Cand doare…

Sunt constienta de doua lucruri:

1.doare.

2.cu cat voi vorbi mai mult despre asta,cu atat sentimentul isi va pierde din intensitate.

 

Cand doare, trebuie sa scrii in acelasi mod in care si durerea actioneaza: scurt si transant.Fara sa respiri.Pur si simplu sa traznesti, sa sochezi, sa aprinzi foc fara scanteie.Cand doare,nu te gandesti decat la asta si oricat de ciudat ar parea,tot durerea e cea care dupa ce ca aproape te-a omorat,te ia de par,te scutura bine,te motiveaza si te si baga la reanimare.Cand doare,nu doare intr-un singur loc,asta e o certitudine.Cand doare,inseamna ca e mult prea tarziu si oricat de mult ti-ai dori sa indrepti lucrurile,nu vei reusi niciodata.

Poate doar sa te amagesti…sau sa fii amagit.

Oamenii ranesc,atat fizic cat si sufleteste,iar de cele mai multe ori cei de la care  te astepti mai putin,sunt primii care o fac.Asta e pedeapsa pe care o primim pentru ca asezam unii oameni pe un piedestal pe care nu-l merita,pentru ca le oferim un anumit grad de incredere pentru care n-au muncit o secunda in viata lor,pentru ca nu am pedepsit cand trebuia si am ales sa iertam mult prea usor.E o regula simpla,pe care recunosc umila ca nu am aplicat-o.

Ori iti controlezi haosul,ori el te controleaza pe tine.Ori tu,ori el.E simplu.E egoist.Dar e supravietuire…

Brown_Eyed_Woman___by_VisionPhotography

Se spune ca orice lucru mic iti tradeaza caracterul:incepand de la cana din care bei cafea,pana la modul in care oferi un ajutor.Totul vorbeste despre tine,iar in cazul tau nu pot sa zic decat:prefacatorie putrezita pe dinauntru,ignoranta,superficialitate si lipsa…de foarte multe lucruri.Ranesti,distrugi si ai pretentia ca totul sa fie ca inainte,dar nu are cum sa mai fie.Pentru ca doare…

Ti-e teama de mine,cum imi e mie teama de palmele tale,de vorbele pe care le scuipi atunci cand mintea iti e plecata.Fizic nu te-as putea rani,nu as avea puterea,dar neputinta pe care o vad in ochii tai atunci cand simti ca ma pierzi,ma face sa cred ca sunt cu mult mai puternica decat tine.Ti-e teama ca m-as putea razbuna,desi niciodata nu am facut-o.Ti-e teama ca as putea sa plec cu usurinta pentru toate cate mi le-ai facut,si ti-e teama pentru ca spatele meu intors orgoliului tau,doare mai tare ca palmele de la tine.Ti-e frica de mine,dar mai mult de inchipuirile tale.Ti-e atat de teama de ce as putea face,incat in mintea ta chiar le dai suflu real si ma pedepsesti pentru tot ce nu as putea sa pun la cale vreodata,dar in care tu crezi cu atata tarie(bolnava,as spune)…

Imi ceri apoi sa raman,sa fiu la fel,sa fiu perfecta pentru un om imperfect.Dar nu te intrebi,oare,daca eu imi doresc asta?

Cand se strange latul in jurul gatului e mai bine sa nu te zbati,asa eviti sa mori ca prostul.Mai bine astepti.

Iar eu astept,pentru ca in curand o sa vezi si tu cum e cand doare…

Anunțuri

Nicio minune nu tine mai mult de trei zile.Concluzii la sfarsitul lor!

Multora dintre lucrurile pe care le fac nu le mai gasesc rostul si totusi continui… mi-e frica sa ma despart de ele, sa renunt pur si simplu, desi stiu foarte bine ca ma indrept catre nicaieri. De cate ori am incercat sa-mi pun ordine in viata, in ganduri, in sentimente sau in amintiri m-a inghitit haosul. Prezentul si trecutul se amesteca, regretele tarzii si neputintele actuale ma cuprind si imi dau o stare de furie si atunci ma apuc sa fac curatenie. E un impuls aproape inconstient al nevoii interioare de a face ordine, de a aseza toate lucrurile la locul lor, redandu-mi sentimentul de siguranta, ca si cum m-as pune la adapost de lumea exterioara aflata in permanenta miscare si dezordine.
……………………………………………………………………………………………….
Incerc sa stapanesc ceea ce se intampla in viata mea dar e clar ca lucrul asta ma depaseste.

Jurnal amar

 

Stiu ca e in natura noastra sa ne privim spatiul existential intr-un mod restrans,cu noi in centru,noi fiind tinta gandului tuturor oamenilor pe care ii cunoastem, dar aceasta galaxie pe care o construim e una grotesc de diforma si ireala.

De aia asa zisul scriitor modern scrie la persoana intai,singular.E greu sa scrii la persoana a treia singular.Ca pe vremuri.Ai nevoie de mai multe cunostinte decat orizontul propriei persoane.Trist.Poti pasi pentru un timp peste gardul limitarii tale provinciale si mai arunca o privire catre orizont,catre nemarginire.Multumesc.Apreciem.Unii sunt cam aroganti pentru niste fatalai,nu stiu,nu am inteles niciodata de ce.Probabil ne-am ales ca oamenii din jur sa ne serveasca ce vrem sa auzim?

Hate_Valentine_by_dariusmanihuruk
In ochii mei cel mai condamnabil este acel om constient de capacitatea sa,acela care nu face nimic pentru a oferi siesi si tuturor ceilalti o alta alternativa,o mai buna definitie si constructie a tot ce este si ce nu este.Si ne miram si scriem despre ororile devenite rutina insa noi le impingem sa existe.Patetic.Ca sa ma intelegi pe mine,trebuie sa filtrezi totul in mediul tau.Oare e recomandabil?Sa imi patezi amintirea in asa fel?Sa ma alterezi si modelezi dupa bunul plac,desi eu si acum ma impotrivesc? Niciodata nu o sa ma consider valoroasa tie.Nu as vrea,mai ales ca stiu ce consideri tu a fi de pretuit.

Nu o sa am de gand sa imi prostituez idealurile cu o viata de cacat.Sa se consemneze undeva.Parca scopul nostru era sa ne atenuam din greseli,din caderi,din esecuri.Ce dracu s-a ales de toate?

Un citat din Constantin Noica(pentru cei interesati recomand :Jurnal de idei):

“Toata viata noastra morala incape aici:intre fiul risipitor si fratele lui.Ne pierdem si ne caim;sau ne pastram si ne impietrim inima.E rau sa nu asculti.Dar e la fel de rau sa stii sa asculti si sa tii minte.”

Oare chiar vreau?Sa fiu completata de ceva ce condamn?

Astazi,te vand…

In atentia cititorilor:acest post poate contine urma de oua si arahide de ironie si sarcasm.Se recomanda lectura insotita de lingurite de miere!De retinut:nu sunt trista,melancolica,dezamagita etc.Sunt doar perfect constienta!

De la un timp am devenit obsedata de cifre,date si timp in general,de obiecte pe care inca  le pastrez ascunse in cutii de carton si de care ma impiedic de fiecare data cand imi amintesc de tine.Suntem in data de 22,orele 22:22.M-am decis sa vand tot,sa dau la schimb,sau de ce nu,sa arunc in gurile flamande ale flacarilor tot ceea ce nu mi-a placut niciodata,dar am pastrat pentru ca asa era politicos,tot ceea ce nu m-a ajutat cu nimic si era absolut banal,dar pe care am ridicat la rang inalt numai prin simplul fapt ca era de la tine.Ti-am zis ca sunt obsedata de cifre,nu?Ia si numara secundele care s-au scurs de cand ai decazut din ochii mei.O sa-ti ia ceva timp…aaa,da,doar o vesnicie!

  • M-am decis sa vand toate vorbele goale,dar pline de rahat dulceata,pe care mi le-au servit multi la un moment dat cu zambetul pe buze.La ele mai adaug complimentele alea penibile pe care rareori mi le faceai,prima discutie si prima remarca stupida legata de ceasul meu.In plus,va dau o lada intreaga de „mi-e dor de tine”-uri  seci,dar cu un aspect bine intretinut,3 pungi de alinturi zdranganitoare,3 seturi de coincidente cu alarma falsa,5 baxuri de”iarta-ma” si 3 de juramaninte,si nu in ultimul rand 0 tona de planuri puierile.Licitatia incepe de la 2 cepe degerate…Ofera cineva mai mult?
  • Dau la schimb timp irosit aiurea.Accept oferte incepand de la timp cu resurse recuperabile!Urgent!
  • Arunc in gurile focului primul sarut,tinutul de mana,parerea mea prea buna despre multi dintre voi,bunul simt si cumpatarea.Nu iert nimic,nici macar noptile pe care le pierdeam(doar) de dragul tau.La foc!Baieti sa nu omiteti nimic!

Tin sa mentionez ca accept si bani,bonuri de masa sau foi de drum! se pun si masajele?

Astazi te vand…astazi va vand!Pentru realitate si nu coincidente,pentru promisiuni pastrate si nu cuvinte putrezite,pentru strangeri de mana si umere pe care sa plangi si nu spate intors si indiferenta jucata ireprosabil.Va vand pe toti,va dau pe ce e mai josnic.

KHTMk2808141-02

Pentru ca pe el nu trebuie sa-l cumpar cu nimic.Nici macar cu mine…

Da…pe el l-as pastra!

De ce?Pai pentru ca…„in the face of true love you don’t just give up, even if the object of your affection is begging you to”.D-aia!

Edith Piaf-„La Mome”

Cred ca sunt saptamani bune de cand m-am tot tinut sa ma uit la filmul”La vie en rose”(La mome),pentru ca de fiecare data intervenea cate ceva si iar trebuia sa aman:ba programul incarcat,ba diverse drumuri de interes birocratic,ba oboseala,etc.Obligata sa stau la pat,mi-am gasit in sfarsit timpul necesar „digestiei”unui astfel de film,care,va spun drept,ca m-a marcat,m-a revoltat,m-a induiosat,m-a scarbit,m-a facut sa plang,m-a facut sa iubesc.Pe cine sau ce,conteaza mult prea putin dragii mei,pentru ca pur si simplu m-a facut sa ma indragostesc de cuvantul iubire.

Regizorul Olivier Dahan ne ofera in filmul „La vie en rose” („La Mome”) viziunea sa asupra vietii si personalitatii lui Edith Piaf, cantareata al carei talent a fermecat generatii intregi, pana in zilele noastre. O pelicula biografica emotionanta, un mozaic de momente importante din viata celei care a pornit din suburbiile sarace ale Parisului, ajungand apoi sa straluceasca pe marile scene internationale.

Povestea vietii lui Edith Piaf este impresionanta prin definitie. Un film despre cea care a fost „L’oiseau de Paris” sau „La Mome” („Puiul de vrabie”) – dupa cum o numeau jurnalistii si publicul pe celebra cantareata – nu are cum sa fie decat emotionant si rascolitor. Pentru cei care nu stiu foarte multe lucruri despre traseul vietii lui Edith Piaf, pelicula lui Olivier Dahan va fi o surpriza, iar impactul ei cu atat mai mare.

Piaf (pe numele sau real Edith Giovanna Gassion) a trait doar 47 de ani (a murit in anul 1963), iar filmul incepe cu un concert sustinut de ea la New York. Cantareata avea o stare de sanatate subrezita, aratand cu mult mai batrana decat era in realitate, din cauza artritei si a abuzului de droguri si alcool.0000907597-66718L

Povestea ne intoarce apoi pe strazile murdare ale Parisului, din timpul Primului Razboi Mondial, cand ni se arata detaliile copilariei sale zbuciumate – a fost abandonata de mama ei (interpretata de Clotilde Courau), si-a petrecut ani de zile in bordelul bunicii sale, in care a fost „adoptata” de una dintre prostituate (un foarte bun joc actoricesc al lui Emmanuelle Seigner), apoi „cariera” urmata, la o varsta frageda, alaturi de tatal sau, acrobat ambulant (Jean-Paul Rouve).Click:aceasta e prima scena in care micuta Edith canta pentru prima data in fata unui „public”.Am avut fiori cand am auzit-o cantand 😐

Insa micuta Edith era destinata succesului – cantand pe strazile Parisului, ea a fost remarcata de proprietarul unui club frecventat de clasa medie, dar si de elita, Louis Leplee (Gerard Depardieu), care ii deschide usile spre recunoasterea publicului.

A fost nevoie de munca, instruire si disciplina pentru a cizela ceea ce Leplee considera ca este Piaf (interpretare de exceptie a lui Marion Cotillard) – un diamant neslefuit. Un talent extraordinar, o voce care iti zguduie intreaga fiinta, rascolindu-te. Iar Edith a reusit. A reusit sa se afirme si sa se autodistruga – alcoolul si drogurile, o stare de sanatate fragila inca din copilarie (a suferit de conjunctivita si surzenie pana la varsta de 14 ani), un comportament de diva pretentioasa si o tiranie manifestata cu preponderenta fata de cei din anturajul sau.

Marion Cotillard a declarat despre personajul pe care l-a interpretat: „Am foarte multa admiratie pentru aceasta femeie si pe parcurs am descoperit ca existau si lucruri pe care nu le accepta. Tirania sa, de exemplu, imi spuneam ca este imposibil sa ai astfel de raporturi cu cei din jurul tau. Si apoi am inteles ca singuratatea pentru ea era dincolo de insuportabil si am vazut ca nu accepta decat putine persoane, nu neaparat binevoitoare, care intrau in cercul sau. Si atunci m-am atasat foarte tare de ea.”

Piaf a stat mereu sub semnul geniului si al tragediei – prima sa iubire i-a oferit un copil, pe care l-a pierdut insa la scurt timp dupa nastere, lucru care i-a marcat existenta pana la moarte. Vocea Parisului a primit insa a doua sansa in dragoste si l-a intalnit pe boxerul Marcel Cerdan, a carui amanta perfecta a fost pana cand un tragic accident de avion i l-a rapit, chiar in timp ce se indrepta spre iubita lui. A fost marea iubire a Frantei, o dragoste a carei traiectorie tragica a adus un plus de tristete la nesfarsitele suferinte din viata lui Piaf.

Cantareata a intrat in cercul celebritatilor vremii, legand puternice relatii de prietenie cu Yves Montand, Jean Cocteau, Charles Aznavour, Marlene Dietrich etc. Din pacate, filmul nu se concentreaza asupra acestor momente (Dietrich este amintita in treacat de catre Dahan, iar restul numelor mari nu sunt nici macar mentionate), fiind mai degraba o istorie emotionala decat una cronologica.

Acestea au fost doar cateva dintre evenimentele importante din viata lui Piaf, toate prezente sau amintite in pelicula „La vie en rose”. Restul… vei descoperi singura. Regizorul a preferat sa se axeze asupra imaginii personale despre solista, realizand o pelicula in care dramatismul atinge cote fantastice. Ar fi fost greu sa gresesti cu o poveste atat de incredibila… Chiar si asa, trebuie subliniat meritul scenaristilor (Olivier Dahan si Isabelle Sobelman), care contureaza un traseu inedit al povestii.

Ceea ce m-a impresionat pe mine pana in maduva oaselor a fost interviul pe care aceasta l-a dat la un anumit moment pe o plaja,interviu care a fost prezentat in film intr-o maniera boema,in fundal,in timp ce imaginile vietii ei rulau fara oprire,in ritmul melodiilor cu care ne-a incantat in tot acest timp.

Pentru cine are rabdarea,am selectat partea de interviu:
-Thanks for agreeing to this interview.
-My pleasure.
-How strange to meet you so far from Paris
-I’m never far from Paris.
-I have a list of question.
-Just say the first thing that occurs to you.
-What is your favourite colour?
-Blue.
-Your favourite food?
-Roast beef.
-Would you like to live sensibly?
-I already do.
-Who are your most loyal friends?
-All my genuine friends.
-If you were unable to sing..?
-Then I could no longer live
-Are you afraid of death?
-I’m more afraid of loneliness
-Do you pray?
-Yes, for I believe in love…
-What was the finest part of the show for you?
-When the curtain went up
-And as a woman?
-My first kiss
-Do you like the night?
-Yes, with lots of light
-The morning?
-With a piano and friends
-The evening?
-Because that’s our morning
-What advice would you give a woman?
-Love
-To a young girl?
-Love.
-To a child?
-Love.
-Whom are you knitting for?
-For anyone who’ll wear my sweaters
-That’s it. I hope it wasn’t too long.
-Thank you so much, madame.
-Thank you too.

Va recomand din tot sufletul acest film.Va spun si va garantez ca nu o sa va dezamageasca!Este unul din filmele alea de care iti aduci intotdeauna aminte.Vizionare placuta!

Dragoste la prima imbratisare.Reloaded!

Azi a intrat cineva pe mine pe mess si m-a intrebat putin indignat „ca ce inseamna dom’le dragoste la prima imbratisare”?Nu i-am dat inca un raspuns,i-am zis doar ca o sa explic pe blog si toata lumea o sa inteleaga.66

Nu sunt si nici nu am fost vreodata genul care vaneaza baieti „frumosi”,”cul”,”tru”,ci dimpotriva,intotdeauna am cautat sa am langa mine oameni carora le pasa,sau cel putin „arata” ca le pasa de tot ceea ce tine de mine.Uneori miscarea facuta a avut o bruma de noroc,iar alteori s-a dovedit a fii un fiasco total.Indiferent de modul in care piesele s-au aranjat in jocul lor,mi-au placut baietii cu acel „je ne sais quoi”,baietii de care prietenele mele uneori se indoiau,baietii care erau considerati de altii ciudati,sau pur si simplu care aveau ceva al lor caracteristic,ca nota de baza a unui parfum pe care il alegi din zeci de alte miresme.

Nu am fost innebunita dupa buza carnoase,nici dupa bicepsi si tricepsi lucrati,nici dupa freze ciudate,nici dupa hainele pe care le purtau,nici dupa expresii si ticuri verbale de smecheras,nici dupa stiluri de viata gen „gangsta-rap”.Erau ca si cum n-ar fi fost.Pe mine,ca pe „neoama”,m-au atras lucrurile mai simple:nu buzele,ci felul cum ma simteam cand ma saruta,nu bratele,ci caldura si siguranta pe care mi-o ofereau ele,nu styling-ul,ci parul ala ciufulit de dimineata,nu hainele,ci pieptul lor moale dicolo de care ticaia ceasul vital,nu expresiile de smecher,ci vorbele calde si „te iubescu-urile”sincere,nu stilurile de viata la limita,ci linistea si calmitatea unei duminici petrecuta lenes in pat.

Nu m-am indragostit niciodata de ce-mi oferea privirea,doar de ceea ce-mi ofereau celelalte simturi.Ce inseamna dragoste la prima imbratisare?E momentul ala in care iti dai seama ca incapi perfect in bratele unei persoane cu care credeai ca nu o sa ai niciodata,nimic in comun.Momentul in care iti dai seama ca nu trebuie sa te chinui sa respiri cand el te strange in brate,ca doar prin simpla ridicare pe varfuri ajungi sa-i simti respiratia.Nu m-am indragostit de brate,privire,cap,trup,ci de simpla idee a unei imbratisari.

Ar trebui sa nu mai iau in calcul teoria mea cu „ii pasa de mine”.Ar trebui sa o mototolesc si sa o arunc la cosul de gunoi.Oamenii sunt niste actori mult prea talentati…

Omu’ bun si omu’ rau…

Nu de putine ori parintii mei m-au sfatuit sa nu am incredere in nimeni,poate doar in mine…insa si asta e cu dus si intors pentru ca de multe ori  spun ca fac un lucru si de fapt fac un altul.Rareori i-am ascultat pentru ca din perspectiva mea se inselau,si chiar daca totusi in final imi dadeam seama ca aveau dreptate,ma consolam cu gandul ca am invatat din greselile mele si ca „a2a oara n-o mai fac”!.Desi uneori mi s-a demonstrat ca nu toti oamenii iti sunt prieteni si nu toti or sa te ajute atunci cand ai o problema, eu am continuat sa cred ca lumea nu este chiar atat de rea..si poate toti au avut o scuza buna pentru ceea ce s-a intamplat.

Sunt(sau eram)caracterizata de o anumita naivitate,in sensul ca daca cunosc un om si-l plac si simt ca avem puncte in comun, brusc am senzatia ca acel om imi va deveni foarte bun prieten, capat incredere in el si neintemeiat afirm cu tarie ca acel om nu-mi va face niciodata nimic rau, pentru ca mi-am dat seama ca este o persoana de treaba.Doamne cat aveam sa ma insel…Nu vreau acum sa generalizez si sa spun ca,da,toti oamenii sunt rai,dar cred ca ar trebui sa ma trezesc totusi putin la realitate si sa inteleg ca nu toti oamenii imi impartasesc aceeasi gandire,si ca poate au alte interese,pe care daca vor sa le atinga pot sa ma calce in picioare pentru ca nu suntem prieteni.

Acum citez o printesa in viata:

„Dar stati linistiti…pentru ca sa stiti ca sunt persoane care-ti sunt si foarte buni prieteni, sunt persoane de la care nu te-ai astepta niciodata sa-ti faca ceva rau…si totusi iti fac. Nu inteleg exact de ce, poate imi spuneti voi, pentru ca pentru mine unele lucruri sunt lasate undeva „in intuneric”. Probabil isi spun ca tu i-ai accepta oricum, chiar daca nu inceteaza sa faca glume proaste, sa te minta, sa-ti ascunda lucruri, sa nu te ia niciodata in serios, sa nu te lase sa termini ce ai de spus si adevarul este ca poate chiar i-ai lasat mult timp sa-ti faca lucrurile astea, fara sa iei nici o masura, doar sperand ca „o sa se schimbe” sau „cu mine o sa fie altfel”. Si sunt nervoasa, dezamagita, furioasa, trista, pentru ca lumea chiar este rea!!! Da, lumea este rea! Poate si eu sunt, dar involuntar, pentru ca nu as face niciodata rau intentionat unui prieten, nu m-as razbuna doar ca sa-i demonstrez ceva..si nu as face lucrurile astea nici macar unui om care-l cunosc de 5 zile. Insa am cunoscut oameni care exact asa sunt: se razbuna ca sa-ti arate ca „si ei pot”, in momentul in care ai o parere diferita de a lor iti spun sa taci sau te ameninta ca daca mai spui ceva, ei o sa spuna lucruri de 100 de ori mai rele, doar asa de-al dracu, isi bat joc de tine cand tu incerci sa fii serios.”

Da,oamenii sunt rai si desi tu incerci sa fii bun cu ei in speranta ca acel bine ti se va intoarce,nu se intampla absolut nimic.Poti sa te dai tu si de 3 ori peste cap ca tot nu ii vei putea schimba sub nicio forma.Exista tipuri si tipuri de oameni:oameni de la care astepti o mana pe umar atunci cand esti trist,dar care nu ti-o ofera niciodata si iti spun ca exagerezi,oameni de la care astepti o imbratisare cand dormi noaptea si ti-e frig,dar care se intorc cu spatele la tine si trag toata patura peste ei,oameni de la care astepti sustinere,dar de la care nu primesti decat rasete de sfidare.

Oamenii sunt rai,oamenii sunt buni.Oamenii nu sunt perfecti.

Concluziile uneia care nu se invata minte niciodata?

1.Ascultati-va parintii.Uneori e mai bine sa inveti din greselile altora si nu din ale tale.

2.Nimanui nu-i pasa de tine.Daca tu nu faci ceva pentru tine,cine altcineva crezi ca o s-o faca?

3.Niciodata nu ma invat minte,cred ca d-aia le tot dau o sansa 🙂

Despartirile-una din bolile inevitabile ale sufletului uman!


Insomniile au si partile lor bune.Asta e concluzia la care am ajuns.

In timpul zilei am un program extrem de incarcat,care din fericire imi ofera luxul de a avea mintea preocupata cu orice altceva,dar nu cu lucruri care m-ar indispune.Noptile sunt uneori un calvar(cel putin asa credeam),dar am ajuns sa cred ca de fapt sunt momentul meu de luciditate pura.Noaptea trag cele mai stralucite concluzii,noaptea vad de fapt lucrurile pe care lumina ma impiedica sa le observ ziua,orbindu-ma.Asa am ajuns si la concluzia ca despartirile sunt inevitabile,sunt asemenea bolilor pe care fie ca vrei,fie ca nu vrei,le ai.Am facut aceasta afirmatie pentru ca mi-am adus aminte de o discutie pe care o purta un vecin de la scara cu cel mai bun prieten al lui acum vreo 3ani:

„-Bai tu ai avut varsat de vant/pojar/oreion?”

„-A…nu,nu am avut.De ce?”

„-Aaa,pai bai vezi ca o sa ai si tu..si cica e mai greu daca le ai mai tarziu…”

La aceasta discutie am inlocuit putin termenii si mi-a iesit ceva interesant:

„-Bai tu ai avut vreodata inima franta?”

„-A…nu,nu am avut.De ce?”

„-Aaa,pai bai vezi ca o sa o ai si tu..si cica e mai greu daca le o ai mai tarziu…”

Ways_to_Heal_A_Broken_Heart_by_flav0r0fthedazed

INTERESANT,NU?

Adica am stat si am analizat putin…fiecare persoana a avut inima franta la un moment dat,idiferent ca s-a intamplat cand avea 16 ani,20 sau 35.E inevitabil,nu poti sa fugi nicaieri de aceasta,sa-i zicem,”boala a sufletului”.Si ca orice boala,are simptomele ei:suferi mai mult sau mai putin,te refaci mai greu sau mai usor,insa ceea ce e important si de retinut dragii mei e ca NU TE OMOARA!Dimpotriva iti ofera anticorpi 😀

Analiza asta este de fapt ceea ce m-a ajutat sa trec cu bine prin despartirea suferita de curand.Nu a fost usor si trebuie sa recunosc ca nici macar acum nu-mi este,dar sunt o „pacienta”silitoare si perseverenta:D.Cred ca in perioada asta am citit la carti de psihologie cat nu mi-am inchipuit vreodata ca o voi face,si asta m-a ajutat in continuare.Au fost momente cand chiar credeam ca sunt pe drumul cel bun,ca imi trece,ca ma vindec,ca mai apoi sa ma sune aiurea si sa-mi dea peste cap toata munca.Si am luat-o de la capat,si am tras din nou pe branci ca sa recuperez stradania pierduta.La un moment dat am zis ca trebuie sa-mi iau viata de la capat,dar de fiecare data cand vroiam asta,imi spuneam ca poate se va razgandi si refuzam fiecare oferta care mi se punea la picioare si din nou ma hotaram sa-l astept.La un moment dat mi-am dat seama ca m-am trezit de prea multe ori cu perna in brate crezand ca este el,si ca nu am nevoie de el,dar am nevoie de „noi”.Fara el nu am murit,dar nici nu pot sa zic ca am mai trait la fel.Mi-am gasit alt mod…Sincer toate lucrurile imi merg mai bine ca niciodata(am 2 slujbe,mi-am facut relatii cu niste oameni influenti,mai tot timpul am cate un drum de facut in locuri unde imi doream sa ajung),si ma face sa ma gandesc ca asta e ironia sortii.Am portofelul mai plin,dar patul mai gol…

In fine sa lasam asta….

Booon, deci iubesti si esti iubit. Plutesti, ai zambet talamb pe fata, lumea e roz, viata e roz, nu exista probleme peste care nu poti sa treci, prietenii se pot descurca si fara tine, examenele trec pe planul doi, tot ce conteaza e sa fiti impreuna, unul lipit de celalalt, bot in bot, visand la un viitor comun. Ei bine, starea asta „de prostie pura”, nu dureaza o viata si in scurt timp ai sa revii cu picioarele pe pamant, iar iubirea va capata cu totul alte dimensiuni.

In unele cazuri va fi la fel de intensa si-si va lasa amprenta asupra ta fara sa-ti dai seama, in altele este doar o explozie, o fericire de moment si atat. Ceea ce vroiam eu sa spun este ca relatia, trebuie privita, intr-un fel, ca pe un copil: trebuie s-o ajuti sa creasca, sa ai grija de ea, sa-i oferi atentie si iubire si in nici o clipa nu trebuie sa uiti de ea. Aici este partea dificila si trista in acelasi timp: poti sa iubesti cu tot sufletul si sa simti ca n-ai sa mai iubesti niciodata pe nimeni si ca asta este cel mai important lucru, insa daca nu exista comunicare, daca suferi mai mult decat iubesti, daca incerci sa gasesti mereu solutii, decat sa te bucuri…atunci ceva nu e ok.

Dragostea poate sa existe chiar daca cei doi nu mai reusesc sa ajunga la ea, sa caute modalitati de a o pastra sau de a o reinventa. Pur si simplu se intampla: iubirea poate salva destine, poate schimba lumea, insa sunt cazuri in care nimeni nu mai poate salva iubirea.

Intr-o zi te trezesti singur/a, o/il cauti buimac/a prin pat…dar nu e nimeni! Vrei sa suni,dar nu mai are rost…daca stai bine si te gandesti, nimic nu mai are rost. S-au dus dracu’: vise, planuri, idei, asteptari, sperante… Dupa o saptamana asa, si ar fi bine sa fie doar o saptamana, te trezesti dimineata, te uiti in oglinda si brusc te loveste : „M-am despartit!”

Da, da, esti o persoana libera, independenta si ai in fata un viitor fericit si plin de imprevizibil.Incepi sa intelegi treptat toate fatetele problemei, esti sigur ca ai facut lucrul cel mai bun, incet, incet fata incepe sa ti se lumineze, dar, undeva in obscuritatea sufletului tau, esti inca nedumerit : „Si daca ne iubeam atat, cum de ne-am despartit?”

Foarte simplu: tu ai luat-o in stanga si el a luat-o in dreapta sau invers.Eu cred ca acea persoana nu a fost iubirea vietii tale. Nu avea cum. Sunt mai mult decat hotarata cand spun ca doi oameni care se iubesc cu adevarat nu au cum sa se desparta.Ai avut o relatie, ai iubit si ai fost iubit…perfect! Despartirile vor fi mereu urate si dureroase…nu exista cale corecta de a-i spune unui om „Ba frate, nu te mai iubesc!”.

Daca macar 50% ai fost fericit in relatia pe care ai avut-o, inseamna ca aiiubit, in felul tau, dar ai iubit. Nu exista o regula a iubirii, un cod al dragostei perfecte, ci doar atractia, chimia dintre doi oameni.Personal, cred in acea mare, fascinanta si inconfundabila iubire, dar asta nu-mi demonstreaza ca nu exista 1 milion de alte iubiri, toate avand unicitatea lor. Din toate ai ce invata si toate o sa te faca mai puternic si mai increzator, chiar daca nu-ti dai seama de asta pe moment.Important este sa fim fericiti, sau daca nu, macar sa fim bucurosi, impliniti,iar daca intr-o relatie ne simtim asa, de ce sa nu continuam?

Marea iubire poate fi fix in fata noastra, iar noi sa fim prea agitati in a o cautasi astfel sa nu ne dam seama, cand am trecut-o cu vederea.A devenit cliseu sintagma „Traieste clipa”,dar cati dintre noi au trait-o la maxim in fiecare zi?Si chiar daca nu vom gasi niciodata iubirea vietii noastre, asta nu inseamna ca nu vom iubi si nu vom fi iubiti la nebunie.

Deci dragele si dragii mei,nu exista reteta compensata cu pilule minune care sa stearga dorul,suferinta,iubirea,ura din sufletul vostru.Tot ceea ce puteti face e sa trageti aer in piept si sa mergeti mai departe.Daca v-ar mai iubi sau i-ar mai pasa de voi,fata/baiatul o sa va caute sau cel putin va va da de inteles.Daca nu…nu va irositi viata asteptand un semn care nu va veni niciodata.

Eu inca ma mai uit la fix la ceas…dar asta nu inseamna ca el ma mai iubeste.Poate nu el,dar altcineva cu siguranta!

Je me fous du passe!

Rabdarea este amara,dar rodul sau e dulce„afirma pe buna dreptate J.J.Rousseau.
Image Hosted by ImageShack.us

Acesta nu este decat un mic citat din cartea pe care am mentionat ca am primit-o de la bunica mea.Intotdeauna s-a priceput de minune la cadouri:le ofera pe cele mai potrivite la momentul oportun(insa de aceasta data chiar s-a intrecut pe sine).De cum am inceput sa o citesc am stiut ca singurul lucru care ma poate determina sa ma opresc e sa ajung la ultima pagina.Fiecare capitol,fiecare rand,s-a dovedit a simboliza raspunsul la toate frustrarile mele,la toate gandurile care ma nelinisteau noapte de noapte.Batranii stiu ei ceva…au leacuri pentru orice,iar daca nu aveti batrani va sfatuiesc sa vi-i cumparati,ASAP chiar!

Tot ce am citit in cartea asta m-a inspirat,m-a facut sa ma intreb „Efectul actiunilor carei persoana sunt?De ce sunt asa si nu altfel?Cine m-a determinat sa gandesc cum gandesc,sa fiu cum sunt,sa am vointa pe care o am?Cine sau ce?”.Ei bine raspunsul e:”VOI TOTI!”

In acest post vreau sa multumesc tuturor:tuturor persoanelor care au facut parte din viata mea la un moment dat,tuturor persoanelor care inca sunt langa mine de ani buni,tuturor celor care m-au dezamgit,care m-au tradat si care o vor face in continuare.

In primul rand nu mai cred in puterea binelui general.Cred in mine si numai in ceea ce eu pot sa fac,dar nu mai cred in oameni.E ca si cum as fi fost sectionata la un moment dat,asa sub anestezie totala.Nu stiu cand anume s-a intamplat,dar observ efectele.Poate vi se pare ca exagerez,sau poate doar…constientizez.Sunt rezultatul tuturor celor care au trecut cu bocancii plini de noroi prin viata mea si nu le-a pasat,sunt rezultatul tuturor celor m-au protejat,m-au ajutat si mi-au aratat ce inseamna binele facut in absenta interesului.Sunt rezultatul vostru si daca imi permiteti am sa va multumesc in parte.Nu va faceti griji…am ceva de spus pentru fiecare 🙂

Multumesc primului baiat pe care l-am iubit,ca a ales sa fie cu mine.M-am simtit speciala in ziua aia.Totodata ii multumesc ca mi-a frant inima si ca m-a lasat sa plang dupa el aproximativ 7 luni(eram copil,ce stiam eu despre iubire…eu doar il iubeam,sau asa aveam impresia).Experienta de genu’ m-a facut mai puternica in comparatie cu alte fete de varsta mea.Eram diferita macar din punctul asta de vedere…Ii multumesc ca a aparut apoi in viata mea dupa 2 ani si am putut sa vorbesc cu el in calitate de bun prieten.Urasc ranchiuna…si asta de la el am invatat.

Multumesc tuturor celor care au urmat ca m-au invatat sa fiu superficiala la nevoie,ca m-au invatat sa nu-mi pese de cei peste care am trecut,ca m-au invatat sa am vicii.Dupa ei au venit altii care m-au invatat ca ceea ce invatasem pana atunci imi facea rau…si astfel am invatat sa ma schimb,am invatat ca orice invat are si dezvat si ca orice se poate daca ai VOINTA.De la colegii din generala am invatat ce e invidia,de la prietenii de atunci ce inseamna noptile tarzii.Multumesc colegilor din liceu ca m-au invatat ce inseamna prietenia adevarata.Altora le multumesc ca m-au invatat ce inseamna ipocrizia.Multumesc lui „PUIU” ca m-a invatat sa am incredere in mine,multumesc lui Giogio ca ne canta mereu melodii de suflet din repertoriul lui,multumesc lui „RODI” ca intarzia sau uita pur si simplu ca avea ore cu noi,multumesc doamnei diriginte ca ma considera ostentativa pentru ca purtam accesorii colorate.

Multumesc Andreea ca de atatia ani esti langa mine,multumesc pentru ca ma inveti sa fiu o prietena adevarata,ca inafara de parintii mei esti singura care poate sa ma linisteasca cu adevarat in momentele mele cele mai grele.Multumesc,ca desi ti-e greu,ma faci sa-mi fie usor,ma faci sa rad.Tu m-ai invatat ce inseamna glumele bune,glumele porcoase,prietenia adevarata,recunostinta,bunatatea,si tot de la tine am invatat sa lupt,sa zambesc oricat de greu mi-ar fii pentru ca da…la un moment dat voi fi cineva in viata cuiva.

Multumesc Alexandra ca m-ai sustinut de fiecare data cand am avut nevoie…chiar si fara sa-ti cer asta.Iti multumesc ca ai stat cu mine si m-ai ajutat sa fumez toata durerea pe care am simtit-o.Iti multumesc ca m-ai ajutat sa invat pentru examen si iti multumesc pentru ziua aia pe care am petrecut-o citind despre teoria literaturii.Iti multumesc ca ai suflet si ca esti om.

Multumesc Robert ca mi-ai tolerat ifosele de copil alintat si ca m-ai ajutat indiferent cat de mult as fi gresit.Tu m-ai invatat sa iert,sa fiu buna si sa ajut cat pot de mult,sa ofer mana mea,sufletul meu in speranta ca voi aduce zambete pe un chip ingropat in griji.Iti multumesc ca,desi erai obosit si nu dormeai cate 32 de ore tot veneai sa-mi aduci medicamente pentru ca stiai ca sunt racita.Iti multumesc ca m-ai invatat sa fac parcari cu spatele,ca m-ai sustinut cand iti povesteam despre vreun ideal de-al meu…si iti multumesc ca ai ales in continuare sa ma vezi ca pe un om bun,desi ti-am gresit enorm.Dumnezeu are grija de tine acolo in razboiul pe care il duci.Toti prietenii te asteapta in februarie acasa….

Si nu in ultimul rand multumesc tuturor celor care mi-au intors spatele,pentru ca si eu am invatat sa-l intorc la randul meu si doare al naibii de tare…chiar daca e semn de indiferenta.Multumesc tuturor celor care mi-au facut promisiuni desarte,pentru ca asa am invatat sa pretuiesc mai mult ideea de onoare si cuvant.Multumesc tuturor celor care m-au facut sa plang,pentru ca acum nu pot decat sa rad de motivele pentru care plangeam.Multumesc tuturor celor m-au calcat in picioare pentru ca acum am invatat cum sa ma strecor si sa-i calc eu pe ei.Multumesc tuturor celor care m-au vorbit pe la spate pentru ca de-acum stiu cui sa nu-mi mai arat fata niciodata.Multumesc tuturor celor care au fortat nota,m-au grabit sa fac lucruri,pentru ca acum stiu sa apreciez rabdarea calmul.Multumesc tuturor datilor cand m-ati scos din sarite si nu puteam sa-mi mai controlez nervii pentru ca acum i-am imblanzit,si singura reactie a mea e comunicarea.Multumesc tuturor celor care m-au pus la pamant ca acum sa ma ridic si sa fiu mai puternica.Multumesc ca mi-ati facut rau,ca v-ati batut joc de sentimentele mele,ca nu ati stiut sa ma apreciati,ca m-ati ironizat pentru ca aveam idealuri.Va multumesc….datorita voua sunt ce sunt azi:mai puternica,mai precauta si cu 2 secunde mai desteapta ca voi 🙂

Multumesc paginilor pe care le-am citit si m-au ajutat sa canalizez tot ce era strans in mine:”Viata,nenorocirile,singuratatea….spunea acelasi mare scriitor,sunt campuri de bataie care isi au eroii lor,eroi obscuri,uneori mai mari decat eroii vestiti…”,”Capacitatea de efort,strategia actiunii voluntare corespunzatoare nu sunt innascute;ele sunt capatate si se dezvolta prin invatare sub influenta mediului,a educatiei prin exercitiu propriu.” (S.Smiles)

Am avut rabdare si inca am…si gustul schimbarii e dulce tare.Nu regret nimic,nici binele care mi-a fost facut facut,nici macar raul.Toate amintirile lor vor hrani focuri de tabara,ma vor incalzi pe timp de iarna.Je me fous du passe 🙂


De azi nu te mai astept.

Cum se numeste femeia care desi lucida,renunta la tot ce tine de ea,pentru iubirea unui om care practic nici nu o vede in fata ochilor?
Image Hosted by ImageShack.us
Cum se numeste femeia care desi ranita pana in maduva oaselor inca mai asteapta sa i se spuna ca totul a fost o gluma si ca de fapt lucrurile stau altfel?
Cum se numeste femeia care in cele din urma alege sa mearga mai departe?

S-a terminat cu tacere,cu nimic altceva.
La ce bun promisiuni si onorarea lor?La ce bun sa-ti risti tot pentru cineva care nu ar intelege niciodata puterea unui sacrificiu?
Puteam sa fiu intr-un alt loc,puteam sa fiu egoista si sa nu-mi pese,puteam sa spun ca sunt stresata si sa ma comport ca un strain,puteam sa nu trag de tine,puteam sa nu tip,puteam sa fiu indiferenta,dar uite ca mi-a pasat,si e pentru ultima oara…

Ma bucur ca macar sunt om care se tine de cuvant,care macar a vrut sa stea si sa lupte,sa vorbeasca…nu sa se ascunda in tacere.Nu,multumesc lui Dzeu.Am facut greseli pentru care am platit,si am incercat sa rascumpar tot.Zero barat dragii mei,zero barat:)

Am asteptat,desi situatia parea oarecum stabilita…si nu de 2 persoane,ci de una.Am asteptat,m-am tanguit,si intr-o zi mi-a trecut.Pur si simplu m-am trezit agasata de alarma telefonului,l-am trantit,am inceput sa ascult o melodie foarte ritmata si am zis la naiba:"why cry,when there’s no sign of you,why cry when you don’t care…"Si din momentul ala am inceput usurel sa-mi revin.As vrea sa spun ca am suferit mai mult dupa tine…Imi pare rau,dar pentru ce mi-ai facut nu ai fost o persoana dupa care sa suferi prea mult,mai ales in situatia in care nici macar nu ai avut bunul simt sa zici 3 cuvinte.

Pana si in ziua de astazi am asteptat si sincer m-am saturat.Nu trebuie sa stau dupa nimeni,sa cersesc iubire.Nu…aici am terminat.

Cineva m-a intrebat odata daca as renunta la tot ce am acum pentru o mare iubire.Si am raspuns afirmativ…insa in sufletul meu nu stiam ca "O mare iubire"nu mi-ar cere sa renunt la munca depusa,zi si noapte,noapte si zi.O mare iubire m-ar privi sub asternut, asa goala si simpla si ar fi mandra de mine. Acum ce ti-as raspunde la aceeasi intrebare??Nu, nu as renunta. La nimic.

Ma uit in oglinda:47kg,cinism,amorteala.Asta e tot ce mi-a ramas de la tine.
P.S:te-am iubit fraiere!