Marţi 13. Chestii despre majuscule


Marţi 13.  Astăzi nu ar trebui să port tocuri,  ruj roşu, sau părul prins în coadă. Nici  să pornesc cu stângul, să  mă întorc din drum, să  calc pe crăpăturile din asfalt, să-mi uit cheile, banii sau de ce nu, tot portofelul. Astăzi ar trebui să fiu atentă la pisici negre,  la trecerea de pietoni, la gropi şi studenţache pierduţi în spaţiu. Astăzi ar trebui să beau cafeaua sorbind de pe partea dreaptă a ceştii, să-mi aprind ţigara cu bricheta şi nu cu băţul de chibrit, să port haine pe dos, să-mi fac cruci la fiecare trei paşi,  să-mi fie frică de mine că te-aş putea acuza pe tine că ai aduce superstiţiile în viaţa mea. Şi uite că nu fac nimic din toate cele de mai sus. Port tocuri, fumez cu buze roşii şi păr prins strâns în coadă, te ţin de mână şi te sărut încet în timp ce ei se uită la noi…

Ei nu ştiu că luna viitoare se încheie 12 ca într-un an. Nu ştiu nici măcar câţi ştiu despre tine fără să te cunoască.  Şi când ne privesc ţinându-ne de mană nici că ne-ar da 11. Motive logice pentru tot ce s-a întâmplat de pe 13 până acum, când stăm şi ne privim în ochi cu seriozitatea unor nebuni bolnavi atunci când ne spunem „Te iubesc!”. Şi o spunem cu majusculă şi semnul exclamării, nu cu punct cum fac deja unii încă dintr-a 1o a încercare. Îmi place că ai mereu cel puţin 9 metode să mă împaci, să mă linişteşti, şi să mă faci să râd. Aş fi putut fi a oricui ar fi avut răbdarea necesară, dar nimeni nu a ştiut să mă aibe aşa ca tine. Ştii unde încep şi unde mă termin, ştii ce am când „Nu am NIMIC!!!”, ştii când să mă laşi să câştig şi când să mă faci să-mi cer scuze, știi să mă iubeşti până la capăt şi nu doar până la 8 dimineaţa, chiar dacă întors înseamnă un infinit.

Au trecut 7 ţigări de când vorbim fără să ne odihnim gândurile, iar 6 dintre lucrurile pe care mi le povesteşti sunt incredibile. 5 luni aproape că ne-am privit în ochi fără să ne dăm seama, şi doar în 4 secunde ai luat decizia vieţii tale. În mai puţin de 3 minute mi-am dat şi eu  seama că 2 este cea mai frumoasă şi mai reală cifră care există. Acum, nu pot să-mi închipui viaţa nici măcar o secundă fără tine…

Nu cred în superstiţii. Cred doar în tine!

Reclame

Ultimul mesaj.

” Somn uşor, să ai grijă de tine… ”

Astea au fost ultimele cuvinte din mesajul pe care  ţi l-am trimis acum câteva minute. Aş fi vrut să-ţi mai spun atâtea. Multe dintre ele le ştii deja. Poate nu întregime, dar le intuieşti atât de bine. Nu pot să adorm. Deloc. Deşi îmi doresc asta. Îmi vine să răzui varul de pe pereţi cu cea mai tocită lamă şi apoi să-i dărâm de una singură pentru ca mai apoi să-i zidesc  la loc. Să-i fac să semene cu casa noastră. Aseară am adormit la ora nouă şi jumătate de dorul tău. Acum nu pot să mai pun geană pe geană. Şi mai sunt doar 5 ore până  când ar trebui să mă trezesc. Zilele poartă alte nume când nu sunt lângă tine. Sunt o simplă ordine descrescătoare.

Poate ai adormit deja. Poate încă eşti treaz şi butonezi telecomanda. Dacă închid ochii pot să jur că îţi văd fiecare mişcare, fiecare  linie a corpului în lumina televizorului. Îţi pronunţ numele în şoaptă, sub cearceaf. Ar fi ceva dacă m-ai auzi. Dar nu ai cum. Când te-am cunoscut numele tău suna altfel. Acum e diferit. Îl simt în siguranţă atâta vreme cât îl pronunţ doar eu. Unii spun că atunci când iubeşti pe cineva nimic nu mai contează. Dar nu-i aşa. Nu? Şi tu ştii şi eu ştiu că atunci când iubeşti pe cineva totul contează puţin mai mult decât de obicei.  Închid ochii gândindu-mă ca nimic nu se compară cu îmbrăţişarea ta, liniştea care mă cuprinde de fiecare dată când îmi aşez capul în spaţiul – parcă special creat pentru mine – unde o linie curbă moale îţi defineşte umărul şi gâtul. Liniştea asta e de neînlocuit. Am făcut o obsesie pentru ea. Nu mi-a putut-o cumpăra nimeni cu nimic. Cu absolut nimic. S-au minţit pe ei înşişi până când chiar au crezut că pot reuşi. Acum sunt unde mi-am dorit întotdeauna să fie. Oriunde, dar nu lângă mine.

Nu mai am chef să scriu despre nimic altceva. Cuvintele nu mai ţâşnesc de nicăieri. Au murit?

Vreau doar să mă priveşti aşa cum o faci de obicei, ca şi cum iubirea e o cantitate pe care nu o poţi determina ştiintific pentru că se multiplică prea repede.

 

Mâine a devenit astăzi. Abia aştept să te văd.

Oare ştii cât de mult mi-ai lipsit?

Raspunsuri posibile pentru intrebari fixe.

Click&read!

Zilele mele sunt pline, pline si grele, atarna de sufletul meu ca si cum ele ar depinde de mine si nu eu de ele. Intr-o singura zi traiesc alte 365 de zile, altele la fel de pline si la fel de grele, intotdeauna pe dos. Cand voi dormiti eu sunt treaza, iar cand va treziti eu am ales de mult sa nu mai dorm. Oricate zile ar trece, oricati oameni as intalni, oricate ore as munci, la capatul lor dispar intr-un singur loc ca de fiecare data. Unde? E simplu. Acum cativa ani am inceput sa scriu. Uneori imi stergeam urmele ca sa dispar cu totul, dar de cele mai multe ori ma refugiam sub cu totul si cu totul alte masti pentru ca nu aveam cui sa-i las in grija lacrimile, gandurile, durerile si noptile nedormite. Pentru o perioada am crezut ca am disparut si de aici, ca m-am stins de tot, ca mi-au secat ideile. De fapt toate sunt acolo unde trebuie sa fie, mai incisive ca oricand, traind viata lor proprie. Credeam ca eu le scriu pe ele, dar de fapt eu sunt cea rescrisa, cea reinterpretata,cea renascuta. Totul s-a schimbat. Eu. Refugiul meu…

Uita-te la toate cuvintele astea care se nasc din degetele mele, imagineaza-ti ca in fiecare litera imi vezi privirea, zambetul, tacerea. La ce ma gandesc? Daca ti-as spune ca in capul meu exista un univers paralel m-ai crede? Am atatea lucruri pe care ti le-as putea spune si totusi nu o fac. Nu pentru ca nu vreau, ci pentru ca nu pot. De fiecare data cand te privesc si vad ca iti misti buzele in aceeasi intrebare nu ma gandesc decat sa te sarut, sa taci, sa iti inghiti intrebarile, pentru ca raspunsul la fiecare din ele esti intotdeauna tu. Te sarut si te iubesc in acelasi timp, iar cand te sarut  ma gandesc ca tu esti cel care m-a gasit inafara realitatii si cel care m-a adus cu picioarele pe pamant. M-ai gasit inafara cetatii si apoi m-ai ajutat sa imi construiesc eu una, fara sa ceri nimic inapoi,  fara sa-mi fie teama ca ai sa pleci sau ca nu vei fi langa mine sa-mi veghezi somnul.

Ridic fortarete si dezgrop amintiri. Nu sunt aroganta, doar ca sunt constienta ca nu am nevoie de prea multi oameni in jurul meu ca sa stiu cat de mult contez. Dezgrop amintiri cu pasiune atata timp cat stiu ca le scot la suprafata doar pe cele care ma fac sa rad in interior. Ma pierd de multe ori si vad franturi din mine alergand bezmetice printre cei de pe strada. Pe toate le gasesc in tine, frumos organizate, asteptandu-ma surazande pentru ca tu esti linistea mea, echilibrul meu, mana care nu ma lasa sa cad indiferent cat de greu mi-ar fi. Toate durerile trecutului, langa tine, se topesc ca zapezile primavara.

Stii foarte bine cum sunt, iar daca inca nu ai aflat anumite lucruri despre mine, iti spun ca ma leg mai ales de fiintele care n-au nevoie de mine si pe care deodata le inlantui prin cea mai puternica legatura. Sunt gata sa dau totul cui nu cere nimic, dar nu vreau sa cedez nimic cui asteapta totul de la celalalt. Nu-mi mai cere sa dau glas tacerilor mele, pentru ca in fiecare soapta esti tu, iar cu fiecare cuvant pe care l-as rosti as simti ca mi-ai scapa printre degete, ca te-ai evapora, ca ai disparea de pe buzele mele. Te vreau doar pentru mine, nu vreau nimic mai mult. Si nu ma mai intreba pe unde-mi umbla gandurile…Se tin de mana cu inima ta si se plimba prin mintea mea…

 

Tu esti refugiul meu…