Ca și când …

Știu cum e …

E ca și când m-ai avea la doar două atingeri distanță, dar mâna ți-e ocupată cu altceva, sau altcineva. Să nu mai vorbim de Orgoliul care,  scrâșnind acid printre dinți,  amenință și de această dată să apese trăgaciul la cea mai mică mișcare. Așa că te scuzi, dar e scuzabil, pentru că toți o facem la un moment dat. Scuzele sunt hainele pe care le îmbrăcăm în zilele în care alții aruncă cu pietre în noi. Au solzi de oțel pe care stau atârnate dorința de compasiune și înțelegerea, și sunt decorate cu priviri pierdute care cerșesc plecarea capului și înghițirea săbiilor. Suntem doar niște  oameni ce caută căi prin care fericirea proprie să nu creeze daune colaterale.  Dar asta e imposibil. Odată cu lacrimile celorlalți, în noi se naște un zâmbet. Fericirea cere întotdeauna sacrificii …

E ca și când ai impresia că nu-ți cunosc jocul, regulile sau trucurile. Suntem ca rugăciunile pe care le știm pe de rost și pe care ne temem să le rostim cu voce tare. Eu îți știu întrebările, tu îmi cunoști răspunsurile. Doar legătura dintre ele lipsește.  Și vocea care să le modeleze. Nu există liberul arbitru, suntem întotdeauna condiționați, de alții, dar mai ales de noi. Aleg să nu uit, pentru că mi-aș transforma viața într-o povară, într-un tranșeu în care aș sta la pândă la nesfârșit vânând amintiri rătăcite. Aleg să păstrez totul pentru că altfel m-aș demonta piesă cu piesă, până n-ar mai rămâne nimic din mine. Și la ce bun?  Aleg să rămâi, să rămân, să rămânem. Așa cum e, așa cum suntem. Nimic în lumea asta nu ne poate distruge , dar ne putem distruge singuri , tânjind mereu după lucrurile pe care nu le mai avem – şi gândindu-ne tot timpul la ele.

E ca și când trecem unul pe lângă altul și refuzăm să ne privim, uitându-ne mereu în direcția opusă și rugându-ne să se oprească senzația de vertij. Paloarea din obraji și pauzele lungi dintre cuvinte ne dau de gol, membrele își pierd coordonarea și brusc ne trezim că trăim în alta bucățică temporală în care nu are rost să căutam logica. E ca și când acum te-aș privi adânc în ochi căutând ceva ce e foarte posibil să nu mai găsesc, iar tu să-ți ferești privirea citindu-mă prin simple atingeri. E ca și cum aș fi acolo, dar  nu m-ai putea atinge….

_DSC0020

Anunțuri

Cuplu vagabond…

Se pare ca unele lucruri raman pentru totdeauna. Le duci dupa tine chiar daca nu-ti face nicio placere. Fac parte din viata ta asa cum membrele fac parte din organismul tau. Ai vrea sa te desparti de ele dar nu poti, sunt atasate de tine si oricand ceva sau cineva te va face sa-ti amintesti de asta. De fapt, chiar si atunci cand ramai fara o mâna sau un picior tot mai ai senzatia ca este ceva acolo. Asa si cu trecutul, ramane ascuns in tine…

Mergi pe strada si te impiedici de el,sau ceea ce a insemnat odata .Il vezi cum trece si se pierde printre capete straine.Te minte ca nu-i pasa,dar simti cum privirea lui te arde ca un laser in ceafa,te minte ca nu esti acolo unde trebuie,dar tu stii ca nu-i asa:traiesti intr-o locuinta duala,cu suflet si constiinta in loc de camere.V-ati pierde unul in viata altuia daca secunda 1 dupa asta nu ar mai conta.Problema e ca va desparte dusmanul pe care ati incercat sa-l infrageti de nenumarate ori:orgoliul…

Ii privesc din umbra;un EL si o EA puternici in vietile lor separate,dar slabi in fata unui moment comun.Si ii vad ca urasc asta,ca sunt neputinciosi si se pierd in fleacuri pana nu mai ramane nimic din ei.Ar putea fi piesele perfecte in jocul asta in care toata lumea pierde la un moment dat,dar nu si in jocul lor,poate al altora…

Vad ca nu le place asta…si imi pare rau de ei.Another happily never after story!