Scurt p2.

„Adevărul este că nu mi-a plăcut niciodată să vorbesc despre ceea ce simt. Ceea ce scriu însă … spune totul”

Anunțuri

Echilibru neaşteptat.

Dacă m-aş ridica de aici, aş putea pierde toată senzaţia plăcută de siguranţă, de căldură, tot farmecul, toată simfonia de sunete înfundate, toată dimineaţa. Aş pierde-o alergând după minute la ore fixe, făcând slalom printre bătrâni îngheţaţi, adulţi grăbiţi şi copii nepăsători şi iarăşi nu aş ajunge la timp. Aşa că ce rost are? Rămân aici, în aşternuturile calde încercând să prind din urmă toate dimineţile irosite aiurea. Şi parcă nici nu e viaţă afară! Doar imitaţia ei, în cea mai ieftină formă…

Nu mă deranjează că şi în dimineaţa asta sunt singură. Îmi plac dimineţile care îmi aparţin în totalitate, în care îmi pun ordine în idei, în care îmi restabilesc echilibrul cu o ceaşcă bună de cafea, aşa cum îmi place doar mie. Sunt obosită de prea multe cuvinte. Tind să cred că liniştea e cel mai bun remediu pentru cei cu stări inexplicabile. Ca şi mine, de altfel..(Probabil din această cauză şi lipsa mea de activitate aici) .Bucătăria trăieşte în culori reci. Nu-mi plac. Când voi avea bucătăria mea, voi vărui pereţii în cele mai calde culori, atât de calde că la un moment dat toţi oamenii care-mi vor trece pragul vor avea tendinţa să-i ia în braţe. Si vor descoperi că sunt la fel de călduroşi ca o ceaşcă de ciocolată caldă. Geamurile sunt aburite, iar toată imaginea în mişcare de afară parcă e o acuarelă fumurie aruncată capricios de un copil lipsit de orice talent.

Şi totuşi îmi lipseşte zăpada… Da, mie! Ştiu că e incredibil, dar chiar îmi lipseşte. Probabil de asta am nevoie ca să-mi recapăt echilibrul.

Voi în ce vi-l regăsiţi?