Foarte personal.

Lumea are prostul obicei să nu te lase să uiţi exact ceea ce ai vrea să uiţi.

O pagina foarte personala.

Uneori fara sens.

E  adevarul meu subiectiv.

Incep o serie de postari cu caracter foarte personal.Nu incercati sa intelegeti.Doar cititi…

POST 1.

Daca ma gandesc la ce a zis Dostoievski: „Daca Dumnezeu nu ar exista,totul ar fi permis”.
De aici porneste teoria existentialismului.
Bun,unii au presupus asta si cand s-au trezit in fata haosului,uitand si fiind crescuti in spiritul libertin al non-religiei ce au facut?Au facut ei alte reguli la randul lor,ingradindu-se in greselile umane…Si la nivel juridic vorbind…se bat cap in cap.Nimeni nu trebuie sa judece actiunea altui om.Esti acuzat de crima,da?Si te omoara justitia,care e oarba,infailibila bla bla,devenind la randul ei criminala fiindca nu numai a ingradit libertatea unui om,dar a si semnat sentinta sa la moarte prin gazare,injectie letala etc.

Omul si principiile sale,asa zisa sa religie sunt de nedefinit.Satre considera ca si ateistii la randul lor tot apeleaza la un zeu,la o esenta superioara dupa care se ghideaza.In plus unii adora sa il foloseasca pe Dumnezeu ca paravan pentru faptele lor.Ne condamnam sa fim ingraditi,limitati.Si referitor la „omul este un animal sociabil”,din punctul meu de vedere societatea dozeaza comportamentul,il imblanzeste…Daca ar fi fost o necesitate,nu ar fi subliniat nevoia acuta de autocumpatare si stapanire.Prin societate invatam sa ne laudam,sa fim in competitie si sa ii judecam pe ceilalti,eu una nu m-as simti nelalocul meu daca as fi numita introvertita.Prefer asta ,decat o extraversiune consensuala.Fiecare persoana se reprezinta ca o necesitate pentru cei din jur doar pentru a-si imparti gandurile cu restul.Ma face sa cred ca societatea la randul ei e impusa si nu e in firea omului sa existe ca un pilon al dezvoltarii existentei umane.

Daca ar fi sa aleg o varianta…hai sa dezbatem natura duala a omului.Inainte s-a supus naturii,fericit in animalicul firii sale,acum ne supunem societatii,indopati cu superficialitatea de a munci pentru propria providenta.Ha,ha…mai serveste-mi faza cu razboiul.Am nevoie sa o aud.Fiinta sociabila ce esti!In plus societatea dezumanizeaza prin pierderea legaturii cu spiritualul,naturalul,introspectia…Cade si teoria cu egalitatea dintre fiintele umane.Suntem inegali si egoisti din toate perspectivele posibile.Omul de azi e de nerecunoscut celui de ieri,iar cel de acum cateva secole e un ciudat al naturii.Sa mai mentionez si omul posterior prezentului?Caci si viitorul va fi o contradictie pentru azi.

Nu vreau ,din putinul respect ,sa comentez parerea mea despre cartile stiintifice.Ne invata doar trecutul,vazut in o mie de feluri,de la big bang la reactii chimice,organice etc.Dezordine oricum este,indiferent cat ne chinuim sa negam natura lucrurilor.Stiind de la psihologie ca inteligenta inseamna asimilare si acomodare si raspuns prompt al situatiilor imprevizibile,cum s-ar descurca un sceptic al spiritualitatii in natura?De fata cu un om strain?Cum s-ar descurca atunci cand s-ar lovi de ceva inexplicabil?Tot apeland la teoriile si definitiile din carti?Ar trebui sa fim experti ai vietii,nu ai ateismului,analizei razboaielor,violentei,dragostei etc.

POST 2

Pentru un moment am crezut ca m-am regasit,insa nu…nu e asa.Eu iti sunt imuna tie,nu sunt indeajuns de buna pentru a juca regulile societatii.Pe scurt nu imi bat capul cu conventii si alte kumbaya rezultate din aderarea la normalitate,normalitate insemnand intelegere din partea celorlalti.
Imi place sa simulez anumite stari,doar asa ca sa vad cum reactioneaza cei dragi mie.Consider ca numai in momentele neexperimentate esenta omului iese la iveala.Si cum iese?Pana si neasteptatul poate fi explicabil.Cand imi merge rau,cand sunt depresiva,antisociala,trista,ganditoare si tot felul de alte emotii considerate negative, oamenii se strang in stoluri,acoperindu-ma cu aripile lor,micsorandu-mi orizontul de pene.Cand am nevoie de ajutor si apelez la cineva,dezvaluindu-mi necunoasterea si slabiciunile primesc raspunsuri prompte.
Ce se intampla cand le servesc oamenilor sentimente directe,de data aceasta fiind tonalitati afective pozitive?Sunt fericita,iti zambesc si iti declar tot binele de pe lume,toata afectiunea mea ti-o azvarlesc in fata,intr-un mod natural,nici prea dulceag,nici prea teatral…Cand esti fericit oamenii se indeparteaza de tine ca de o boala,de aceea voi denumi fericirea un “Ebola dream” pentru persoanele “dragi” mie.Cand ma declar in sfarsit multumita,lumea fuge si e o crima in ochii ei ca eu ma bucur si ei nu.Sensul vietii inseamna fericire si multi nu vor sa participe,nu vor sa simta decat ei momentul mult asteptat.

Egoism,invidie,fuga,ironie,sarcasm.Atatia prieteni adevarati,sunt intr-adevar binecuvantata.Ei au nevoie de mine numai cand sunt trista si neajutorata.Cateodata simt ca am prins viata de picior,i-am inteles oprirea dinaintea destinatiei,caci destinatia e cunoscuta tuturor…Cum ma opresc sa admir si eu mirosul,sa simt ca traiesc vine un nenea dupa copac si imi da cu o tigaie in cap.Ma trezesc buimaca si incerc sa imi stabilesc coordonatele sa vad cu ce am gresit,ce trebuie sa fac sa indrept lucrurile.Oricat m-as chinui sa inteleg ceva ,nu eu sunt de vina,caci eu sunt participantul si ceilalti atomi interactioneaza cu mine,tesand itele destinului,aruncandu-ma in plasele lor…Si simt ca ma sufoc,ca prind radacini,ca atarn de ate si sunt jucata ca o papusa far`de har pana cand un alt sentiment direct anuleaza itele altora si ma tai de la intelegere.Nu am nevoie de asa ceva.
Eudaimonia in care traiesti e imbibata de oase si deshidratare.Nu e pic de seva sau carne de care ma pot agata.Tu incerci sa imi zici mie ca te lupti sa gasesti fericirea,sa o ai,sa iti atingi telurile insa nu stiai,dragul meu?Fericirea inseamna tu,inseamna sa te bucuri de viata ta,de ce ai,de ce esti.
De aceea au creat toti un principiu,sa fuga de fericire,sa pledeze ca nu exista,ca nu se concepe o permanenta a veseliei,bunastarii bla bla…Daca fugim de ce avem putem sa ne irosim timpul abuzand de refulari,facand din cuvinte motive pentru delectarea in propriile dureri.Asta desemneaza mediocritatea,lasitatea,frica.Asta insemni tu pentru mine.Un nimic.Un nimic care ma irita,ca o musca in cafea,ca o ploaie de ziua mea.Esti un nimic pe care mereu am vrut sa il ridic la rangul de TINE,insa nu eu trebuie sa inlatur barna din fata ochilor tai.Ma doare ca stiu ca poti deveni un om mai bun,ai toate premisele,insa viata ta artificiala iti indulceste amarul de a nu fi inteles nimic din ce am spus.
(As vrea sa citesti Mitul lui Sisif,de Albert Camus)
Epuizeaza tot ce iti gasesti,ignora tot ce ti se da…
Dar tu,fiind om marunt consideri fericirea un analgezic,fugi de durere si te pacalesti cu o umbra  a fericirii,iluzia.Viata trebuie simtita,ma repet.Infruntand durerea …asa o inlaturi,nu amanand-o,mascand-o dupa cortina ipocriziei tale.Da,da vechea poveste.Trebuie sa cazi pentru ca apoi sa te ridici.

Am doua citate pe care le folosesc mai mereu(da,asta inseamna ca sunt favoritele mele):

“Moralitatea este pur şi simplu atitudinea pe care o adoptăm faţă de oamenii care nu ne plac.”

si

“Singurul mod prin care te poti elibera de ispita este sa ii cedezi”(Oscar Wilde)

Fericirea nu-i viitorul,fericirea e prezentul…viitorul pentru toti e poate acelasi,fericirea e viata…
Distruge ca o molima tot ce intalnesti in cale.Adevarul  meu poti sa il iei si sa il manipulezi cu minciuni.Invatat sa raspunzi…o replica poate pune in tacere pe oponent…pacat ca nu ai acces la intrebari.

Riddle me this,riddle me that!

POST 3

Toti au stat sa imi analizeze actiunile verbale,nu s-au uitat la limbajul corpului,in ochii mei,m-ar fi inteles macar pe jumatate.
Si ca sa ma intelegi pe mine,trebuie sa iti intelegi pozitia ta in viata asta.Oare te cunosti intr-atat de bine?

Tu te descrii pe tine prin intermediul actiunilor mele indreptate spre propria ta persoana.Ai ajuns pentru mine o autopsie a propriilor dureri si rad cum prin biologie ,anatomie si neologisme incerci sa surprinzi lumea intr-un stil propriu…intr-un stil propriu in care se regaseste trecutul meu,trecutul altora,cuvintele noastre…anii intamplarilor ce au imbunatatit tonusul creativ,apropo de cliseul abordat gen: sunt atat de moral incat refuz sa judec pe ceilalti,sa ii analizez.Balzac si Cioran se pricepeau mai bine.
Eu cred ca te contrazici,ceea ce e ok cu mine caci eu sprijin natura duala a omului,el e facut din contraste,dar tu esti suma tuturor celorlalti,alegi griul in loc de negru si alb,din pacate nu pot deplange o soarta voita…Fiecare clipa e o unitate de masura,ne masuram alaturi de ceilalti…intr-un mod egal se scurge timpul pentru toti,numai ca unitate intre noi nu este,poate doar  ideea de regasire in privirea celuilalt. Ridica manuta,intrebarea eu o pun…raspunsul tau,cuvintele tale sunt creatia mea in fond.Gandirea ta a izvorat dintr-a mea,caci fara intrebare nu ar fi existat parerea ta.Cine controleaza pe cine? Fundatia am dezvaluit-o in pagini virtuale de jurnale…discutia mea o regasesc peste tot,oare avem ceva original? Ce o sa iti gasesc in autopsie?Nu incerca sa te salvezi,ciclul e complet.Nu incerca sa mi te scuzi,daca te scuzi inseamna ca eu iti sunt sablon.Intr-adevar,imi place sa imi complimentez viata,consider ca s-ar scrie o biografie al naibii de socanta dupa ea.

Ce ar fi sa ma definesti?Cu ce ai incepe?Cu ce ai termina?Crezi ca as reactiona ca in imaginatia ta?
Din existenta mea pur metafizica ai incercat sa intervii si mi-ai creat in suflet un gol artificial.E acolo,nu e al meu,l-ai uitat aici.Izoleaza locul afectiv cu banda adeziva ,cu siguranta ,fiind fiinta sociabila ai concluzionat ca evitarea= vindecare? Dar eu de fapt imi imaginez actiunile tale,probabil m-ai minimalizat la gradul de traire,e ceva trecator.Nu am putut eu ,nepargulita, sa parcurg pasii gandirii tale.Ma plec,Alteta,in smerenia mea esti un rege.Rege al dejectiei umane.Nu voi incerca niciodata sa fiu ca tine,sa ma identific cumva in tine.Mi se ridica parul numai la simplul gand ca as putea fi asemuita cu un om slab.Am zis slab?Am vrut sa zic om cu scaun la cap.Cuvintele imi joaca feste.Oricum daca tu percepi experienta ca numar de contacte,numar de persoane cunoscute…patetic.

Pentru a ma cunoaste,pentru a ma intelege,trebuie sa parcurgi mai mult decat  vorbele rostite candva…de mine.Valori,limbajul corpului,atitudine,comportament,conjunctura,oamenii din jurul meu,religie,minciuna,jocurile seductiei,sex,indicatii,subtilitati ,pot sa o tin asa pana maine…Pentru tine activitatile,viata sunt cuvinte…insa esenta…cui ii lasi esenta trairilor?La mine e toata,eu sunt fericita ca simt ca traiesc,ma bucur ca invat totusi ceva de la tine.Egoism.De fapt ce e?Nu stiu.Protectie nu e.Frica,scarba,repulsie par mai plauzibile toate. Omul nu e ceva constant.Pe masura ce trece prin viata,se schimba.E in natura lucrurilor.E firesc.Dobandeste imagini,idei,dialoguri,experiente,pozitii noi.Si aciditatea mea poate fi redusa daca in spatele cuvintelor se intelege mesajul.Insa repet,cine sunt eu decat o simpla scolarita?Nu pot da sfaturi,nu pot zice nimic.Pot asculta rahaturi,dar m-am saturat de ele.Probabil de aia ma regasesc mereu in rolul de a scoate cuvintele cu clestele din gura ceapcȃnului…
Tu nu ma poti cuprinde.Zi-mi cum ai putea sa intelegi ceva din viata asta?Nu exista o carte cumva si pentru asta?Cu definitii si mod de identificare?De asta iti placeau semnele de circulatie.Mi-ar placea sa te ajut,zau asa.Insa cum poti vedea fascinantul din toate,acum cand toate s-au transformat in nimic?

Tot ce e nou tinde apoi sa devina un punct de reper,o regula chiar.Cu ce ai venit nou de te simti asa special in lumea MEA?
Nu imi cere respect,pe asta trebuie sa ti-l castigi.Nu imi cere abstinenta,retinere,cenzura,nu e genul meu.Si cel mai grav,cum indraznesti blegozaurule sa imi indici cum sa gandesc?Trebuie sa fii ori prost,ori inconstient sa imi ghidezi mie ,sa imi indici mie ce sa cred,ce sa vad si cum sa le interpretez pe toate astea.Uite,ca sfat,propun dupa fiecare linie “inventata” de tine sa pui in paranteza interpretarea.Sunt prea simtita,ma regasesc peste tot.Oh,nefericita de mine!Eu adaugasem o idee,nu am zis niciodata ca m-as regasi printre scursuri,Doamne fereste!Dragul meu,imi cer scuze daca m-ai interpretat altfel,inteleg cat de putin ma cunosti insa mai usor.Strici surpriza.

Keep it simple,sugar!

POST 4

As putea sa transform aproape tot ce vreau intr-un subiect axiologic,insa nu asta e scopul meu.Ma intreb cateodata de ce am ales sa nu studiez stiintele reale,de ce nu renunt la opinia mea,de ce accept jocurile cand stiu oricum ce contine sfarsitul lor…Stii,as fi vrut sa cuprind toate astea,sa le nuantez,sa le dau o forma proprie,insa e mult mai interesant sa…*whispers*

Prefer o combinatie intre a priori,phronesis si esenta umana.Tot ce e exterior omului,insa creat de el este o bariera intre relatiile interumane.Tot ce se afla in interiorul nostru,sentimente,valori si alte bla-uri,toate aceste enumerari ne unesc.Greu e sa stabilesti o conexiune care la urma urmei exista deja ca idee.Stau sa ma mir de toti anii acestia si de unele prietenii care ma leaga.Sunt totusi o norocoasa.Insa mi-as fi dorit ca alte prietenii sa nu se deterioreze.Mi-as fi dorit sa fiu in toate locurile deodata,sa ma las ghidata de altii doar ca sa mentin o flacara aprinsa.Insa de ce numai eu,de una singura, trebuia sa lupt pentru ceva de care altii au uitat,sau au pretins ca nu stiu sa acorde decizii? Mi-ar fi placut sa mi se spuna si mie ce sa fac,altii au mers pe acelasi drum,au asteptat mereu de la mine sa dau tonul ca sa stie cum sa raspunda.Nu s-au descurcat niciodata sa ma abordeze,sa ma ia ca atare.Eu a trebuit sa desenez drumul.De aici era usor de luat o decizie.Si cate nu s-au luat!Chiar daca jocul asta a fost unul interpretat muteste si stangaci.

Se pare ca o fata poate reduce la tacere un asa zis barbat impozant,e mai greu sa fii explicit,e mai greu sa fii corect in viata.Alegem varianta usoara.Neimplicare,uitare,evitare,fuga. E greu sa fii om.Dar pare usor sa scrii despre oameni.Fiindca nu multi stiu cine esti…
E o tiranie, o inrobire aderarea ta la un spatiu restrans.Libertatea pentru tine inseamna ce poti face cu ce iti este deja dat,deja hotarat.Libertatea pentru mine inseamna mult mai mult.Infinit…Ai resursele necesare pentru a potoli acest potop de ganduri?Ai curaj sa imi tai creanga de sub picioare in momentul cand simt ca poate as putea sa zbor?Ai curajul sa ma iei de mana si sa incercam o saritura peste teama?Daca as zice un cuvant,te-ai obosi macar a ma intelege? Daca te-as saruta te-ai impotrivi?Daca as incepe sa scriu codificat ai lasa mandria la o parte si m-ai intreba ce am vrut sa zic cu adevarat?Prea multe intrebari pentru nici un raspuns.

Nimicul ne inconjoara.Insa iti spun de pe acum ca nu vreau nimicul si invizibilul si realitatea virtuala de pe messenger,deviant sau alte derivatii de genul sa curmeze  veridicitatea,sa influenteze viata ta.Prea tarziu,e prea tarziu,imi zic in sine si inchin.Inchin un pahar.Inca nu stiu pentru ce.Insa e tarziu.E 1.15 am si inca scriu.
Atat te rog,lasa-mi libertatea de a ma gandi la ce vreau,cand vreau,nu ma suspecta de lucruri pe care oricum nu am cum sa ti le fac.Asta e libertatea adevarata,atunci cand nu ingradesti pe cineva.Lasa-ma de tot.Lasa-ma sa fiu eu.Elibereaza-ma,exorcizeaza-ma de tine,e ceva direct,da?Evitarea e jalnica.Ori descotorosire totala…sau…
Altceva.Cred ca cu totii meritam ceva direct.Fie el negativ,pozitiv.Nu imi plac caile de mijloc,prefacatoriile.Asta e stilul meu.Nu ma confunda,nu sunt genul romantic,nici cel cu complimentele.

Daca iubesc,daca gresesc,daca scriu ceva,daca detest un argument…toate pornesc de la mine.Eu am recunoscut sentimentele,eu le explic,eu le rostesc.Nu e nimeni de vina decat eu.Cand ai sa intelegi asta?Cand ai sa intelegi ca nu ma poti restrange,nu ma poti banui,ghici sau suspecta?

Cum pot pentru o secunda sa fiu tu?Nu vreau,nu pot,am mandria si locul meu.De ce ma numesti si imi impui unde sa stau,cine sunt,cum sa inteleg,ce sa preiau?Numesti oamenii prin excluderea lor si te dai de gol,pe ei ii folosesti ca paravan,pe ei ii folosesti  ca sa nu se afle adevarata ta gandire.Cum poate un om sa se ingradeasca de unul singur?Am crezut ca avem in noi toti un sentiment de rebeliune,de libertate.
Nu eu sunt vinovata de ce ti se intampla.Eu,om strain de toate proprii tie nu am cum sa  imi asum responsabilitatea.E timpul pentru maturitate.Imbratiseaz-o ca intr-o scena de botez.Arunca-te,preda-te multimii.Prefa-te in continuare!

 

 

POST 5

 

Uita-te la mine. Nu, nu la chipul meu, la MINE. Citeste-ma.

La lumina cui vrei tu, nu ma intreba… citeste-ma si atat. Da fila dupa fila… citeste-ma pe diagonala, nu ai nevoie sa te pierzi in detalii. Cauta esentialul. Fa conspect din mine.

Sari peste capitolul in care eu sunt isterica. Da, stiu ca sunt multe pagini in partea aia… dar nu sunt scrise de mine, le-a pus cineva acolo din greseala. Nu sunt eu cea pe care o gasesti in capitolul asta. Cauta-ma in alta parte.Nu, nu sari peste descrieri… stiu ca vrei sa ajungi la dialog, toti vrem asta… dar citeste si descrierile. Uite una care imi place mie: descrierea sarutului. Ti-l amintesti? Asa l-ai fi descris si tu? Tot gust de mare a avut sarutul acela si pentru tine? Cand te-ai apropiat, rasuflarea mea te-a inlemnit? Sau te-ai hranit cu ea? Mai ai inca bucata de suflet pe care am rupt-o atunci din mine si ti-am dat-o tie? Nu, nu te chinui sa-mi raspunzi, stiu ca o ai, o vad in ochii tai… acolo s-a ascuns, si mi se arata numai mie… imi aminteste ca traiesc de atunci in doua trupuri. Bucata de suflet pe care tu mi-ai daruit-o mie stii unde e? Undeva in stomac.

Cand ne certam, cand plangem, cand ma intrebi daca asta a fost tot… atunci sare ea. Se revolta. Se zbate, se ridica in capul pieptului, si se izbeste de pereti. Nu-mi da voie sa respir. Imi fura oxigenul. Ma ucide. Imi spune ca daca ea iese din trupul meu, nu mai raman decat o carcasa. Si atunci intru in panica. Imi gasesc ultimele forte, si lupt pentru noi. La sfarsit sunt epuizata… dar sunt cu tine.
Ai ajuns la dialog… ti se pare banal? Toata lumea intreaba: „Cum a fost ziua ta?”, nu? Sau „ce-ai facut azi?”, sau „ai muncit mult?”. Stiu, nu-s originala, niciodata nu am fost… dar VREAU sa stiu… ma mistuie gandul ca poate ai avut pentru o clipa nevoie de mine si eu nu am fost acolo, ca poate in timp ce seful iti spunea ca trebuie sa pleci pana nu stiu unde tu te-ai gandit la suvita de par pe care o aranjai de dimineata pe ceafa mea…si VREAU si AM NEVOIE sa stiu tot… asa ca de te intreb „cum a fost ziua ta?” sau „ce-ai facut azi?” sau „ai muncit mult?” nu o fac din politete…
Zambesti… ai vazut atatea diminutive… te gandesti ca sunt copil. Sunt. Sunt copil, copil ce si-a gasit in tine un prieten de joaca. Ne jucam de-a casa. Dar nu numai…. Ne jucam si de-a scoala, ne jucam de-a v-ati-ascunselea… dar cel mai des jucam sah. O partida bizara. Tu esti cu albele, eu cu negrele… regina ta e neagra, si regele meu e alb. Nu putem invinge nici unul. Atatea strategii, atatea mutari, atatea rocade… dar situatia ramane mereu aceeasi. Tu ai toate piesele, eu am toate piesele, si suntem mereu in sah, niciodata in sah mat.
Ai ajuns la capitolul cu bucurii? Da pagina. Inca una. Mai da. Continua. Nu observi nimic? Da, sunt multe personaje aici. Sunt aici fratele pe care nu l-am avut niciodata si pe care l-am gasit de curand, omul cu care ma cert in fiecare zi pentru a ma impaca mereu, mai e un copil mic, de cateva saptamani, care mi-a strans degetul in pumnul sau si m-a facut sa zambesc, mai e un pisic  care mi-a sters intr-o zi o lacrima cu blanita lui, uite si trandafirul ala pe care il miros in fiecare zi, desi este de mult uscat, si cartile din care invat mereu cine sunt, si despre care iti vorbesc atata… tie… tie iti vorbesc… tie iti spun despre toti… vezi asta?

Da pagina, inca una, mai da, continua… Ce s-a intamplat?Te-ai speriat ca nu mai apari in ea?

S-a sfarsit partea asta a cartii mele. M-ai citit…dar nu ai inteles nimic pentru ca niciodata nu ai putut.