Şi farmecu’ unde-i?

Observ în ultima vreme o preferință ciudată pentru sequels, sau reinterpretări, sau ce vreți voi.  O aşa zisă  „refreşuire” a filmelor, desenelor animate,  melodiilor care ( rămase de-a lungul anilor consacrate) sunt considerate unii mari EXPERŢI(NOT!!) ponosite, învechite, răsuflate, etc. bla bla, după my humble opinion, e cea mai proastă mişcare ever. Se duce dracului tot farmecul pe care l-au avut inițial, asta bineînțeles pe lângă o căruță de bani investită în „cosmetizare”.

Cu excepţia unui mic număr de astfel de încercări reuşite, cam tot ce s-a dorit a fi reinventat m-a lăsat rece, gen straight face, pe ici şi colo, având o privire căreia îi scapă ceva. Nu m-apuc să-mi vărs tot amarul acum, că e mult şi e târziu, dar vă spun cu mâna pe inimă că-mi venea să crăp laptopul de draci când am văzut trailer-ul de la Honey 2 !? Ce naiba măi, chiar îmi plăcuse filmul ăla, iar ăştia au venit şi l-au transformat într-un alt film gen Step Up. Nu, nu, nu…refuz aşa ceva. Şi nu e ăsta singurul caz. Au mai făcut şi o prostie de film Titanic 2 gen, sau nici nu stiu cum i-au zis. Prost tare, prost, prost, prost, enervant de prost… Ca să nu mai zic de o tonă de desene animate, care nu m-au făcut decât să dau fuga la casetele video din copilărie cu producţiile Walt Disney adevărate, care chiar transmiteau un mesaj frumos, şi care te țineau țintuit în faţa Tv-ului până ţi se întorceau părinții.

Sunt de-a dreptul dezamăgită. Ăştia scot producţii pe bandă, dar uită să mai pună farmec şi originalitate în ele…

Anunțuri

In vino veritas. Despre oameni asa cum sunt ei…Part 1


Reflectiile despre om au oscilat intotdeauna intre inaltarea si injosirea sa, intre caracterul pamantesc si cel ceresc al naturii sale – sau, altfel spus , intre orizontalitatea naturala si verticalitatea spirituala a destinului sau, intre gandul pesimist catastrofic al mortii si dorul de dezmarginire si nemurire. Unii s-au orientat catre nimicnicia si vremelnicia acestuia – „pamant esti si in pamant te vei intoarce”,in timp ce  altii au spus ca „oamenii sunt visul unei umbre”. Cel putin asta mi-au „spus” cartile, asa au fost proiectati oamenii din ele, purtand pe coloane vertebrale de simboluri grafice , calitati si defecte, care datorita frumusetii redarii si-au pierdut din impactul initial intentionat. Apreciez o carte bine scrisa, apreciez replicile mai taioase ca o lama, cuvintele care mangaie fara maini, silabele mai fine si mai dulci ca mierea, dar cand vine vorba de oameni, toate astea nu mai au valoare; ii vreau asa cum sunt, asa cum m-au ranit, asa cum m-au tradat, asa cum i-am parasit, asa cum i-am iubit.

E aproape ora 1 dimineata. Nu am somn, nu am stare, nu am moralitate, nu am mila. Eu nu vreau sa vorbesc despre oameni cum vorbesc scriitorii adevarati. Pentru ca nu sunt asa ceva,si nici macar  nu am gandit asta. Pur si simplu vreau sa vorbesc despre oameni asa cum ati fi vrut sa vorbiti si voi, dar nu ati avut curaj. Sa vorbesc pe limba sufletului tuturor, sa ma inteleaga fiecare bataie de inima, si la fiecare cuvant sa tresara ca la explozia unei bombe cu ceas.  Sa vorbesc ca si cum dupa ce-mi vars sufletul aici, in fata voastra, mor instantaneu, fara  sa mai aud vreo explicatie, vreo scuza, vreun regret… De ce?! Am spus-o deja, e aproape ora 1 dimineata, vi se pare ca as mai avea rabdare cu vreunul din voi?

Poate de vina e vinul…

Si asta nu e o scuza. E o realitate. E al treilea pahar ce ma priveste cu ochi goi, iar asta imi aduce aminte de o alta pereche de ochi la fel de goala. Dar nu mi-e dor de ea, ca dorul doare, si decat sa doara , mai bine sa moara  in urmatorul pahar. Toti vorbesc, rad in jurul meu;  si eu fac la fel, dar spre deosebire de ei, eu sunt cu mult mai departe, si ii privesc din exteriorul interiorului meu. Ii vad asa cum sunt ei, si rad de ceea ce incearca sa para, rad de ceea ce pana si eu incerc sa fiu. Cu cat ei stiu mai putin, cu atat mai bine.

Ma intreb ce s-ar intampla, ce as schimba, ce lumi as cutremura, ce iluzii as spulbera, daca as vorbi despre fiecare din voi, cei  pe care va cunosc, asa cum sunteti. Daca as da pe fata cartile, daca v-as demasca, daca v-as deconstrui, daca v-as invita la o piesa de teatru, iar drama sau comedia sa fiti chiar voi, voi cu toata viata voastra. Cum ar fi oare? Iar odata cu voi sa ma distrug si eu, cu toate zidurile mele, sa fiu asa cum am fost mereu si sa aveti o surpriza: ca nimic nu e schimbat … Da, am ascuns lucruri, da m-am comportat copilareste, da am facut sacrificii tampite, da am ratat ocazii, da m-am ridicat si am ras cu durere in suflet, dar nu am schimbat niciodata ce ma caracterizeaza, ceea ce ma defineste, ceea ce pe rand ati remarcat, apreciat, iubit, calcat in picioare . Acum am ajuns aici.  Cel care m-a descoperit acum 4 ani, care m-a pierdut acum 2 ani, si care m-a regasit de curand, m-a recunoscut si asta gratie faptului  ca am ramas la fel.  Si el e numai unul din zecile de persoane care au reaparut in viata mea parca de nicaieri.

Cum vorbim despre oamenii din viata noastra? Asa cum sunt ei…Stau turceste, asa, cum voi, oamenii din viata mea stiti probabil asta, si ma uit ca mi-ati lasat semne oriunde mi-as plimba privirea. Tu, baiatul innebunit dupa bani, faima si distractii care dau dependenta, mi-ai lasat niste urme de teama pe corp: sunt negre, ca niste gheare ce ma sufoca. Tu, fata cu par portocaliu si pasiune pentru vacute, tu mi-ai scurs dulceata prieteniei in sange: tot ce e legat de prietenie adevarata, de bunatate, de sprijin, ma duce instantaneu cu gandul la tine. Tu, soldatul razboiului interior, tu esti cel care mi-a aparat spatele intotdeauna, tu esti un ingerul, care in loc de  aripi poarta arma si e imbracat in uniforma militara. Voi, restul, care m-ati facut sa imi ingros platosa de piele, care m-ati fortat sa zambesc cu teama zilei de maine, care m-ati consumat nesatui pana la ultima lacrima, din cauza carora mi-e frica de imbratisari si batai sincron de inima  mai tare decat de moarte, voi sunteti doar o gramada fara contur, fara fete, fara amintiri. Aceiasi oameni cu suflete mici, si lipsuri cenusii mari, limitati atat sentimental cat si intelectual, si cu o teama de a depasi limita existentei de parca v-ar aresta politia pentru depasirea vitezei regulamentare de maturizare si trezire la realitate… Voi toti la un loc, mi-ati lasat lucruri de care s-a ales si se va alege praful. Voi nu traiti in mine decat prin ceea ce lasati in urma. Eu v-am lasat tot ce-am insemnat eu,toate trairile pe care nimeni nu s-a mai incumetat sa vi le  ofere,  sentimentul ca sunteti cineva dus pana la extrem, si ca din milioanele de oameni voi sunteti speciali prin simplul fapt ca unei persoane ii sunteti necesari mai mult ca orice. Ma inselam, intre timp am descoperit ca pe langa voi mai exista ceva si mai important: oxigenul…

Nu v-a spus nimeni ca traiti atata timp cat amintirea voastra e pastrata vie? Pe a voastra am ucis-o. Trebuia. Eram eu sau ea, iar una dintre noi trebuia sa moara. De data asta nu m-am mai gandit mai intai la voi, ci la mine. Credeti ca sunt egoista? Inseamna ca am atins rezultatul asteptat, doar am invatat de la cei mai buni…

To be continued 🙂

Witty lazy afternoon music.

Vorbisem cu ceva timp in urma ca o sa postez toate melodiile pe care le stiu/le-am ascultat candva/ peste care dau si care au acel ceva, care se remarca fie prin linie melodica, fie prin puterea unor versuri de exceptie. Acesta este un alt cantec pe care l-am descoperit de curand, si ale carui versuri, sunt convinsa, ca nu au o insemnatate numai pentru mine 🙂

Enjoy your witty lazy afternoon music !

No I can’t take one more step towards you
Cause all that’s waiting is regret
And don’t you know I’m not your ghost anymore
You lost the love I loved the most

I learned to live half alive
And now you want me one more time

And who do you think you are
Running around leaving scars
Collecting your jar of hearts
And tearing love apart
You’re gonna catch a cold
From the ice inside your soul
So don’t come back for me
Who do you think you are

I hear you’re asking all around
If I am anywhere to be found
But I have grown too strong
To ever fall back in your arms

I learned to live half alive
And now you want me one more time

And who do you think you are
Running around leaving scars
Collecting your jar of hearts
And tearing love apart
You’re gonna catch a cold
From the ice inside your soul
So don’t come back for me
Who do you think you are

And it took so long just to feel alright
Remember how to put back the light in my eyes
I wish I would have missed the first time that we kissed
Cause you broke all your promises
And now you’re back
You don’t get to get me back

And who do you think you are
Running around leaving scars
Collecting your jar of hearts
And tearing love apart
You’re gonna catch a cold
From the ice inside your soul
Don’t come back for me
Don’t come back at all

And who do you think you are
Running around leaving scars
Collecting your jar of hearts
And tearing love apart
You’re gonna catch a cold
From the ice inside your soul
Don’t come back for me
Don’t come back at all

Who do you think you are
Who do you think you are
Who do you think you are

Da, asa ziceam si eu 😉

Portrete.Part 1

DEZAMAGIREA.

Dezamagirea e o femeie pe jumatate tanara si pe jumatate batrana, care plange cu lacrimi de copil si saruta cu gura unei amante profesioniste.

– Ea nu zambeste aproape niciodata, dar cand totusi se intampla, o face cu un singur colt al buzei.
– Ea nu respira tot timpul, numai ziua…noaptea moare putin sufocata. Celalalt plaman i-a fost distrus de nicotina certurilor la o cafea.
– Ea nu te mai iubeste din toata inima, jumatate i-ai smuls-o si ai tarat-o dupa tine cand ai plecat. Cealalta jumatate e numai a ei.
– Ea nu tine pe nimeni in brate. Nu are decat un brat, celalalt s-a atrofiat sub degetele tale.
– Ea nu te obliga, te lasa doar sa faci alegerile gresite.
– Ea nu te aude, nu te vede, nu te simte. Nici nu are cum. Tu esti plecat la bodega din colt, iar aburii egoismului pun ceata pe promisiuni.
– Ea nu e singura. Creste in doi.
– Ea nu tace. Repeta obsesiv : ” E doar un vis urat !”

Dezamagirea e o femeie cu obraz alb-negru care fumeaza mult si-si scrumeaza esecurile in cani de cafea. Ea nu doarme, nu iarta, doar aduna goluri in stomac si colectioneaza molii mancatoare de amintiri. Se imbraca in catifea, poarta perle, si-si tine parul ciufulit. Uraste machiajul pentru ca ii omoara cearcanele si iubeste ceasurile ramase in urma pentru ca o fac sa uite de tine.

Cand doare…

Sunt constienta de doua lucruri:

1.doare.

2.cu cat voi vorbi mai mult despre asta,cu atat sentimentul isi va pierde din intensitate.

 

Cand doare, trebuie sa scrii in acelasi mod in care si durerea actioneaza: scurt si transant.Fara sa respiri.Pur si simplu sa traznesti, sa sochezi, sa aprinzi foc fara scanteie.Cand doare,nu te gandesti decat la asta si oricat de ciudat ar parea,tot durerea e cea care dupa ce ca aproape te-a omorat,te ia de par,te scutura bine,te motiveaza si te si baga la reanimare.Cand doare,nu doare intr-un singur loc,asta e o certitudine.Cand doare,inseamna ca e mult prea tarziu si oricat de mult ti-ai dori sa indrepti lucrurile,nu vei reusi niciodata.

Poate doar sa te amagesti…sau sa fii amagit.

Oamenii ranesc,atat fizic cat si sufleteste,iar de cele mai multe ori cei de la care  te astepti mai putin,sunt primii care o fac.Asta e pedeapsa pe care o primim pentru ca asezam unii oameni pe un piedestal pe care nu-l merita,pentru ca le oferim un anumit grad de incredere pentru care n-au muncit o secunda in viata lor,pentru ca nu am pedepsit cand trebuia si am ales sa iertam mult prea usor.E o regula simpla,pe care recunosc umila ca nu am aplicat-o.

Ori iti controlezi haosul,ori el te controleaza pe tine.Ori tu,ori el.E simplu.E egoist.Dar e supravietuire…

Brown_Eyed_Woman___by_VisionPhotography

Se spune ca orice lucru mic iti tradeaza caracterul:incepand de la cana din care bei cafea,pana la modul in care oferi un ajutor.Totul vorbeste despre tine,iar in cazul tau nu pot sa zic decat:prefacatorie putrezita pe dinauntru,ignoranta,superficialitate si lipsa…de foarte multe lucruri.Ranesti,distrugi si ai pretentia ca totul sa fie ca inainte,dar nu are cum sa mai fie.Pentru ca doare…

Ti-e teama de mine,cum imi e mie teama de palmele tale,de vorbele pe care le scuipi atunci cand mintea iti e plecata.Fizic nu te-as putea rani,nu as avea puterea,dar neputinta pe care o vad in ochii tai atunci cand simti ca ma pierzi,ma face sa cred ca sunt cu mult mai puternica decat tine.Ti-e teama ca m-as putea razbuna,desi niciodata nu am facut-o.Ti-e teama ca as putea sa plec cu usurinta pentru toate cate mi le-ai facut,si ti-e teama pentru ca spatele meu intors orgoliului tau,doare mai tare ca palmele de la tine.Ti-e frica de mine,dar mai mult de inchipuirile tale.Ti-e atat de teama de ce as putea face,incat in mintea ta chiar le dai suflu real si ma pedepsesti pentru tot ce nu as putea sa pun la cale vreodata,dar in care tu crezi cu atata tarie(bolnava,as spune)…

Imi ceri apoi sa raman,sa fiu la fel,sa fiu perfecta pentru un om imperfect.Dar nu te intrebi,oare,daca eu imi doresc asta?

Cand se strange latul in jurul gatului e mai bine sa nu te zbati,asa eviti sa mori ca prostul.Mai bine astepti.

Iar eu astept,pentru ca in curand o sa vezi si tu cum e cand doare…

Nicio minune nu tine mai mult de trei zile.Concluzii la sfarsitul lor!

Multora dintre lucrurile pe care le fac nu le mai gasesc rostul si totusi continui… mi-e frica sa ma despart de ele, sa renunt pur si simplu, desi stiu foarte bine ca ma indrept catre nicaieri. De cate ori am incercat sa-mi pun ordine in viata, in ganduri, in sentimente sau in amintiri m-a inghitit haosul. Prezentul si trecutul se amesteca, regretele tarzii si neputintele actuale ma cuprind si imi dau o stare de furie si atunci ma apuc sa fac curatenie. E un impuls aproape inconstient al nevoii interioare de a face ordine, de a aseza toate lucrurile la locul lor, redandu-mi sentimentul de siguranta, ca si cum m-as pune la adapost de lumea exterioara aflata in permanenta miscare si dezordine.
……………………………………………………………………………………………….
Incerc sa stapanesc ceea ce se intampla in viata mea dar e clar ca lucrul asta ma depaseste.

Jurnal amar

 

Stiu ca e in natura noastra sa ne privim spatiul existential intr-un mod restrans,cu noi in centru,noi fiind tinta gandului tuturor oamenilor pe care ii cunoastem, dar aceasta galaxie pe care o construim e una grotesc de diforma si ireala.

De aia asa zisul scriitor modern scrie la persoana intai,singular.E greu sa scrii la persoana a treia singular.Ca pe vremuri.Ai nevoie de mai multe cunostinte decat orizontul propriei persoane.Trist.Poti pasi pentru un timp peste gardul limitarii tale provinciale si mai arunca o privire catre orizont,catre nemarginire.Multumesc.Apreciem.Unii sunt cam aroganti pentru niste fatalai,nu stiu,nu am inteles niciodata de ce.Probabil ne-am ales ca oamenii din jur sa ne serveasca ce vrem sa auzim?

Hate_Valentine_by_dariusmanihuruk
In ochii mei cel mai condamnabil este acel om constient de capacitatea sa,acela care nu face nimic pentru a oferi siesi si tuturor ceilalti o alta alternativa,o mai buna definitie si constructie a tot ce este si ce nu este.Si ne miram si scriem despre ororile devenite rutina insa noi le impingem sa existe.Patetic.Ca sa ma intelegi pe mine,trebuie sa filtrezi totul in mediul tau.Oare e recomandabil?Sa imi patezi amintirea in asa fel?Sa ma alterezi si modelezi dupa bunul plac,desi eu si acum ma impotrivesc? Niciodata nu o sa ma consider valoroasa tie.Nu as vrea,mai ales ca stiu ce consideri tu a fi de pretuit.

Nu o sa am de gand sa imi prostituez idealurile cu o viata de cacat.Sa se consemneze undeva.Parca scopul nostru era sa ne atenuam din greseli,din caderi,din esecuri.Ce dracu s-a ales de toate?

Un citat din Constantin Noica(pentru cei interesati recomand :Jurnal de idei):

“Toata viata noastra morala incape aici:intre fiul risipitor si fratele lui.Ne pierdem si ne caim;sau ne pastram si ne impietrim inima.E rau sa nu asculti.Dar e la fel de rau sa stii sa asculti si sa tii minte.”

Oare chiar vreau?Sa fiu completata de ceva ce condamn?

Cum simti si mai ales cu ce simti cand simti?

Senzatia…

Nu vi s-a intamplat niciodata sa va intrebati ce e o senzatie?Ce o defineste?Cand stim ca a inceput si cand ca s-a terminat?Mie mi s-a intamplat de foarte multe ori sa ma opresc din activitatea pe care o aveam la un moment dat si sa ma analizez:eram doctor si pacient in acelasi timp,imi puneam diagnostice si urmam tratamente,urmaream simptome si incercam sa gasesc explicatii.La scurt timp doctorul si-a dat demisia,si-a injurat pacientul si a plecat in vacanta.Innebunise…si asta pentru ca simturile pacientului nu functionau deloc cum ar fi trebuit de fapt,totul era cuprins de haos,nu mai exista remediu.

Eu stiu cum si mai ales cu ce simte pacientul cand simte.Nu cred ca suferinta lui e incurabila;exista un tratament,doar ca trebuie folosit intr-un mod mai putin conventional.Simturile lui doar si-au pierdut busola,nu mai sunt caracteristice organelor carora ar fi trebuit sa le apartina.Spre exemplu,astazi a simtit dezamagirea,dar nu in suflet,ci pe limba:avea un gust amar si parca era fierbinte.La primul contact cu aceasta pacientul a scuipat-o in canita de alaturi.

In_dreamland_by_Juchise

Acum doua zile pacientul se plangea de dor,nici de aceasta data in suflet,ci in stomac.I-am sugerat o cana calda de lapte cu miere.In mai putin de o ora durerea trecuse.Pacientul a fost multumit.In urma cu cateva nopti m-a sunat sa-mi spuna ca sufera de insomnii,si ca varful stiloului il doare tare din cauza asta.Se poate observa aceasta acuta durere provocata de insomnii la nivelul paginilor scrise;acestea prezinta plagi provocate in urma unui traumatism sentimental.I-am sugerat sa schimbe numele fericirii,poate observa ameliorari.Si asa a si facut:de atunci si pana acum fericirea e formata din 4 litere,fiecare litera reprezentand „un ceva” particular al acestei noi fericiri.G-RIJA,A-TENTIE,B-UNATATE,I-UBIRE.Iar pe langa acestea,cu multe altele,de care mi-a zis sa va povestesc alta data.

Uneori pacientul se plange ca viseaza ba in sunete muzicale,ba in cuvinte rotunde sau taioase,ba in culori si imagini,ba in lumini si umbre.Nu am stiut ce sa-i spun,doar i-am sugerat sa se debranseze de la visele astea ciudate.Asa nimeni nu o sa-l mai alimenteze cu ceva care ii face rau;ba mai mult pentru care trebuie sa plateasca facturi in fiecare dimineata.

Am un sentiment de teama,pentru ca am impresia ca pacientul meu se infometeaza:in fiecare zi ii aud inima cum „zghiortaie” de iubire.L-am certat…i-am spus sa nu ii fie teama,si sa manance cu pofta din ea,are 0% grasimi si o infinitate de vitamine si minerale.Ea te tine in viata….Zilele astea trebui sa am grija de el,sa vad daca m-a ascultat.Pana acum sfaturile mele au dat roade,am reusit sa transform incurabilul in curabil,si asta fara sa mai platesc o caruta de bani doctorului nebun.

Eu stiu cum si mai ales cu ce simte pacientul meu cand simte.Va intrebati de unde?
Stiu,pentru ca pacientul…sunt Eu.

Dragoste la prima imbratisare.Reloaded!

Azi a intrat cineva pe mine pe mess si m-a intrebat putin indignat „ca ce inseamna dom’le dragoste la prima imbratisare”?Nu i-am dat inca un raspuns,i-am zis doar ca o sa explic pe blog si toata lumea o sa inteleaga.66

Nu sunt si nici nu am fost vreodata genul care vaneaza baieti „frumosi”,”cul”,”tru”,ci dimpotriva,intotdeauna am cautat sa am langa mine oameni carora le pasa,sau cel putin „arata” ca le pasa de tot ceea ce tine de mine.Uneori miscarea facuta a avut o bruma de noroc,iar alteori s-a dovedit a fii un fiasco total.Indiferent de modul in care piesele s-au aranjat in jocul lor,mi-au placut baietii cu acel „je ne sais quoi”,baietii de care prietenele mele uneori se indoiau,baietii care erau considerati de altii ciudati,sau pur si simplu care aveau ceva al lor caracteristic,ca nota de baza a unui parfum pe care il alegi din zeci de alte miresme.

Nu am fost innebunita dupa buza carnoase,nici dupa bicepsi si tricepsi lucrati,nici dupa freze ciudate,nici dupa hainele pe care le purtau,nici dupa expresii si ticuri verbale de smecheras,nici dupa stiluri de viata gen „gangsta-rap”.Erau ca si cum n-ar fi fost.Pe mine,ca pe „neoama”,m-au atras lucrurile mai simple:nu buzele,ci felul cum ma simteam cand ma saruta,nu bratele,ci caldura si siguranta pe care mi-o ofereau ele,nu styling-ul,ci parul ala ciufulit de dimineata,nu hainele,ci pieptul lor moale dicolo de care ticaia ceasul vital,nu expresiile de smecher,ci vorbele calde si „te iubescu-urile”sincere,nu stilurile de viata la limita,ci linistea si calmitatea unei duminici petrecuta lenes in pat.

Nu m-am indragostit niciodata de ce-mi oferea privirea,doar de ceea ce-mi ofereau celelalte simturi.Ce inseamna dragoste la prima imbratisare?E momentul ala in care iti dai seama ca incapi perfect in bratele unei persoane cu care credeai ca nu o sa ai niciodata,nimic in comun.Momentul in care iti dai seama ca nu trebuie sa te chinui sa respiri cand el te strange in brate,ca doar prin simpla ridicare pe varfuri ajungi sa-i simti respiratia.Nu m-am indragostit de brate,privire,cap,trup,ci de simpla idee a unei imbratisari.

Ar trebui sa nu mai iau in calcul teoria mea cu „ii pasa de mine”.Ar trebui sa o mototolesc si sa o arunc la cosul de gunoi.Oamenii sunt niste actori mult prea talentati…

Omu’ bun si omu’ rau…

Nu de putine ori parintii mei m-au sfatuit sa nu am incredere in nimeni,poate doar in mine…insa si asta e cu dus si intors pentru ca de multe ori  spun ca fac un lucru si de fapt fac un altul.Rareori i-am ascultat pentru ca din perspectiva mea se inselau,si chiar daca totusi in final imi dadeam seama ca aveau dreptate,ma consolam cu gandul ca am invatat din greselile mele si ca „a2a oara n-o mai fac”!.Desi uneori mi s-a demonstrat ca nu toti oamenii iti sunt prieteni si nu toti or sa te ajute atunci cand ai o problema, eu am continuat sa cred ca lumea nu este chiar atat de rea..si poate toti au avut o scuza buna pentru ceea ce s-a intamplat.

Sunt(sau eram)caracterizata de o anumita naivitate,in sensul ca daca cunosc un om si-l plac si simt ca avem puncte in comun, brusc am senzatia ca acel om imi va deveni foarte bun prieten, capat incredere in el si neintemeiat afirm cu tarie ca acel om nu-mi va face niciodata nimic rau, pentru ca mi-am dat seama ca este o persoana de treaba.Doamne cat aveam sa ma insel…Nu vreau acum sa generalizez si sa spun ca,da,toti oamenii sunt rai,dar cred ca ar trebui sa ma trezesc totusi putin la realitate si sa inteleg ca nu toti oamenii imi impartasesc aceeasi gandire,si ca poate au alte interese,pe care daca vor sa le atinga pot sa ma calce in picioare pentru ca nu suntem prieteni.

Acum citez o printesa in viata:

„Dar stati linistiti…pentru ca sa stiti ca sunt persoane care-ti sunt si foarte buni prieteni, sunt persoane de la care nu te-ai astepta niciodata sa-ti faca ceva rau…si totusi iti fac. Nu inteleg exact de ce, poate imi spuneti voi, pentru ca pentru mine unele lucruri sunt lasate undeva „in intuneric”. Probabil isi spun ca tu i-ai accepta oricum, chiar daca nu inceteaza sa faca glume proaste, sa te minta, sa-ti ascunda lucruri, sa nu te ia niciodata in serios, sa nu te lase sa termini ce ai de spus si adevarul este ca poate chiar i-ai lasat mult timp sa-ti faca lucrurile astea, fara sa iei nici o masura, doar sperand ca „o sa se schimbe” sau „cu mine o sa fie altfel”. Si sunt nervoasa, dezamagita, furioasa, trista, pentru ca lumea chiar este rea!!! Da, lumea este rea! Poate si eu sunt, dar involuntar, pentru ca nu as face niciodata rau intentionat unui prieten, nu m-as razbuna doar ca sa-i demonstrez ceva..si nu as face lucrurile astea nici macar unui om care-l cunosc de 5 zile. Insa am cunoscut oameni care exact asa sunt: se razbuna ca sa-ti arate ca „si ei pot”, in momentul in care ai o parere diferita de a lor iti spun sa taci sau te ameninta ca daca mai spui ceva, ei o sa spuna lucruri de 100 de ori mai rele, doar asa de-al dracu, isi bat joc de tine cand tu incerci sa fii serios.”

Da,oamenii sunt rai si desi tu incerci sa fii bun cu ei in speranta ca acel bine ti se va intoarce,nu se intampla absolut nimic.Poti sa te dai tu si de 3 ori peste cap ca tot nu ii vei putea schimba sub nicio forma.Exista tipuri si tipuri de oameni:oameni de la care astepti o mana pe umar atunci cand esti trist,dar care nu ti-o ofera niciodata si iti spun ca exagerezi,oameni de la care astepti o imbratisare cand dormi noaptea si ti-e frig,dar care se intorc cu spatele la tine si trag toata patura peste ei,oameni de la care astepti sustinere,dar de la care nu primesti decat rasete de sfidare.

Oamenii sunt rai,oamenii sunt buni.Oamenii nu sunt perfecti.

Concluziile uneia care nu se invata minte niciodata?

1.Ascultati-va parintii.Uneori e mai bine sa inveti din greselile altora si nu din ale tale.

2.Nimanui nu-i pasa de tine.Daca tu nu faci ceva pentru tine,cine altcineva crezi ca o s-o faca?

3.Niciodata nu ma invat minte,cred ca d-aia le tot dau o sansa 🙂

Atunci…acum!

Traim intr-o societate in care valorile morale se schimba parca de la ora la ora,si suntem fortati ca de multe ori sa folosim replica„Atunci……,acum….”.Pe unii ii judecam din cauza asta si le atasam eticheta de „comunisti”,insa cred ca nu peste mult timp vom deveni si noi „comunistii” celor ce vor veni.Probabil nu e prima oara cand se vorbeste despre aspectul acesta,dar ceea ce m-a determinat sa vorbesc acum si asa despre asta sunt de fapt niste documente pe care le-am gasit in timp ce cautam in biblioteca unei scoli niste state de plata si rapoarte financiare pentru registrele pe care trebuia sa le aduc la birou.

Niste simple hartii mi-au vorbit despre oamenii de acum aproape 90 de ani,mai mult decat ar fi putut,in realitate,o persoana.Am sa atasez si niste fotografii ale documentelor pe care le-am gasit,insa numai o parte.De restul am sa va vorbesc eu.090814_102207


090814_093238

Atunci oamenii aveau mai multa rabdare,erau mai atenti la detalii si inca mai trimiteau scrisori de dragoste,scrise de mana,cu o caligrafie impresionanta.Asta da dovada de minutiozitate,dedicatie,atentie si respect.Acum oamenii nu mai au rabdare sa asculte,sa inteleaga,renunta pur si simplu.Acum oamenii nu mai trimit scrisori de dragoste prin posta,ci doar sms-uri,e-mailuri,avand uneori un caracter atat de impersonal ca ti se face rau….sa nu mai spunem de lipsa de originalitate.Acum oamenii au uitat ce e aia respect,ce inseamna traditia si ce inseamna mai ales pastrarea ei.

Atunci oamenii erau mai sinceri si sa va zic de ce.Am gasit un document in care o angajata a scolii isi spunea of-ul cu o sinceritate,care,va spun drept ca m-a marcat.Se pare ca nu avea o situatie materiala tocmai buna acasa,si iarna fiind avea nevoie de lemne…lemne pe care uneori le mai lua de la scoala.Cei superiori ei,se pare,ca ii cereau adeseori sa intretina perdelele,sa le spele,sa curete diverse fete de masa,sa spele multe alte lucruri,cand ea acasa nu avea nici macar cu ce sa se incalzeasca d-apoi sa mai faca toate astea.Asa ca angajata a ales sa mai foloseasca din lemnele ce se aflau in curtea scolii,aduse pentru incalzirea elevilor.La un moment dat aceasta a fost sanctionata,drept pentru care face o plangere lunga si pune practic punctul pe „i”:Prin prezenta,specific ca nu voi mai lua lemne din curtea scolii,dar nici nu voi mai spala perdelele,fetele de masa,podelele si nu voi mai curata mobilierul pe care domnii invatatori mi le cer sa le fac”.Mi se pare foarte corect.Bine,dumneaei scrisese altfel acolo,nu-mi mai aduc aminte cuvant cu cuvant,dar asta era ideea.M-a bufnit rasul si m-am gandit:”Cati oameni mai sunt asa sinceri in ziua de azi in documente cat de cat oficiale?”.Acum lumea isi ascunde adevaratele intentii dupa expresii pompoase,se vor „diplomati”,cand „diplomati” nici la degetul mic nu sunt.Ne credem mai educati,mai manierati,mai avansati cand vine vorba de asta,dar cred ca suntem de fapt doar la suprafata,pentru ca in realitate suntem cu mult sub nivelul la care ne consideram ca ne aflam.

Atunci oamenii erau altfel,poate cu mai putina pregatire academica,dar cu mai multa pregatire de viata.Stiau mai multe despre cum sa fii om,cu siguranta mai multe decat cei din ziua de azi,stiau sa respecte,sa spuna verde-n fata,sa lupte pentru tara,sa urmeze traditii,sa aiba frica de Dumnezeu,sa fie mai buni,sa fie mai sanatosi,sa se bucure mai mult de natura si tot ce-i inconjoara.Acum ne bagam organu’ in fiecare lucru cu care nu suntem de acord si mergem ca niste ignoranti mai departe.Apoi ne tot lamentam ca”Vaii,in ce tara traim!”.Mda…sa fim seriosi.

Si apropo de atunci si acum,niste versuri dintr-o melodie de-a lui Vescan.Mi se pare ca a surprins esentialul:
Atunci omul era om,acum omul e caine
Atunci nu profitau toti,se stia de rusine
Atunci femeile se bucurau pt o floare
Acum se bucura daca le duci pe banii tai la mare
Si e mare lacomia si invidia de azi
Nu simti o mana pe umar doar daca te ajuta sa cazi
Atunci puteai sa ai mai mult de 3-4 fratzi
Acum sub fetze zambitoare stau bulangii mascatzi
Acum copii de 12 ani se plang cat le e de greu
Si`tzi rad in fatza daca zici ca exista d`zeu
Nu respecta nimik,au lumea lor virtuala
Cu capu`n plasma nu stiu nici daca ploua afara
Si ce le pasa lor,de ce e bine si ce nu
Cat timp au calculator mai bomba ca a lu` vecinu
Atunci visul unui pusti era un mountain bike
Acum e sa ajunga cel mai bun la counter strike

Vescan:
Atunci stiam ce e iubirea fara sa citim in Dex
Acum nu se mai face dragoste,se face doar sex
Atunci erai sarac respectat pt ce`ai in cap
Acum vezi respect doar daca iesi din casa lu` Tziriac
Atunci oamenii faceau si vorbeau doar dupa
Acum vorbesc si cand tre sa faca se fac ca uita
Atunci gaseai compasiune,intelegere
Acum pactul cu diavolul e cea mai buna alegere
Inca ma mir ca prostu de ce poate face banu
Atunci eram egali toti nu prea conta buzunaru
Acum femeile aleg barbatii dupa vile
Si li se pare demodat sa mai ramana virgine
Totul s`a schimbat,stam intre curve si hotzi
Ca sa rezistam vii suntem mai reci ca niste morti
Si ar mai fi de zis multe,mult,mult prea multe
Dar prefer sa inchei,oricum nimeni n`o s`asculte.

Trist,dar adevarat,nu?