Tot ce mai pot face…

Anunțuri

Echilibru neaşteptat.

Dacă m-aş ridica de aici, aş putea pierde toată senzaţia plăcută de siguranţă, de căldură, tot farmecul, toată simfonia de sunete înfundate, toată dimineaţa. Aş pierde-o alergând după minute la ore fixe, făcând slalom printre bătrâni îngheţaţi, adulţi grăbiţi şi copii nepăsători şi iarăşi nu aş ajunge la timp. Aşa că ce rost are? Rămân aici, în aşternuturile calde încercând să prind din urmă toate dimineţile irosite aiurea. Şi parcă nici nu e viaţă afară! Doar imitaţia ei, în cea mai ieftină formă…

Nu mă deranjează că şi în dimineaţa asta sunt singură. Îmi plac dimineţile care îmi aparţin în totalitate, în care îmi pun ordine în idei, în care îmi restabilesc echilibrul cu o ceaşcă bună de cafea, aşa cum îmi place doar mie. Sunt obosită de prea multe cuvinte. Tind să cred că liniştea e cel mai bun remediu pentru cei cu stări inexplicabile. Ca şi mine, de altfel..(Probabil din această cauză şi lipsa mea de activitate aici) .Bucătăria trăieşte în culori reci. Nu-mi plac. Când voi avea bucătăria mea, voi vărui pereţii în cele mai calde culori, atât de calde că la un moment dat toţi oamenii care-mi vor trece pragul vor avea tendinţa să-i ia în braţe. Si vor descoperi că sunt la fel de călduroşi ca o ceaşcă de ciocolată caldă. Geamurile sunt aburite, iar toată imaginea în mişcare de afară parcă e o acuarelă fumurie aruncată capricios de un copil lipsit de orice talent.

Şi totuşi îmi lipseşte zăpada… Da, mie! Ştiu că e incredibil, dar chiar îmi lipseşte. Probabil de asta am nevoie ca să-mi recapăt echilibrul.

Voi în ce vi-l regăsiţi?

Ultimul mesaj.

” Somn uşor, să ai grijă de tine… ”

Astea au fost ultimele cuvinte din mesajul pe care  ţi l-am trimis acum câteva minute. Aş fi vrut să-ţi mai spun atâtea. Multe dintre ele le ştii deja. Poate nu întregime, dar le intuieşti atât de bine. Nu pot să adorm. Deloc. Deşi îmi doresc asta. Îmi vine să răzui varul de pe pereţi cu cea mai tocită lamă şi apoi să-i dărâm de una singură pentru ca mai apoi să-i zidesc  la loc. Să-i fac să semene cu casa noastră. Aseară am adormit la ora nouă şi jumătate de dorul tău. Acum nu pot să mai pun geană pe geană. Şi mai sunt doar 5 ore până  când ar trebui să mă trezesc. Zilele poartă alte nume când nu sunt lângă tine. Sunt o simplă ordine descrescătoare.

Poate ai adormit deja. Poate încă eşti treaz şi butonezi telecomanda. Dacă închid ochii pot să jur că îţi văd fiecare mişcare, fiecare  linie a corpului în lumina televizorului. Îţi pronunţ numele în şoaptă, sub cearceaf. Ar fi ceva dacă m-ai auzi. Dar nu ai cum. Când te-am cunoscut numele tău suna altfel. Acum e diferit. Îl simt în siguranţă atâta vreme cât îl pronunţ doar eu. Unii spun că atunci când iubeşti pe cineva nimic nu mai contează. Dar nu-i aşa. Nu? Şi tu ştii şi eu ştiu că atunci când iubeşti pe cineva totul contează puţin mai mult decât de obicei.  Închid ochii gândindu-mă ca nimic nu se compară cu îmbrăţişarea ta, liniştea care mă cuprinde de fiecare dată când îmi aşez capul în spaţiul – parcă special creat pentru mine – unde o linie curbă moale îţi defineşte umărul şi gâtul. Liniştea asta e de neînlocuit. Am făcut o obsesie pentru ea. Nu mi-a putut-o cumpăra nimeni cu nimic. Cu absolut nimic. S-au minţit pe ei înşişi până când chiar au crezut că pot reuşi. Acum sunt unde mi-am dorit întotdeauna să fie. Oriunde, dar nu lângă mine.

Nu mai am chef să scriu despre nimic altceva. Cuvintele nu mai ţâşnesc de nicăieri. Au murit?

Vreau doar să mă priveşti aşa cum o faci de obicei, ca şi cum iubirea e o cantitate pe care nu o poţi determina ştiintific pentru că se multiplică prea repede.

 

Mâine a devenit astăzi. Abia aştept să te văd.

Oare ştii cât de mult mi-ai lipsit?

Nu există niciun titlu de data asta.

Simpla lui lipsă reprezintă de fapt ceea ce se află  sub degetele ideilor mele. Nimic. Linişte. Parcă mi s-au tocit simţurile, ideile, degetele, butoanele negre şi obosite ale laptopului. E prea multă linişte. Îmi vreau nebunia înapoi, tumultul, zecile de voci, de senzaţii, vreau să fierb în venele tale, vreau să ai impresia că mă atingi cu fiecare cuvânt pe care ţi-l las aici drept dovadă că oricât de mare ar fi un suflet, numai o singură persoană încape în el. Vreau ca în fiecare seară să-ţi fie frică să adormi fără să te gândeşti la mine, ca şi cum ai pleca pe ultimul drum fără binecuvântarea mea.

Am linişte şi nu o vreau, învăţ despre oameni, dar nu-i înteleg. Iubesc, dar pleacă. Iubesc fără să ştie de ce şi îi condamnă pe alţii că nu ştiu să iubească.  Iubesc azi, dar până mâine uită. Iubesc oameni pe care i-au întâlnit numai în vis, dar care speră să existe. Iubesc atunci când ar trebui să uite. Iubesc atunci când sunt siguri că nu o vor mai face. Iubesc, dar nu prea ştiu cum să o facă. Sunt liberi chiar şi atunci când sunt de condamnat. Sunt motive pentru care fac gălăgie, pentru că m-am pierdut în linişte şi nu mă regăsesc; şi nici nu găsesc măcar unul din lucrurile pe care le caut, deşi, eu cred şi sper că niciodată nu le-am pierdut… Nimic. Nici măcar luciditatea. Sau coerenţa. Nici măcar ecoul…

Acesta este hăul meu. Dar pentru lumea toată asta e doar nebunie.

Mă jur că mă simt ca un oraş părăsit…

„Viata e prea scurta ca sa o risipesti contempland o mocirla”. (Paler – Vremea intrebarilor)

“Se spune ca nu poate castiga cine nu a invatat sa piarda. Daca a castiga, implica perseverenta, incredere, munca si daruire… a pierde, nu e atat de simplu pe cat pare, caci e nevoie sa iti accepti propriile slabiciuni, sa iti recunosti greseli, iar apoi sa incerci a le corecta.

Speranta victoriei, e intr-adevar, cea care ne sustine sa continuam oricat de potrivnice ar parea imprejurarile. Atingerea telurilor, e finalul visat, e rasplata eforturilor noastre, e incantare si fericire. Dar greseala, e ea atat de rea? Pentru a esua trebuie sa fi avut teluri marete, sa fi depus efort si pasiune spre a le atinge. Iar, finalul, victoria sau esecul, pot fi privit ca o intamplare, atat timp cat in drumul nostru am reusit a acumula cunostintele sperate, am ajuns sa ne cunoastem pe noi insine mai bine si sa-i intelegem si acceptam pe cei din jur cu mai multa bunatate. Caci, daca victoria inseamna a ajunge in varf, a cadea nu inseamna a ramane jos, ci a porni de acolo cu mai mult entuziasm,cu mai multa incredere si cu mai multe motive de a castiga.”

P.S:Daca pana acum am pierdut,am facut-o perfect constienta.Si nu consider ca am pierdut,decat pentru simplul fapt ca nici cand ti-am oferit ocazia sa imi demonstrezi ca m-am inselat in privinta ta,nu ai reusit sa ma convingi contrariul.Deci am gresit la patrat…Timpul trece,iar eu nu sunt obligata sa-l petrec langa tine…

“Exista un risc al vorbelor frumoase. Sa ne obisnuim cu ele si sa le repetam din rutina. In loc sa iubim, ne declaram iubirea. Iar acest risc este si mai grav cand totul decade in retorica de circumstanta. Nu cred in cei care isi vocifereaza dragostea pe toate raspantiile. Poate ma insel, dar am fost totdeauna convins ca adevarata dragoste te strange de gat, nu te impinge la triade. Ea prefera soapta si uneori chiar tacerea, iar daca e nevoita sa iasa in scena, sub reflectoare, se simte stingherita. Nu pentru ca nu i-ar placea sarbatoarea, ci pentru ca se teme sa nu para teatrala.

Remember_by_Monichettola

Fireste, stiu ca o dragoste trebuie totusi marturisita din cand in cand. Nu neaparat pentru altii, ci pentru bucuria de a o marturisi”.

Poate invata cineva din asta….

Pentru tine am fost doar lapis lazuli.

Click’n’read!

Iti vorbesc oricat,oricand,oriunde,despre orice ti-ai putea dori vreodata.

Iti dezvolt intregi teorii despre nimicuri,te fac sa razi printr-o simpla ridicare din spranceana,iti ofer sentimentul de siguranta din 3 cuvinte si o imbratisare,te fac sa te simti ca apartii cuiva,desi libertatea e principiul dupa care iti conduci viata,te aduc inapoi si te fac sa ramai,si daca nu ma insel,as putea chiar sa te conving ca pixul ala rosu e de fapt albastru.As putea sa te tin treaz toata noaptea pentru ca sunt partenerul de discutii perfect cand vine vorba de gasit solutii la problemele pe care le ai,dar niciodata la problemele mele.Cand vine vorba de ele prefer linistea,chiar daca….

Linistea taie.
Taie din amintiri,taie din vorbe si mai ales din tine. Taie din ceea ce vrei sa devi si mai ales din ceea ce iti doresti sa fi. Taie totul.Linistea nu aduce nimic.Pana si timpul o ignora. Linistea nu e buna de nimic,aduce panica si nu creeaza nimic.Linistea provoaca suferinta ,mai ales cand e totala.Linistea si nodul din gat sunt combinatia perfecta pentru a-ti taia rasuflarea.Sparge ceva!rupe…sau taie.Taie linistea.Ai nevoie de ea?Cateodata…dar ea devine excesiva si te poate innebuni.Apoi,nu iti dai seama…si daca constientizezi,nu ai iesire….

 

Dar o prefer cand vine vorba de mine…

Imi place sa stiu ca te-am ajutat,ca ti-am pus zambetul pe buze,si ca toata starea ta de bine mi se datoreaza mie.E un fel de egoism pe care mi-l asum.Egoismul de a fi singura care poate face asta.Egoismul de a fi cea care te face sa intelegi lumea altfel,care iti ofera pace si liniste interioara,succes in dragoste, prietenie, protectie, bucurie, curaj, optimism , incredere de sine,poate chiar si castiguri financiare.As putea sa imi insusesc acest rol fara nicio problema,si poate ca mi-ar placea sa stau tot timpul la gatul tau,sa iti simt pulsul si sa jubilez de fericire in sufletul meu de „piatra”,pentru  ca eu sunt cea care iti pune sangele in miscare,eu sunt talismanul tau norocos…

The_Necklace_II_by_butterscotchEYES

 

Tu mi-ai fi dator vandut pentru toate astea,dar nu exista nicio lege scrisa care sa spuna ca  unui talisman ii sunt intoarse favorurile pe care  le-a facut propriatarului.

Tu mi-ai datora intreaga viata,dar nu o sa  primesc niciodata nimic,pentru ca…

 

Pentru tine am fost doar lapis lazuli…

In my secret place…

Astazi nu vreau sa respect nicio lege,nicio conventie,niciun tipar!Vreau sa fiu bizara,sa nu am nicio noima,sa fiu candidatul perfect pentrul noul loc eliberat in spitalul  de psihiatrie pe langa care,de ani intregi si in mod inexplicabil,nu au crescut decat castani,desi primaria a plantat doar tei.Vreau sa aud doar liniste,sa ma mut cu tot ce am mai scump departe de gurile galagioase ale oamenilor,care,de ceva vreme incoace,ma obosesc cu toate lucrurile inutile si irelevante de care am incercat sa ma feresc pana acum ca dracul de tamaie.

Lust_by_Dominospassion

Nu am chef,sunt mult prea obosita ca sa mai pot fi organizata,sunt mult prea plictisita ca sa mai pot fi politicoasa,sunt mult prea racita ca sa eman pofta de viata.Am inceput sa vorbesc despre mine la persoana a3a,ca despre o cunostinta pe care o aveam de mult,dar pe care nu am mai avut ocazia sa o intalnesc in conditii normale.Imi place sa cred ca stiu totul despre ea,ca ii pot intui miscarile,dar e al naibii de enervanta…nu mi-a spus ca s-a schimbat,si acum iar trebuie sa fac din prezenta ei un studiu de caz.

There was only one thing, and only one thing I knew for sure, and it was that she loved the smell of coffee. She didn’t drink it, but she the loved the smell like no other. She would stop by the café on afternoons, close her eyes and smile, as the familiar smell would fill her soul. She would sit at the same table, always, the one closest to the stage, because I know that she loved sound of music almost as much as the smell of coffee.

Am inteles ca a plecat,de fapt am plecat to my secret place.Nu e o casa la marginea orasului intr-un cartier rezidential,nu e un apartament in cel mai select punct al orasului,e de fapt o cafenea in mijlocul padurii.O casa-cafenea construita la radacina celui mai batran stejar,cu ferestre mari strajuite de draperii care nu permit accesul realitatii si timpului,cu podele de lemn vechi ce scartaie sub piciorul celor rau-intentionati,cu lampi de alama ce arata doar adevarata fata a oamenilor,cu mini-paturi,in loc de scaune,cufundate in perne si pernite moi de puf,cu pereti vopsiti in culoarea cuprului si pe care atarna spanzurate momentele cele mai importante ale tuturor celor care au trecut prin viata mea,si in viata carora,imi place sa cred,ca am avut o anumita rezonanta.Barul din casa mea cafenea e nemaintalnit:in loc de bauturi alcoolice imbuteliate in sticle peste care praful deja s-a asternut,am diverse sortimente de carti,care mai de care mai pretioase.Imi place sa ma duc la barman si pe un ton de femeie plictisita si treaza la farmecele ei femine,sa comand o carte menita sa-mi ameteasca papilele gustative ale creierului,care sa-mi spele retina si sa o dezinfecteze de toate mizeriile la care a fost martora. La mine acasa,poti oricand sa mananci orice,indiferent de cantitate:nu te ingrasi,nu te doare stomacul,nu te afecteaza sub nicio forma.Daca vrei sa ma vizitezi,trebuie sa tii cont de niste reguli:

1.tinuta obligatorie:pijamale,pantalonii aia care au luat forma genunchilor tai,tricoul ala lalau la care nu renunti de 2 ani,halatul ala moale,papucii aia pufosi,orice se incadreaza in aceasta categorie.

2.liniste:veniti cu liniste vidata in cutiute mici.

3.lasati grijile acasa:nu am cuier in care sa le agatati.

In my secret place e suficient de cald,si totusi ploua suficient de mult.Avem suficiente briose cu afine cat sa hranim o viata de imaginatie,si suficienta iubire cat sa vindecam 10 generatii de acum in colo.Dimineata miroase a cafea cu frisca,iar noaptea a ciocolata cu scortisoara,asta fiind singurul indiciu ca in lumea voastra timpul a trecut,iar diminetile alterneaza cu noptile.Puteti pleca oricand,puteti veni cand  vreau,important e sa nu-mi luati linistea pe care mi-ati adus-o.

Acum,ca tocmai ce ati iesit pe usa,va urez o zi buna si imi etansez casa:nu vreau sa irosesc nicio aroma,si nici sa ciobesc linistea.Mi-e bine asa…singurul lucru care nu mai pleaca de la mine este raceala si poate tipa aia care imi tot aduce in discutie vremuri de mult apuse.Aaa,mi-a zis ca numele ei e Amintire si ca ii place sa i se spuna Ami.Cred ca va trebui sa ma obisnuiesc cu ea…Pana atunci,ne vedem data viitoare.Nu uitati:pijamale,liniste si generozitate.

Nota personala asupra studiului de caz (pacient:Aysha).

  • pacienta prezinta urme de atemporalitate,amnezie si dependenta de cafea si carti vechi.
  • necesitatea unei vizite la casa-cafenea pentru prelevarea de probe,diagnosticare etc.
  • cineva trebuie sa ia legatura cu Ami(tipa trebuie sa stie mai multe)
  • fuck!nu-mi gasesc pijamalele si papucii pufosi…
  • de unde dracu’ fac eu rost de liniste vidata in cutiute mici?!