Tot ce zboara,se mananca!

Nu ne despart decat o masa, o perdea de fum de tigara si doua prejudecati. Am incetat orice discutie, dar tu totusi continui sa imi tragi de limba gandurile, pentru ca stii ca orice ar fi, ele nu te vor minti niciodata; si ma privesti, ma privesti taios, dar cu respect, intrigat, dar cumpatat, si cu o precizie de ceas elvetian pe care o ador si o urasc in acelasi timp, imi intuiesti gesturile:

 „Abia ai stins-o…”

„Si ce daca, am nevoie de asta ,am nevoie mai mult decat orice altceva in momentul asta.”

„As prefera sa ai nevoie de mine, stii ca pot sa faca totul sa treaca. Un cuvant doar spune.”

„Prefer sa nu ma mai imbat cu apa chioara, lucrurile sunt mai simple decat mi-ar placea mie sa cred. A fost cea mai simpla ecuatie din viata mea, iar mie mi-a fost teama sa aplic regula…”

„Mie imi place matematica(rade)mai mult decat orice altceva. Imi place ca viata mea seamana cu un calcul, pentru ca in felul asta stiu ce trebuie sa fac. Nu-mi place sa bat campii, stiu ca daca e pe zero/da cu plus, se merita, dar daca e deja negativ, ies din cursa inaintea celorlalti. Nu-mi place sa pierd, si nimeni nu trebuie sa stie cand si daca am facut-o. E cel mai bine…”

„Nu-mi place matematica, la mine da cu minus…prefer sa scriu doua randuri despre asta si sa retez din doua vocale si trei consoane capetele lor, alea pline cu…”

Imi zambeste din priviri, iar toti anii lui imi dau de inteles ca mai am de invatat. Imi aduce cafeaua, stinge lumina si da muzica la maxim.

„E prea multa galagie in capul tau…hai sa ascultam si muzica!”

Ma uit la el si zambesc lasandu-mi amprenta buzelor pe ceasca de cafea.

„Esti tratamentul meu de doua zile, stii, nu? Te iau cu constiinciozitatea unui bolnav in faza terminala, care se agata de viata  strangand pumnul pana la sange. E ciudat cum te-am intalnit, e ciudat ca ai efectul asta asupra mea, si nici macar nu am nicio obsesie sau vreun deja-vu legat de asta…”

„Te stiam de mult, de dincolo de zambetul ala tapetat pe fata ta…Ne-a trebuit o singura seara ca sa ne descoperim. Bine, acum mai mult eu pe tine…”

„Imi place chestia asta…relatia dintre creierele noastre, dintre gandurile noastre. In sfarsit un partener de discutii pe masura mea. Nu am nevoie de altceva, e mult prea bine asa…”

„Iti ofer liniste, respect, intelegere, sustinere si distractia de care ai nevoie la varsta ta. Ai ratat multe, nici nu stii cate. Nu te gandi ca s-a terminat ceva. Viata ta abia acum incepe, si ar trebui sa fii constienta de asta…Doar ai 21 de motive sa existi. Unul dintre ele sunt eu…”

„Suna bine de tot…situatia imi convine. Tot ce imi oferi, primesti inapoi. Am inteles ca viata e mai mult de atat, e o nenorocita delicioasa care spune ca joaca dupa reguli, dar in secunda doi te trage in piept. Am impresia ca dinadins o face, sa vada pana unde putem duce. De-aia  iti spun mereu ca nu tot  ce zboara se mananca….”

Imi zambeste exact ca in momentele in care are  replica potrivita cu care sa-mi desfiinteze vorbele:

„Draga mea…in viata, tot ce zboara se mananca. Tot ceea ce conteaza e sa stii ce sa impusti…”

Reclame

Ce nu te omoară, te face zombie…

 
 Promisiuni făcute special pentru a fi uitate. De ce unii simt nevoia să mintă când nu li se cer niciodată explicaţii pentru faptele lor?

Am pus mereu mare preţ pe comunicare, respect şi încredere într-o relaţie de orice tip. Se întâmplă însă des să primesc numai una, maxim două din cele trei (unice) lucruri pe care le cer… E uşor să vorbeşti, dar pare uneori imposibil să comunici (normal, pentru comunicare cât de cât eficientă, e necesară şi o doză de disponibilitate); încrederea vine şi ea mai greu, mai ales când tu ai ajuns la nivelul în care nu sufli în iaurt, ci în cuburi de gheaţă. Respectul… am respect pentru oricine ştie să fie om (trebuie să-i acorzi interlocutorului dreptul la prezumţia de nevinovăţie,nu?).
Îmi vine acum în minte o chestie spusă de Emil Cioran: „Sătul de toţi. Dar îmi place să râd. Iar să râd de unul singur nu pot.”

Concluzia lunii:Ce nu te omoară, te face zombie…