Moartea e o arta.Deci,fa-o cu stil!

Moartea e o arta.

O spun pentru a nu stiu cata oara pe ziua de azi, si o spun de parca ar insemna ceva pentru mine, sau pentru voi. Sunt doar cuvinte. Iar cuvintele mint, ca intotdeauna. Cuvintele sunt goale… ca un croissant din care mananci in zadar, incercand sa gasesti umplutura aia afurisita.
De ce o arta? Pentru ca nu se moare oricum. Nu mori asa, pur si simplu. Sau mori asa, pur si simplu, dar e pe riscul tau. Am stat de multe ori si m-am gandit la asta. E un joc. Un joc misto, pe care il joci sau nu.

Il joci cu stil sau nu. Mori ca prostu’.

Am vazut un film cu Denzel Washington, in care un prieten de al lui spunea: „Stii…fiecare avem un talent. Fiecare ne pricepem la ceva. Unii deseneaza bine, altii canta, fiecare avem un talent, mai mult sau mai putin constient, mai mult sau mai putin folositor. El… arta lui e moartea. La asta se pricepe el cel mai bine.” Si cand nevasta tipului aluia enervant l-a intrebat pe Denzel: „Now watcha gonna do?”, el ii raspunde, ganditor: „I’m gonna do what I know best. I’m gonna kill them one by one.”
Inca o dovada in plus, si anume ca am scris trei alineate si nu am spus nimic. Ori I suck at writing, which could be true, ori e doar vina lor. A cuvintelor, niste curve, care nu fac altceva decat sa se plimbe pe buze, sa iti sara in ureche atunci cand ai mai mult sau mai putin nevoie de ele, sa te minta, chiar atunci cand spun adevarul.
Ce ar fi fost daca in loc de „nu” am fi spus „da”? Would that make a difference? No, it wouldn’t do a shit. Pentru ca asta spunem oricum. „Te doare?”. „Nu.” („Da! Ma doare…leave me alone…”). „Ma iubesti?”. „Da.” („Nu, te urasc idiot cretin oligofren pervers ce esti.”).
Si, de ce nu, daca tot am dus metaforele la un extrem stupid, ce ar fi fost daca in loc de „moarte” am fi spus „viata”, si in loc de „a muri”, am fi spus „a trai”? Ar fi ceva nou? Ar fi ceva in plus?
Nu, ar fi fost chiar amuzant. Atunci nasterea ar starni tristetea cunoscuta la inmormantari, iar moartea ar aduce cantece si zambete. Iar rasaritul ar aduce amaraciune, iar putreziciunea, pofta de mancare. Iar inchiderea ar fi deschidere, iar lumina, intuneric.
De ce „viata de dupa viata” inseamna acelasi lucru cu „viata de dupa moarte”? Poate pentru ca macar pe o mica portiune de dreapta (metaforic vorbind intr-un vag libaj matematic), cele doua coincid. Iar existenta mea, cu ce e mai mult decat un fragment de dreapta?
Iar omul este nemuritor, pana la sfarsitul vietii lui. Iar existenta, nu este decat moarte vopsita cu viata. Murim in fiecare clipa, cate putin. Iar degetele mele, care apasa tastele ferm, mai tarziu vor tremura. Iar celulele mele astea tinere, suculente, cu o citoplasma sanatoasa, si cu o doza estetica de pigmenti, si ele vor muri. Or sa moara cu toate, pana raman fara.

Cand asta? [ehei…mai ai…esti tanar…ai o viata intreaga inainte.] Maine.
Maine o sa mor.
Maine o sa mori si tu.
Maine o sa murim cu toti.
Nu crezi?
Pune-ti degetul mare pe incheietura, acolo unde fluidele tale curg mai violent, si vezi daca mai ai puls.

Ai? E bine. Inseamna ca te misti. Si simti cum chestia aia curge prin tine. Si nu esti decat o bucata de carne. Si cu fiecare respirare te oxidezi. Si cu fiecare lucru care iti da viata, mori.

Vrei sa mori acum? Mai gandeste-te.
Pentru ca nu mori asa, oricum.
Pentru ca moartea e o arta.

The Intelligent Human’s Guide to Cows and Politics!

Socialism – You have two cows–give one to your neighbor.

Communism – You have two cows. Give them both to the government. Government gives you milk.

Fascism – Government shoots you and takes cows.

New Dealism – Government shoots one cow, milks the other and pours the milk down the sink.

Capitalism – Slaughter cow. Compete with McDonald’s.

Anarchism – Keep cows. Shoot government. Steal another cow.

Conservatism – Freeze milk. Nuke cows.

Liberalism – Give milk back to cows. Let them escape.

5 lucruri pe care nu i le-am spus niciodata sefului!

De curand mi-am incheiat contractul de munca la firma la care am lucrat pe timpul acestei veri.

Intregul proces s-a desfasurat intr-o maniera extrem de formala,atat de formala incat la un moment dat mi se pusesera carcei in jurul gatului,iar camasa imi devenise brusc mult prea strimta si incomoda.Cuvintele sefului meu s-au transformat treptat in bombaneli,apoi in accidente de sunete,apoi in ecouri,apoi in nimic,doar in amuzamentul meu personal.Ma uitam in jur,pe jumatate trista si pe jumatate binedispusa,urmarindu-i pe colegii mei care inca alergau dupa dosare,impleticindu-se in firele de telefoane,injurand de mama focului copiatorul care si de aceasta data refuza sa scuipe materia esentiala.Toti imi sunt dragi:incepand de la cactusul de pe biroul meu cu usi vesnic „scartainde”,pana la doamna de la departamentul de vanzari de care ma ciocneam in fiecare dimineata la cafea,domnul dragut cu ochelari mari care imi schimba intotdeauna toner-ul la imprimanta,colega mea de birou vesnic indragostita de pisici si barbati cu motoare,si chiar si femeia de servici vesnic vesela,zumzaind continuu melodii de mult uitate.Le-as multumi tuturor in parte si le-as aduce la cunostina multe din lucrurile pe care niciodata nu am apucat sa le spun.Asta mai putin in cazul sefului…

Am fost pusa adeseori in situatia penibila de a avea o remarca de facut,dar pe care am sufocat-o/a trebuit sa o sufoc fara mustrari de constiinta din diferite motive.Acum ca il vad miscandu-si buzele de colo-colo fara sa scoata vreun sunet  parca imi vine sa rad,sa imi deschei 2 nasturi la camasa,sa ma fac putin comoda si sa-i trantesc in fata toate lucrurile pe care nu i le-am spus niciodata:

1.”Auziti,aveti ceva pe buza de sus…e alb,scarbos si al naibii de sticky!”

Da,m-ati exasperat cu sendvisurile dumneavoastra umplute cu tot felul de porcarii si mizerii culinare,inmuiate in tot felul de sosuri,ketchup-uri si mai ales maioneza.M-am saturat sa tot fiu torturata cu imaginea unei pete scarboase de maioneze pe buza de sus,care-si flutura pielea manjita mai rau ca o prostituata iesita sa faca trotuarul.Exista servetele,maneca,orice….Folositi cu incredere!

2.”Nu va suparati,aveti o guma?”

Unele dimineti sunt de groaza!Mi-e rau si nu stiu de ce,daca nu beau cafea ma comport ca o matza colerica,daca ma imi trantesti de cum am venit dosare peste ochi fac o criza de calciu…si singura mea solutie la toate astea e:MENTA!Dar cum de obicei ma trimiteti la dracu-n praznic sa umblu dupa foi si foicele nu am timp sa-mi achizitionez asa ceva.De multe ori mi-a stat e limba sa va intreb…auziti,n-aveti o guma?

3.”Aaaa…acela e slitul dumneavoastra desfacut?!”

Hmm,barbatii condamna femeile pentru ca isi petrec prea mult timp in bai,sau in fata oglinzii.Si ce!!!Macar suntem sigure ca ne-am luat toate masurile de protectie impotriva „facerii de cacao”in public.Nu ne vedeti cu slitul desfacut SI nici cu hartia igienica agatata de toc.Ba dimpotriva,suntem cu mult mai puse la punct!Mi-as fi dorit sa-i spun sefului ca si-a lasat „visteria” deschisa,dar nu am avut curaj.Am sperat sa-si dea el seama de asta…cat mai repede.

4.”Let me introduce you to…Muc cel Mic!”

Deci,nu.Clar,nu!E dezgustator sa vezi o chestie mica,verde,uneori apoasa,zbenguindu-se jucaus sau facand bungee-jumping  in narile sefului.Si eu am fost racita,si inca sunt,dar asta nu inseamna ca trebuie sa-mi „afisez” toti noii  prieteni pe care mi i-am facut in urma racelii…So,pleeeeeeease,use a handkerchief!

5.”Ieri mi-ai zis sa fac altceva,nu asta…”

Mda,seful e sefu’ si oricat ai incerca sa explici ceva,ti se da peste nas,peste ochi cu faptul ca esti subaltern si ca nu stii,ca nu cunosti,ca esti mic si prost.Desi seful se contrazice uneori prin ceea ce zice,e bine sa-l lasi ca pe el.Asta daca nu esti hiperactiv si ai chef de contraziceri cu program prelungit.De multe ori v-ati contrazis si mi-ar fi placut sa v-o trantesc in fata,dar nu avea rost…sunteti iremediabil.

Cuvintele lui incep din nou sa miste canile de pe birou,planta de la nevasta-sa se strange cu toate frunzele,imi inmaneaza „hartogaria”,ne salutam cordial,imi imbratisez colegii si ies pe usa.La un moment dat ma opresc in capul scarilor:rad,dau sa ma intorc inapoi si renunt.

Mai aveam multe sa-i zic sefului…dar,fie,le las doar pe astea 5!

Trebuie sa vedeti asta!Click :))

In my secret place…

Astazi nu vreau sa respect nicio lege,nicio conventie,niciun tipar!Vreau sa fiu bizara,sa nu am nicio noima,sa fiu candidatul perfect pentrul noul loc eliberat in spitalul  de psihiatrie pe langa care,de ani intregi si in mod inexplicabil,nu au crescut decat castani,desi primaria a plantat doar tei.Vreau sa aud doar liniste,sa ma mut cu tot ce am mai scump departe de gurile galagioase ale oamenilor,care,de ceva vreme incoace,ma obosesc cu toate lucrurile inutile si irelevante de care am incercat sa ma feresc pana acum ca dracul de tamaie.

Nu am chef,sunt mult prea obosita ca sa mai pot fi organizata,sunt mult prea plictisita ca sa mai pot fi politicoasa,sunt mult prea racita ca sa eman pofta de viata.Am inceput sa vorbesc despre mine la persoana a3a,ca despre o cunostinta pe care o aveam de mult,dar pe care nu am mai avut ocazia sa o intalnesc in conditii normale.Imi place sa cred ca stiu totul despre ea,ca ii pot intui miscarile,dar e al naibii de enervanta…nu mi-a spus ca s-a schimbat,si acum iar trebuie sa fac din prezenta ei un studiu de caz.

There was only one thing, and only one thing I knew for sure, and it was that she loved the smell of coffee. She didn’t drink it, but she the loved the smell like no other. She would stop by the café on afternoons, close her eyes and smile, as the familiar smell would fill her soul. She would sit at the same table, always, the one closest to the stage, because I know that she loved sound of music almost as much as the smell of coffee.

Am inteles ca a plecat,de fapt am plecat to my secret place.Nu e o casa la marginea orasului intr-un cartier rezidential,nu e un apartament in cel mai select punct al orasului,e de fapt o cafenea in mijlocul padurii.O casa-cafenea construita la radacina celui mai batran stejar,cu ferestre mari strajuite de draperii care nu permit accesul realitatii si timpului,cu podele de lemn vechi ce scartaie sub piciorul celor rau-intentionati,cu lampi de alama ce arata doar adevarata fata a oamenilor,cu mini-paturi,in loc de scaune,cufundate in perne si pernite moi de puf,cu pereti vopsiti in culoarea cuprului si pe care atarna spanzurate momentele cele mai importante ale tuturor celor care au trecut prin viata mea,si in viata carora,imi place sa cred,ca am avut o anumita rezonanta.Barul din casa mea cafenea e nemaintalnit:in loc de bauturi alcoolice imbuteliate in sticle peste care praful deja s-a asternut,am diverse sortimente de carti,care mai de care mai pretioase.Imi place sa ma duc la barman si pe un ton de femeie plictisita si treaza la farmecele ei femine,sa comand o carte menita sa-mi ameteasca papilele gustative ale creierului,care sa-mi spele retina si sa o dezinfecteze de toate mizeriile la care a fost martora. La mine acasa,poti oricand sa mananci orice,indiferent de cantitate:nu te ingrasi,nu te doare stomacul,nu te afecteaza sub nicio forma.Daca vrei sa ma vizitezi,trebuie sa tii cont de niste reguli:

1.tinuta obligatorie:pijamale,pantalonii aia care au luat forma genunchilor tai,tricoul ala lalau la care nu renunti de 2 ani,halatul ala moale,papucii aia pufosi,orice se incadreaza in aceasta categorie.

2.liniste:veniti cu liniste vidata in cutiute mici.

3.lasati grijile acasa:nu am cuier in care sa le agatati.

In my secret place e suficient de cald,si totusi ploua suficient de mult.Avem suficiente briose cu afine cat sa hranim o viata de imaginatie,si suficienta iubire cat sa vindecam 10 generatii de acum in colo.Dimineata miroase a cafea cu frisca,iar noaptea a ciocolata cu scortisoara,asta fiind singurul indiciu ca in lumea voastra timpul a trecut,iar diminetile alterneaza cu noptile.Puteti pleca oricand,puteti veni cand  vreau,important e sa nu-mi luati linistea pe care mi-ati adus-o.

Acum,ca tocmai ce ati iesit pe usa,va urez o zi buna si imi etansez casa:nu vreau sa irosesc nicio aroma,si nici sa ciobesc linistea.Mi-e bine asa…singurul lucru care nu mai pleaca de la mine este raceala si poate tipa aia care imi tot aduce in discutie vremuri de mult apuse.Aaa,mi-a zis ca numele ei e Amintire si ca ii place sa i se spuna Ami.Cred ca va trebui sa ma obisnuiesc cu ea…Pana atunci,ne vedem data viitoare.Nu uitati:pijamale,liniste si generozitate.

Nota personala asupra studiului de caz (pacient:Aysha).

• pacienta prezinta urme de atemporalitate,amnezie si dependenta de cafea si carti vechi.
• necesitatea unei vizite la casa-cafenea pentru prelevarea de probe,diagnosticare etc.
• cineva trebuie sa ia legatura cu Ami(tipa trebuie sa stie mai multe)
• fuck!nu-mi gasesc pijamalele si papucii pufosi…
• de unde dracu’ fac eu rost de liniste vidata in cutiute mici?!

Astazi,te vand…

In atentia cititorilor:acest post poate contine urma de oua si arahide de ironie si sarcasm.Se recomanda lectura insotita de lingurite de miere!De retinut:nu sunt trista,melancolica,dezamagita etc.Sunt doar perfect constienta!

De la un timp am devenit obsedata de cifre,date si timp in general,de obiecte pe care inca  le pastrez ascunse in cutii de carton si de care ma impiedic de fiecare data cand imi amintesc de tine.Suntem in data de 22,orele 22:22.M-am decis sa vand tot,sa dau la schimb,sau de ce nu,sa arunc in gurile flamande ale flacarilor tot ceea ce nu mi-a placut niciodata,dar am pastrat pentru ca asa era politicos,tot ceea ce nu m-a ajutat cu nimic si era absolut banal,dar pe care am ridicat la rang inalt numai prin simplul fapt ca era de la tine.Ti-am zis ca sunt obsedata de cifre,nu?Ia si numara secundele care s-au scurs de cand ai decazut din ochii mei.O sa-ti ia ceva timp…aaa,da,doar o vesnicie!

• M-am decis sa vand toate vorbele goale,dar pline de rahat dulceata,pe care mi le-au servit multi la un moment dat cu zambetul pe buze.La ele mai adaug complimentele alea penibile pe care rareori mi le faceai,prima discutie si prima remarca stupida legata de ceasul meu.In plus,va dau o lada intreaga de „mi-e dor de tine”-uri  seci,dar cu un aspect bine intretinut,3 pungi de alinturi zdranganitoare,3 seturi de coincidente cu alarma falsa,5 baxuri de”iarta-ma” si 3 de juramaninte,si nu in ultimul rand 0 tona de planuri puierile.Licitatia incepe de la 2 cepe degerate…Ofera cineva mai mult?

• Dau la schimb timp irosit aiurea.Accept oferte incepand de la timp cu resurse recuperabile!Urgent!

• Arunc in gurile focului primul sarut,tinutul de mana,parerea mea prea buna despre multi dintre voi,bunul simt si cumpatarea.Nu iert nimic,nici macar noptile pe care le pierdeam(doar) de dragul tau.La foc!Baieti sa nu omiteti nimic!

Tin sa mentionez ca accept si bani,bonuri de masa sau foi de drum! se pun si masajele?

Astazi te vand…astazi va vand!Pentru realitate si nu coincidente,pentru promisiuni pastrate si nu cuvinte putrezite,pentru strangeri de mana si umere pe care sa plangi si nu spate intors si indiferenta jucata ireprosabil.Va vand pe toti,va dau pe ce e mai josnic.

Pentru ca pe el nu trebuie sa-l cumpar cu nimic.Nici macar cu mine…

Da…pe el l-as pastra!

De ce?Pai pentru ca…„in the face of true love you don’t just give up, even if the object of your affection is begging you to”.D-aia!

O seara perfecta…

Click si cititi!Aceasta e melodia din fundal!

Aburi fierbinti,aer umed si uleiuri esentiale  de vanilie,ciocolata,mosc si iasomie.

Piele proaspat bronzata,umeda si unt de corp,onduleuri mirosind a balsam de par,semintuneric,un covor de lumanari parfumate si muzica in fundal.Pantaloni din satin,munti de perne pufoase,draperii din matase vibrand in ritmul muzicii si trufe de ciocolata pe un platou pe noptiera din lemn negru.E o seara perfecta,e idealul meu de seara perfecta daca ma intrebati.Inchid ochii…

….aud zdraganit de chei,deschid ochii si ma alint usor printre perne  ca sa ajung pana la usa.Aud zgomotul pielii tale,felul cum iti desfaci usor cravata,cum iti deschei camasa trantind servieta pe hol,aud cum iti treci mana prin par si cum iti alinti gandurile in care numai pe mine ma ai.Nu te las sa zici nimic,ma uit la tine si iti acopar sufletul cu un sarut.Camasa descheiata aluneca numai prin simpla atingere a degetelor mele pe gatul cald mirosind a siguranta si viata,bratele ti le studiez prin microscopul unghiilor si acum au insemnate pe ele traseele rosii ale dorintei…asta ca sa nu uit drumul inapoi la tine.Ma iei in brate,te resping…Te imping in perete si esti captiv lui:nu poti sa te misti,nu poti sa clipesti,nu poti sa spui nimic pentru ca fiecare cuvant va fi folosit impotriva ta,oricum nicio fraza nu ar putea iesi din pieptul tau pentru ca buzele tale sunt un fruct mult prea ispititor pentru mine ca sa nu-l musc cu toata pasiunea.Si tie iti place…stiu asta din zambetul tau,pentru ca te tradeaza mereu.

Ma iei in brate,imi indepartezi suvitele de pe fata si sa ma saruti din nou.M a asezi intre perne si-mi spui ca sunt exceptia tuturor regulilor care au existat vreodata.Nu-mi pasa.Imi pasa ca esti doar  al meu.Muzica se aude in continuare,lumanarile palpaie imbujorate si esentele din aer se imbiba in pielea noastra:eu sunt ciocolata de pe buzele tale,iar tu vanilia de pe pieptul meu,moscul pluteste in aer si iasomia ne drogheaza.Nu stim cine suntem,nici nu ne intereseaza pentru ca in seara asta am aruncat orice inhibitie la cosul de gunoi.Trufele de ciocolata devin pensule,pieptul tau panza pentru cea mai incredbila capodopera.Iti place sa stii ca imi las fantezia sa fie sclava ta,iti place sa imi plimb mainile prin parul tau si sa iti caut aripile de inger de pe spate.Iti place tot…si zambesti din nou.

Iti aud inima si fac inventarul gurilor de aer pe care le tragi in piept.Ti le decontez pe toate.Imi saruti alunitele si imi promiti ca pentru fiecare din ele o sa-mi oferi o stea.Am bratele tale,pieptul tau,cea mai scumpa haina din lumea:imi place sa o imbrac si sa ma plimb asa prin fata tuturor…da asa goala,imbracata numai in imbratisarea ta.Lumanarile se sting,muzica se intrerupe,aromele din aer dispar,sarutul tau e din ce in ce mai rece…

…deschid ochii.Piele proaspat bronzata,umeda si unt de corp,onduleuri mirosind a balsam de par,semintuneric,un covor de lumanari parfumate si muzica in fundal.Pantaloni din satin,munti de perne pufoase,draperii din matase vibrand in ritmul muzicii si trufe de ciocolata pe un platou pe noptiera din lemn negru.Totul e la locul lui,trufele intregi,lumanarile puternic arzand,aromele din aer mai preganante ca niciodata.Am visat?

Stai!se aude ceva…zdranganit de chei.Aud zgomotul pielii tale,felul cum iti desfaci usor cravata,cum iti deschei camasa trantind servieta pe hol…incepe seara mea perfecta!

God is a Dj!

Urmariti atent filmuletul.Indeed,God is a Dj!

Sherlock Holmes si Turcoazul.Despre lucruri lipsite de sens,contradictii si frane ale ratiunii.

Clcik’n read!

Mi  se intampla adeseori ca dupa miezul noptii sa gandesc ca si cum nu as mai fi in viata,sau in cel mai bun caz,ca si cum nu as mai fi eu:tot ceea ce initial era lipsit de sens capata o logica dezarmanta,toate conexiunile pe care in prima faza le abandonam(probabil din mediocritate)se sprijina pe argumente puternice,tot ceea ce am invatat la scoala si de la parinti ca e imoralul devine moral,iar imposibilul posibil.E ca si cum jumatatea mea Geamana incearca sa ma invete ca pentru a nu gresi,trebuie sa caut in orice idee si contrariul ei,sa o cantaresc.Dreptatea nu sta pe un singur talger,ci in balanta,in cumpana dreapta a ambelor talgere.

Ei,bun si care e legatura dintre introducere si titlu,va intrebati.

Eu zic asa:exista si nu exista,dar asta depinde daca cititi articolul dupa miezul noptii sau inainte,daca va place sa apasati frana ratiunii sau sa  accelerati,si daca aveti curajul sa puneti in aplicare ceea ce ati spus ca nu ati face niciodata.

Era  o anumita dimineata.Sufeream mai rau ca un alcoolic caruia i se smulge paharul din fata si caruia i se interzice prin lege administrare de viciu.Trebuia o perioada de dezintoxicare,perioada in care,incet,incet toxinele sa se elimine si totul sa revina la normal.Citisem ca am doua variante la fericire:una era ca trebuie sa actionez si sa merg mai departe,iar alta era sa astept si sa ma intorc in trecut.Am ales sa merg inainte,si nu din dragoste de viata,ci pentru ca nu aveam de ales.M-am dezintoxicat de trecut.Am facut-o si p-asta,pentru ca eram constienta ca nu pot sa traiesc din maruntis:trebuia sa mizez tot pe un numar si sa sper ca e castigator.

Urmatoarea dimineata,mi-am facut bagajul si am plecat.Am plecat de la premisa ca sunt doar jumatate din ceea ce ar trebui sa fiu,si ca pe drum,poate,daca am suficient noroc,voi gasi cealalta jumate,sau poate sfertul al carui sfert sunt si eu.Uneori jumatati nepotrivite se asociaza si astfel sansele noastre ale celorlalte jumatati ne scad…ajungem sferturi,la asta ma refeream.In sinea mea credeam ca sunt greu de citit,ca pot disimula orice stare de spirit,ca pot ascunde faptul ca uneori optimismul meu e luat la suturi.De fapt asa si este,numai ca Turcoazul meu meu a fost asociat cu un Sherlock Holmes atat de bun,incat pare practic imposibil sa fac un pas pe care el sa nu mi-l intuiasca,sa am o alunita pe care el sa nu o aseze intr-o constelatie.Sherlock Holmes e un EU, in varianta masculina,si probabil din acest motiv ma citeste atat de bine.

Fara vreun preaviz,conexiuni aparent fara sens s-au legat.L-am studiat atent pe Sherlock Holmes cand toate simturile lui dormeau,si am reusit sa pun cap la cap detalii pe care Turcoazul le-a considerat accidente fericite:palmele lui aveau aceeasi dimensiune cu ale ei(sau probabil erau cu putin mai mari,dar se incadrau in tipar),ochii lui aveau aceeasi culoare pe care adeseori incercam sa o obtin amestecand caramel cu cafea(in sfarsit obtinusem nuanta perfecta),imbratisarea lui era cutia in care Turcoazul si de aceasta data incapea perfect…cu o mica deosebire:inima lui nu batea in acelasi timp cu a ei,dar o urma in ecou in acelasi ritm(era ca si cum erau continuarea perfecta a aceluiasi eu,nu erau pauza ci doar curgere fireasca de viata).Am fost langa el,la mai putin de 5 cm,am respirat,si niciun instinct nu a distrus apropierea,nimic.nici macar un gand,sau vreo intentie.Am avut extravaganta de a gandi ca ii pot citi instinctul de pradator,dar de fapt el era prada…

Inainte vorbeam cu ceilalti impreuna,dar ne intelegeam separat.Cu el totul se petrece intr-o singura celula:vorbim si ne intelegem in acelasi timp,nu e nevoie de multe cuvinte pentru ca pana si tacerile dintre noi ne apropie mai mult.Nu stiu sa dau o definitie la ceea ce se intampla.E ca si cum ai face autopsia unui fluture. Nu isi are rostul, nu are sens. E degeaba si dupa nu ramai decat cu imaginea unui fluture intins pe spate, paralizat si cu picioarele subtiri inclestate  si cum un gust amar.

Nu stiu cine e cand nu e cu mine,nici el cine sunt cand nu sunt langa el.Ma stie drept Turcoaz,sau baton de Sneakers,dar mai presus de toate ma stie ca femeie.Il stiu ca idee ,ca valul pe care il asteptam.Il stiu ca sprijin si asta conteaza cel mai mult.E doar ceva abstract.Nici macar nu stiu daca Sherlock Holmes exista…pentru ca tot ce scriu acum e inainte de miezul noptii:poate acum e lipsit de logica si e doar fictiune,iar  peste cateva ore e de fapt realitate.Sau de fapt e realitate si peste cateva ore e doar fictiune?Nu stiu…apas frana ratiunii,trebuie sa cobor la camera 303.

Ce bine e acasa…si totusi ce-as mai fi vrut inca o zi!

Hello dragii mei!Ce bine e sa fiu iar cu voi,macar printre randurile astea,randuri pe care le cititi adeseori.
Click si cititi!

In urma calatoriei mele am realizat un lucru,in care,desi credeam,nu puteam sa-i simt rezultatele pe propria piele.Am realizat ca da,exista LEGEA COMPENSATIEI,si am simtit asta in ultimul timp atat pe pregnant in viata mea,cat si asupra simturilor mele,incat atunci cand inchid ochii seara de seara,am ajuns sa-i multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat o lectie de viata atat de dura si ca m-a pus in situatii din care am iesit cu ochii in lacrimi si sufletul in bucati.Cum as fi putut aprecia toate lucrurile astea minunate care mi se intampla,daca inainte nu le-as fi dus lipsa sau nu le-as fi dat importanta?

Motivul lipsei mele a fost plecarea la Tulcea,plecare in cadrul careia am avut parte atat de munca dar si de distractie.Proiectele ce au fost realizate si dezbatute in timpul sederii noastre acolo au fost:”Dialog pentru participarea activa a tinerilor”si”Tutunul,alcoolul si abuzul familial,ca factori de risc asupra sanatatii mintale a tinerilor”,in urma carora am invatat uimitor de multe lucruri,de la lucruri practice pana la lansarea de idei abstracte.Cred ca toti (cel putin eu) ne-am dezvoltat din punct de vedere personal si :profesional”,iar cu ocazia acestei experiente am avut oportunitatea sa intalnim atat oameni de specialitate,care se ocupa cu realizarea acestor proiecte si care faciliteaza punerea lor in practica,dar si prieteni noi,alaturi de care m-am distrat cum de mult nu am mai facut-o.

Hotelul in care am fost cazati a fost pe gustul tuturor,mancarea in general buna,personalul prietenos,nu ne-am putut plange de ceva anume.Drumul pana la Tulcea a fost amuzant,dar pe cat de amuzant la dus,asa de obositor a fost la intors.Programul nostru a fost foarte bine organizat,am avut teme de lucru la care trebuia sa lucram dupa masa,tot felul de activitati prin intermediul carora sa ne cunoastem mai bine etc.Serile insa erau ale noastre :)) puteam sa facem ce vrem:party-uri,sleep-over ori la baieti ori la fete(tin sa mentionez ca am fost in camera noastra de 2 persoane,peste 15 sau 20 de suflete….meciul e de vina :))),am vizitat orasul,ne-am plimbat,am ras,ne-am cunoscut mai bine etc.

Cu certitudine,ce n-am sa uit niciodata,este plimbarea in Delta.Am simtit ceva ce nu poate fi descris cu usurinta:un fel de eliberare,o stare de euforie in absenta totala a drogurilor,o placere pe care nici cea mai concentrata doza de ciocolata Milka nu mi-o poate da,un fior pe care numai atingerea delicata a unui baiat de care ai un crush (si el nu stie)…ti-o poate da ,totul derulandu-se pe ritmul melodiile din player-ul lui Cristi,care m-au fascinat in mod absolut…La un moment dat,am avut impresia ca sunt un personaj intr-un film,si muzica ce mi se scurgea in urechi prin firisoarele albe,e soundtrack-ul vietii mele.Soarele,apa,peisajul,vantul,sunetul,totul era ceva mai bun decat tot ce am avut pana atunci si ce nu credeam ca as putea avea.A fost ceva de care aveam nevoie.

Ce bine e acum acasa…si totusi ce-as mai vrea o zi si o noapte acolo….

Anti-plictiseala!

Va plictisiti la birou?Iata ce metoda am gasit eu pentru a combate plictiseala 😀

Domna de la departamentul statelor de plata :”Ce faci puisor?…Da’ nu iti plac biscuitii cu crema?”
Urmand raspunsul lui Vlad:”Ba da,dar aia cu mult mai multa crema!”

:))

P.S:Plec din nou….O sa urmeze o pauza FOARTE lunga.Saptamana ce urmeaza e infernala,plus plecare la Tulcea.
Tot ce pot sa promit e ca va voi povesti totul la intoarcere.Pana atunci just wish me luck 😀