindecam 10 generatii de acum in colo.Dimineata miroase a cafea cu frisca,iar noaptea a ciocolata cu scortisoara,asta fiind singurul indiciu ca in lumea voastra timpul a trecut,iar diminetile alterneaza cu noptile.Puteti pleca oricand,puteti veni cand  vreau,important e sa nu-mi luati linistea pe care mi-ati adus-o.

Acum,ca tocmai ce ati iesit pe usa,va urez o zi buna si imi etansez casa:nu vreau sa irosesc nicio aroma,si nici sa ciobesc linistea.Mi-e bine asa…singurul lucru care nu mai pleaca de la mine este raceala si poate tipa aia care imi tot aduce in discutie vremuri de mult apuse.Aaa,mi-a zis ca numele ei e Amintire si ca ii place sa i se spuna Ami.Cred ca va trebui sa ma obisnuiesc cu ea…Pana atunci,ne vedem data viitoare.Nu uitati:pijamale,liniste si generozitate.

Nota personala asupra studiului de caz (pacient:Aysha).

  • pacienta prezinta urme de atemporalitate,amnezie si dependenta de cafea si carti vechi.
  • necesitatea unei vizite la casa-cafenea pentru prelevarea de probe,diagnosticare etc.
  • cineva trebuie sa ia legatura cu Ami(tipa trebuie sa stie mai multe)
  • fuck!nu-mi gasesc pijamalele si papucii pufosi…
  • de unde dracu’ fac eu rost de liniste vidata in cutiute mici?!

Astazi,te vand…

In atentia cititorilor:acest post poate contine urma de oua si arahide de ironie si sarcasm.Se recomanda lectura insotita de lingurite de miere!De retinut:nu sunt trista,melancolica,dezamagita etc.Sunt doar perfect constienta!

De la un timp am devenit obsedata de cifre,date si timp in general,de obiecte pe care inca  le pastrez ascunse in cutii de carton si de care ma impiedic de fiecare data cand imi amintesc de tine.Suntem in data de 22,orele 22:22.M-am decis sa vand tot,sa dau la schimb,sau de ce nu,sa arunc in gurile flamande ale flacarilor tot ceea ce nu mi-a placut niciodata,dar am pastrat pentru ca asa era politicos,tot ceea ce nu m-a ajutat cu nimic si era absolut banal,dar pe care am ridicat la rang inalt numai prin simplul fapt ca era de la tine.Ti-am zis ca sunt obsedata de cifre,nu?Ia si numara secundele care s-au scurs de cand ai decazut din ochii mei.O sa-ti ia ceva timp…aaa,da,doar o vesnicie!

  • M-am decis sa vand toate vorbele goale,dar pline de rahat dulceata,pe care mi le-au servit multi la un moment dat cu zambetul pe buze.La ele mai adaug complimentele alea penibile pe care rareori mi le faceai,prima discutie si prima remarca stupida legata de ceasul meu.In plus,va dau o lada intreaga de „mi-e dor de tine”-uri  seci,dar cu un aspect bine intretinut,3 pungi de alinturi zdranganitoare,3 seturi de coincidente cu alarma falsa,5 baxuri de”iarta-ma” si 3 de juramaninte,si nu in ultimul rand 0 tona de planuri puierile.Licitatia incepe de la 2 cepe degerate…Ofera cineva mai mult?
  • Dau la schimb timp irosit aiurea.Accept oferte incepand de la timp cu resurse recuperabile!Urgent!
  • Arunc in gurile focului primul sarut,tinutul de mana,parerea mea prea buna despre multi dintre voi,bunul simt si cumpatarea.Nu iert nimic,nici macar noptile pe care le pierdeam(doar) de dragul tau.La foc!Baieti sa nu omiteti nimic!

Tin sa mentionez ca accept si bani,bonuri de masa sau foi de drum! se pun si masajele?

Astazi te vand…astazi va vand!Pentru realitate si nu coincidente,pentru promisiuni pastrate si nu cuvinte putrezite,pentru strangeri de mana si umere pe care sa plangi si nu spate intors si indiferenta jucata ireprosabil.Va vand pe toti,va dau pe ce e mai josnic.

KHTMk2808141-02

Pentru ca pe el nu trebuie sa-l cumpar cu nimic.Nici macar cu mine…

Da…pe el l-as pastra!

De ce?Pai pentru ca…„in the face of true love you don’t just give up, even if the object of your affection is begging you to”.D-aia!

Fuck you,fuck you very much!

Suferind de temporara durere in cot.Ghid de miserupism necesar!

Click si cititi 😀 !

Pana de curand eram ferm convinsa ca oamenilor ar trebui sa LE PESE!Da,da,sa le pese in mod absolut de ceea ce se intampla in jurul lor,de situatiile delicate in care „mai putin norocosii” se afla,de imaginea pe care cei”fara timp si chef” le-o construiesc si pe care trebuie sa o demonteze,sa le pese de absolut orice lucru ce se considera si se cere a fi omenensc.

Lucrurile insa s-au schimbat.Am avut o revelatie care m-a lovit fix in moalele capului,bineinteles,nu inainte sa-mi aduc aminte de niste vorbe din batrani:”Pe cine nu lasi sa moara,ala nu te lasa sa traiesti”.Astfel am ajuns printr-un triplu surub,cu intoarcere de 90 de grade,la concluzia ca mi-am pierdut mai mult timp pasandu-mi de altii(care nu meritau,desigur),decat mi-as fi pierdut in mod normal stand in fata oglinzii sau mergand la cumparaturi.Cel putin in urma acestor 2 activitati aveam totusi ceva de castigat.

Asadar,m-am hoatarat sa anunt intreaga populatie,ca,oficial, voi suferi de temporara durere in cot,si ca voi urma cu foarte mare rigurozitate regulile de aur ale miserupismului necesar.De ce?Pentru ca asa vreau eu si pentru ca mi se rupe de ce zic si fac toti cei cu care n-am obsolut nicio treaba,cu care n-am niciun numitor comun atat in viata asta cat si cealalta,de la care nu am ce invata,ci doar de pierdut etc.

3343076643_67edd5d71a

MI SE RUPE de voi cei care,desi va cunosc,nu stiti nici macar un salut sa dati,de voi cei care nu-mi sunteti prieteni si ma sunati la 2 dimineata pentru ca asa va spune voua Gogu’ Sclipici al vostru.Numai prietenilor le raspund la ora aia,restul luati la mumu,pentru ca e evident ca imi consumati timpul degeaba.

MI SE RUPE de ceea ce credeti voi daca va par „tocilara”prin simplul fapt ca imi place sa citesc si doresc sa aud lucruri mai inteligente decat 9 din 10 din cuvintele pe care le scoateti pe gura.Mi se rupe ca faceti mistouri pentru ca va simtiti cu musca pe caciula cand vedeti ca am mai scris ceva pe blog.As vrea sa va vad legand mai multe cuvinte decat folositi in expresia”P#^A MEA!”(care,desi uneori e amuzanta,nu se potriveste fiecarei situatii si nu prea da dovada de materie cenusie).

MI SE RUPE de figurile voastre de smecheri,de talentele pe care vi le dati pe 4 roti,de ifosele desprinse parca din melodiile lui Puya,de „rahatul” pe care il mancati dimineata,la pranz,seara si intre mese,doar asa ca sa pareti mai interesanti.Am devenit imuna,nesimtita chiar la toate trebusoarele astea.Nu ma mai afecteaza nimic din ceea ce facetiAccept doar ceea ce conteaza.Mi se rupe si stii de ce?Pentru ca temporar sufar de durere-n cot.

Da,stiu…sunt acida,cinica si lista poate continua si cu alte trasaturi de 5 ori mai avansate ca astea,dar asta e ghidul meu de buzunar pentru supravietuirea in viata de zi cu zi.

V-am pupat!
Si nu uitati:MI SE RUPE!

P.S:Iar am fost plecata,iar voi fi plecata,se pare ca merge „chiar bine bine” :))).Sper sa mai am timp si de blog:D Urmeaza ceva interesant!

P.S 2:La mumu fraiere! =))) Mi se rupe!

Edith Piaf-„La Mome”

Cred ca sunt saptamani bune de cand m-am tot tinut sa ma uit la filmul”La vie en rose”(La mome),pentru ca de fiecare data intervenea cate ceva si iar trebuia sa aman:ba programul incarcat,ba diverse drumuri de interes birocratic,ba oboseala,etc.Obligata sa stau la pat,mi-am gasit in sfarsit timpul necesar „digestiei”unui astfel de film,care,va spun drept,ca m-a marcat,m-a revoltat,m-a induiosat,m-a scarbit,m-a facut sa plang,m-a facut sa iubesc.Pe cine sau ce,conteaza mult prea putin dragii mei,pentru ca pur si simplu m-a facut sa ma indragostesc de cuvantul iubire.

Regizorul Olivier Dahan ne ofera in filmul „La vie en rose” („La Mome”) viziunea sa asupra vietii si personalitatii lui Edith Piaf, cantareata al carei talent a fermecat generatii intregi, pana in zilele noastre. O pelicula biografica emotionanta, un mozaic de momente importante din viata celei care a pornit din suburbiile sarace ale Parisului, ajungand apoi sa straluceasca pe marile scene internationale.

Povestea vietii lui Edith Piaf este impresionanta prin definitie. Un film despre cea care a fost „L’oiseau de Paris” sau „La Mome” („Puiul de vrabie”) – dupa cum o numeau jurnalistii si publicul pe celebra cantareata – nu are cum sa fie decat emotionant si rascolitor. Pentru cei care nu stiu foarte multe lucruri despre traseul vietii lui Edith Piaf, pelicula lui Olivier Dahan va fi o surpriza, iar impactul ei cu atat mai mare.

Piaf (pe numele sau real Edith Giovanna Gassion) a trait doar 47 de ani (a murit in anul 1963), iar filmul incepe cu un concert sustinut de ea la New York. Cantareata avea o stare de sanatate subrezita, aratand cu mult mai batrana decat era in realitate, din cauza artritei si a abuzului de droguri si alcool.0000907597-66718L

Povestea ne intoarce apoi pe strazile murdare ale Parisului, din timpul Primului Razboi Mondial, cand ni se arata detaliile copilariei sale zbuciumate – a fost abandonata de mama ei (interpretata de Clotilde Courau), si-a petrecut ani de zile in bordelul bunicii sale, in care a fost „adoptata” de una dintre prostituate (un foarte bun joc actoricesc al lui Emmanuelle Seigner), apoi „cariera” urmata, la o varsta frageda, alaturi de tatal sau, acrobat ambulant (Jean-Paul Rouve).Click:aceasta e prima scena in care micuta Edith canta pentru prima data in fata unui „public”.Am avut fiori cand am auzit-o cantand 😐

Insa micuta Edith era destinata succesului – cantand pe strazile Parisului, ea a fost remarcata de proprietarul unui club frecventat de clasa medie, dar si de elita, Louis Leplee (Gerard Depardieu), care ii deschide usile spre recunoasterea publicului.

A fost nevoie de munca, instruire si disciplina pentru a cizela ceea ce Leplee considera ca este Piaf (interpretare de exceptie a lui Marion Cotillard) – un diamant neslefuit. Un talent extraordinar, o voce care iti zguduie intreaga fiinta, rascolindu-te. Iar Edith a reusit. A reusit sa se afirme si sa se autodistruga – alcoolul si drogurile, o stare de sanatate fragila inca din copilarie (a suferit de conjunctivita si surzenie pana la varsta de 14 ani), un comportament de diva pretentioasa si o tiranie manifestata cu preponderenta fata de cei din anturajul sau.

Marion Cotillard a declarat despre personajul pe care l-a interpretat: „Am foarte multa admiratie pentru aceasta femeie si pe parcurs am descoperit ca existau si lucruri pe care nu le accepta. Tirania sa, de exemplu, imi spuneam ca este imposibil sa ai astfel de raporturi cu cei din jurul tau. Si apoi am inteles ca singuratatea pentru ea era dincolo de insuportabil si am vazut ca nu accepta decat putine persoane, nu neaparat binevoitoare, care intrau in cercul sau. Si atunci m-am atasat foarte tare de ea.”

Piaf a stat mereu sub semnul geniului si al tragediei – prima sa iubire i-a oferit un copil, pe care l-a pierdut insa la scurt timp dupa nastere, lucru care i-a marcat existenta pana la moarte. Vocea Parisului a primit insa a doua sansa in dragoste si l-a intalnit pe boxerul Marcel Cerdan, a carui amanta perfecta a fost pana cand un tragic accident de avion i l-a rapit, chiar in timp ce se indrepta spre iubita lui. A fost marea iubire a Frantei, o dragoste a carei traiectorie tragica a adus un plus de tristete la nesfarsitele suferinte din viata lui Piaf.

Cantareata a intrat in cercul celebritatilor vremii, legand puternice relatii de prietenie cu Yves Montand, Jean Cocteau, Charles Aznavour, Marlene Dietrich etc. Din pacate, filmul nu se concentreaza asupra acestor momente (Dietrich este amintita in treacat de catre Dahan, iar restul numelor mari nu sunt nici macar mentionate), fiind mai degraba o istorie emotionala decat una cronologica.

Acestea au fost doar cateva dintre evenimentele importante din viata lui Piaf, toate prezente sau amintite in pelicula „La vie en rose”. Restul… vei descoperi singura. Regizorul a preferat sa se axeze asupra imaginii personale despre solista, realizand o pelicula in care dramatismul atinge cote fantastice. Ar fi fost greu sa gresesti cu o poveste atat de incredibila… Chiar si asa, trebuie subliniat meritul scenaristilor (Olivier Dahan si Isabelle Sobelman), care contureaza un traseu inedit al povestii.

Ceea ce m-a impresionat pe mine pana in maduva oaselor a fost interviul pe care aceasta l-a dat la un anumit moment pe o plaja,interviu care a fost prezentat in film intr-o maniera boema,in fundal,in timp ce imaginile vietii ei rulau fara oprire,in ritmul melodiilor cu care ne-a incantat in tot acest timp.

Pentru cine are rabdarea,am selectat partea de interviu:
-Thanks for agreeing to this interview.
-My pleasure.
-How strange to meet you so far from Paris
-I’m never far from Paris.
-I have a list of question.
-Just say the first thing that occurs to you.
-What is your favourite colour?
-Blue.
-Your favourite food?
-Roast beef.
-Would you like to live sensibly?
-I already do.
-Who are your most loyal friends?
-All my genuine friends.
-If you were unable to sing..?
-Then I could no longer live
-Are you afraid of death?
-I’m more afraid of loneliness
-Do you pray?
-Yes, for I believe in love…
-What was the finest part of the show for you?
-When the curtain went up
-And as a woman?
-My first kiss
-Do you like the night?
-Yes, with lots of light
-The morning?
-With a piano and friends
-The evening?
-Because that’s our morning
-What advice would you give a woman?
-Love
-To a young girl?
-Love.
-To a child?
-Love.
-Whom are you knitting for?
-For anyone who’ll wear my sweaters
-That’s it. I hope it wasn’t too long.
-Thank you so much, madame.
-Thank you too.

Va recomand din tot sufletul acest film.Va spun si va garantez ca nu o sa va dezamageasca!Este unul din filmele alea de care iti aduci intotdeauna aminte.Vizionare placuta!

Dragoste la prima imbratisare.Reloaded!

Azi a intrat cineva pe mine pe mess si m-a intrebat putin indignat „ca ce inseamna dom’le dragoste la prima imbratisare”?Nu i-am dat inca un raspuns,i-am zis doar ca o sa explic pe blog si toata lumea o sa inteleaga.66

Nu sunt si nici nu am fost vreodata genul care vaneaza baieti „frumosi”,”cul”,”tru”,ci dimpotriva,intotdeauna am cautat sa am langa mine oameni carora le pasa,sau cel putin „arata” ca le pasa de tot ceea ce tine de mine.Uneori miscarea facuta a avut o bruma de noroc,iar alteori s-a dovedit a fii un fiasco total.Indiferent de modul in care piesele s-au aranjat in jocul lor,mi-au placut baietii cu acel „je ne sais quoi”,baietii de care prietenele mele uneori se indoiau,baietii care erau considerati de altii ciudati,sau pur si simplu care aveau ceva al lor caracteristic,ca nota de baza a unui parfum pe care il alegi din zeci de alte miresme.

Nu am fost innebunita dupa buza carnoase,nici dupa bicepsi si tricepsi lucrati,nici dupa freze ciudate,nici dupa hainele pe care le purtau,nici dupa expresii si ticuri verbale de smecheras,nici dupa stiluri de viata gen „gangsta-rap”.Erau ca si cum n-ar fi fost.Pe mine,ca pe „neoama”,m-au atras lucrurile mai simple:nu buzele,ci felul cum ma simteam cand ma saruta,nu bratele,ci caldura si siguranta pe care mi-o ofereau ele,nu styling-ul,ci parul ala ciufulit de dimineata,nu hainele,ci pieptul lor moale dicolo de care ticaia ceasul vital,nu expresiile de smecher,ci vorbele calde si „te iubescu-urile”sincere,nu stilurile de viata la limita,ci linistea si calmitatea unei duminici petrecuta lenes in pat.

Nu m-am indragostit niciodata de ce-mi oferea privirea,doar de ceea ce-mi ofereau celelalte simturi.Ce inseamna dragoste la prima imbratisare?E momentul ala in care iti dai seama ca incapi perfect in bratele unei persoane cu care credeai ca nu o sa ai niciodata,nimic in comun.Momentul in care iti dai seama ca nu trebuie sa te chinui sa respiri cand el te strange in brate,ca doar prin simpla ridicare pe varfuri ajungi sa-i simti respiratia.Nu m-am indragostit de brate,privire,cap,trup,ci de simpla idee a unei imbratisari.

Ar trebui sa nu mai iau in calcul teoria mea cu „ii pasa de mine”.Ar trebui sa o mototolesc si sa o arunc la cosul de gunoi.Oamenii sunt niste actori mult prea talentati…

Ai lav kitz!

Ai lav kitz![aka I love kids :)) ]

Stiti chestiile alea mici,cu ochi mari si cap si mai mare?Cu manutele alea mici si cu degetelele alea ca niste carnaciori?Cu rasul ala contagios si balutele adorabile?Cu dintisorii aia mititei ca niste fulgi de lapte si zambetul ala adorabil?Da,de copii vorbesc…de monstruletii aia cu 3 fire de par pe capusorul lor usor „extraterestric”(nu stiu daca exista cuvantul,iar daca nu exista il inventez eu 😀 ),care,indiferent de cat de suparat si morocanos ai fii,te fac sa te tavalesti pe jos de ras,sau in cel mai „diplomat”caz,iti aduc o lacrima de fericire in coltul ochiului?it__s_a_baby_girl____by_sara_m

Am vazut nenumarate filme cu scene in care erau prezentate nasteri,si de cele mai multe ori ma faceam mica intr-un colt si ma intrebam ce le indeamna,Doamne,pe femei sa ramana insarcinate,cand momentul ala pare a fi desprins dintr-un scenariu horror.De ce sunt atatea femei innebunite sa aiba un copil,de ce se chiunuie ani de zile pentru asta,de ce platesc carute de bani pe tratamente,si pentru ce?Astea-s sado-masochiste,sau cum ca nu inteleg???

Their_eyes_look_like_children_by_MattTownsend

De curand am inteles de ce…si probabil oricat de frumos si natural as incerca sa leg propozitii ca sa va explic asta,nu as reusi nici pe departe sa transpun sentimentul pe care il are o mama cand tine la pieptul ei,sufletelul ala mic,pe care 9 luni de zile l-a purtat practic in suflet, care acum a venit pe lume,si pe care acum nu-l mai are doar pentru ea.O astfel de minune iti lumineaza viata,te face sa razi cu toate ca ti-e rau,te face mandra cu toate ca unii zic ca nu e cel mai cel copil,iti ofera sentimentul de putere si te inmoaie de fiecare data cand iti zice „mami”,te ia in brate si te strange tare,te apuca de degetel si nu-ti mai da drumul,sau cand   plange pentru ca nu doarme cu tine.Nu sunt mamica,dar la momentul potrivit probabil ca as fii extraordinar de fericita sa fiu una dintre ele.

Astazi,coboram scarile,si la un moment dat am dat peste fetita unui vecin de-al meu,care facea cozonaci de pamant pe treptele blocului.S-a uitat la mine cu ochi mari,mi-a zis ca face prajituri si daca vreau pot sa gust si eu.Am zambit si i-am zis ca voi gusta cu siguranta cand sunt gata,pentru ca in acel moment eram putin grabita sa ajung undeva.Am plecat mai departe,dar am reusit sa inteleg ca „oferta” ei mai cuprindea si inghetata aromata cu sare:)) (de ce cu sare n-am inteles,dar probabil era un deliciu).Imi plac copiii pentru ca ei cred cu tarie in tot ceea ce fac,si pentru ca au puterea sa te convinga ca un pix e rosu cand de fapt e albastru.Nu stiu cum,dar au ei abilitatile asta….

In materie de mamici,o admir pe Jessica Alba.Bine,o admiram si inainte,dar dupa parerea mea e cea mai sexi,atenta,implicata in cresterea copilului ei,mamica de la Hollywood.Pur si simplu o ador!   Jessica+Alba+Honor+Leaving+Griddle+Cafe+kNrDeBOgc7ml

As vrea ca atunci cand voi avea si eu un copil,sa fiu in primul rand cea mai buna prietena a lui/ei,sa vorbesc deschis cu ea/el,sa aiba incredre in mine.Sa fiu genul de mamica moderna,care isi intelege copilul,il respecta,discuta cu el si nu ii tranteste un”Nu faci aia,pentru ca asa zic eu.Pentru ca’s mata si tu tre’ sa ma asculti!”.Nu e de mirare ca foarte multi copii nu se inteleg bine cu „babacii” lor.Si parintii fac destule greseli,nu numai copiii…

In orice caz,pana voi deveni mamica,ma voi distra si ma voi „antrena” cu copiii mamicilor pe care le cunosc.Iubesc copiii,iar ei ma iubesc la randul lor.Probabil pentru ca si eu sunt un copil si ma comport ca atare…